Motivul pentru care Ioana Ginghină a refuzat să participe la Ferma sau Asia Express: “Îmi e foarte greu” VIDEO EXCLUSIV

Ioana Ginghină a refuzat să participe la Ferma sau Asia Express

Ioana Ginghină este una dintre cele mai iubite actrițe din România. Vedeta ne-a dezvăluit, în exclusivitate pentru Ego.ro, ce rol și-ar dori neapărat. De asemenea, ea a mărturisit că, până acum, a refuzat cererile de a participa la numeroase emisiuni. Aceasta este o mămică extrem de implicată și adoră să petreacă timp cu fiica ei, astfel că nu a vrut să se afle departe de Ruxandra.

Ioana Ginghină, despre motivul pentru care a refuzat să participe la diferite emisiuni

Ioana Ginghină este neschimbată. Vedeta a fost înzestrată cu trăsături superbe și o siluetă de vis. Atunci când vine vorba despre secretul ei, actrița recunoaște că râde mult și preferă să nu se ia în serios:

“Râd mult, nu mă iau în serios, cred că este unul dintre secrete, ca să zic așa.”

La ce rol visează

Actrița speră să joace într-un musical, ba chiar are și un proiect în minte. În trecut, ea a fost la un casting, însă nu avea vârsta potrivită pentru a prelua un personaj. Totuși, ea nu și-a pierdut speranța și abia așteaptă să îi încânte pe fani:

“Tot zic asta de ceva timp, poate mă aude cineva, mi-aș dori foarte mult să joc într-un musical. Eu cânt, sunt și la Teatrul Ion Creangă, la copii, unde cânt și dansez. Am mai cântat live. A fost musical-ul Mamma Mia, mi-ar plăcea să joc în ceva de genul. Am fost atunci la casting și mi-au zis că par prea tânără pentru unul dintre rolurile pentru doamne. Trebuia să ai 45-50 ca personaj. Eu nu aveam pe atunci încă 45 de ani. Dar, uite că acum era bine. Eu sper.”

Îi este greu să plece de lângă fiica ei

Cu toate acestea, Ioana Ginghină a refuzat anumite propuneri, ținând cont că vrea să fie alături de fiica ei chiar și acum, când Ruxandra s-a transformat într-o superbă domnișoară. Vedeta consideră că este important să îi ofere susținere și încredere, însă și-ar face curaj să plece dacă i s-ar oferi rolul la care visează:

“Teoretic, îmi e foarte greu să plec. Am tot avut invitații la Fermă, la Asia, la toate acestea. Nu am plecat niciodată din cauza Ruxandei, chiar dacă este mare. Multă lume poate să zică că este mare, dar nu. Mi-a plăcut, ca mamă, să stau cu copilul meu. Seara, când vine acasă, măcar jumătate de oră să stăm de vorbă. Mie îmi place job-ul acesta de mamă. Nu vreau să se înțeleagă că judec pe cineva care s-a dus, nici nu știu cine, care, cine ce copii are. Dar eu, personal, nu am putut să fac pasul acesta. Nici nu pot să zic că îmi doream așa mult să fiu la Fermă. Probabil că dacă ar fi un rol pe care mi l-aș dori foarte mult, acum, că Ruxi este mare, cred că mi-aș face curaj să plec. Dar până la proba contrarie, că eu zic așa, dar atunci…Mai ales acum că este clasa a 8-a, poate în clasa a 9-a. Ți-am zis, mă lovesc de mult de chestia aceasta: “Hai mă, că este mare”. Și copiii mari tot copiii sunt, au nevoie de mamă. Exact când sunt mai mari au nevoie de o vorbă bună, de susținere, încurajare, de încredere.”

Ioana Ginghină și fiica ei
Ioana Ginghină și fiica ei

“Nu aș fi împotrivă dacă partenerul ar avea un job prin care ar trebui să plece câteva luni din țară”

Atunci când vine vorba despre partenerul de viață, Ioana Ginghină susține că nu ar avea o problemă dacă ar trebui să plece câteva luni din țară pentru un proiect. Ea este de părere că o anumită colaborare te poate ajuta și reprezintă o mică parte din viață:

“Ani de zile nu, dar nici eu nu aș fi împotrivă dacă partenerul ar avea un job prin care ar trebui să plece câteva luni din țară. Nu s-a pus problema că nu s-a pus problema, dar cred că trebuie lăsat partenerul dacă nu te susține. Dacă este un proiect pe care ți l-ai dorit. Partenerul, practic, este pe termen lung, pe când proiectul poate să fie o mică parte din viața ta.”

Video: Daniel Bălan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like IT” avertizează părinții: „Degeaba ți-ai luat mașină scumpă”. Greșeala pe care o fac mulți. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like…

Mulți îl cunosc pe Marian Andrei drept prezentatorul emisiunii „I Like IT” de la Pro TV. Dincolo de lumina reflectoarelor, însă, el a fost pilot…
Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în magazine și pe auchan.ro

Fashion and shopping

Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în…

Auchan România anunță lansarea campaniei Black Friday 2025, care se va desfășura în perioada 5–18 noiembrie, atât în magazinele fizice, cât și online, pe auchan.ro.…
Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile estetice: „Sunt utile, important este când vrei să ți le aplici și de ce”. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile…

Adrian Nartea explică de ce nu toate modificările estetice sunt necesare, cum decizi cu adevărat dacă ai nevoie și ce rol joacă percepția noastră despre…