Femeia cu cel mai ciudat prenume din România. „Peste tot, cine aude prima dată numele se miră”. Cum o cheamă, de fapt

Femeia cu cel mai ciudat prenume din România

Femeia cu cel mai ciudat prenume din România. Cu toții am auzit cel puțin o dată în viață un prenume ciudat. Mărci de mașini, supereroi sau actori de telenovele, sunt doar câteva din domeniile de inspirație ale conaționalilor noștri.

Esistă însă și un prenume cu totul special, unic, în țara noastră. Femeia care îl poartă își sărbătorește onomastica pe 1 Decembrie.

Femeia cu cel mai ciudat prenume din România

Chiar și cu buletinul femeii în mână ai putea deveni confuz. Ai crede că este o greșeală, însă nu este deloc așa. Cea care a împlinit ieri, pe 1 decembrie, 82 de ani este din Brașov și se numește România Matcașu.

Este singura din țara noastră care poartă acest nume.

„Peste tot, cine aude prima dată numele se miră”, a mărturit femeia.

Așa cum este cazul multor persoane și România Matcașu are un diminutiv.

„La serviciu, acasă, dar şi toţi prietenii mă strigau şi îmi spun fie România, fie Mioara sau Mia”, a spus femeia.

Deși acum locuiește în orașul de sub Tâmpa, femeia s-a născut în localitatea Pleșcoi, județul Buzău, pe 30 iulie 1940, într-o familie săracă. Când a venit pe lume, părinții ei nu aveau nici măcar bani de botez.

Tocmai din acest motiv, tatăl ei a fost sfătuit să îl roage pe Regele Carol al II-lea să îi boteze fiica. Suveranul obișnuia să facă astfel de gesturi pe atunci.

„Eram sărmană, proveneam dintr-o familie cu 16 copii. Vreme de război, așa că tata i-a scris Regelui Carol al II-lea, dacă poate să mă boteze. Majestatea Sa a fost de acord, așa că mi-a dat prenumele România”, a declarat România Matcașu.

Femeia cu cel mai ciudat prenume din România
Femeia cu cel mai ciudat prenume din România

„Mi-ar plăcea să pot boteza o fetiţă cu prenumele de „România”

În prezent, femeia este văduvă, are doi copii și trei nepoți. Întrebată dacă prenumele pe care îl poartă i-a adus vreodată vreun dezavantaj, ea a spus că absolut niciodată. Ba dimpotrivă, a avut avantajul ca oamenii să nu o uite.

România Matcașu spune că ar fi bucuroasă dacă ar avea ocazia să poată lăsa moștenire specialul său prenume, însă mărturisește că este conștientă că acest lucru este foarte greu de realizat.

„Mi-ar plăcea să pot boteza o fetiţă cu prenumele de „România”, dar nu ştiu dacă voi găsi părinţi care să dorească acest lucru. Vreau să las mai departe prenumele ăsta, deşi îi înţeleg pe tinerii de astăzi, că nu se mai simt mândri de numele ţării, aşa cum eram noi altădată”, declara, în urmă cu doi ani, România Matcașu pentru Adevărul de Brașov.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like IT” avertizează părinții: „Degeaba ți-ai luat mașină scumpă”. Greșeala pe care o fac mulți. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like…

Mulți îl cunosc pe Marian Andrei drept prezentatorul emisiunii „I Like IT” de la Pro TV. Dincolo de lumina reflectoarelor, însă, el a fost pilot…
Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în magazine și pe auchan.ro

Fashion and shopping

Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în…

Auchan România anunță lansarea campaniei Black Friday 2025, care se va desfășura în perioada 5–18 noiembrie, atât în magazinele fizice, cât și online, pe auchan.ro.…
Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile estetice: „Sunt utile, important este când vrei să ți le aplici și de ce”. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile…

Adrian Nartea explică de ce nu toate modificările estetice sunt necesare, cum decizi cu adevărat dacă ai nevoie și ce rol joacă percepția noastră despre…