Nu-l mai suport pe soțul meu. Am senzația că trăiesc cu soacra. Mă critică mereu

Sunt căsătorită doar de un an, dar simt deja că am făcut o mare greșeală. Am senzația că nu m-am căsătorit doar cu el, ci și cu soacra mea. Am ajuns să nu-l mai suport pe soțul meu. Soacra mea mă critică mereu, iar el niciodată nu spune nimic. Nu intervine, nu-mi ia apărarea, de parcă ar fi de acrod cu tot ce spune ea.

Era total diferit înainte să ne căsătorim

Nu înțeleg de ce nu pune odată piciorul în prag. Înainte să ne căsătorim îmi spunea mereu că dacă părinții lui ar avea de spus ceva împotriva mea, nu i-ar mai recunoaște ca părinți. Ei bine, socrul meu nu se implică prea mult între noi. În schimb, soacra mea e tartorul. Nu mișcă nimic în familia asta fără aprobarea ei. Nici măcar nu ne așezăm la masă până când nu aprobă ea. Și asta se întâmplă frecvent. Deși Iulian, soțul meu, spune că îi e foame și vrea să mănânce, ea îi interzice, până când ne așezăm cu toții la masă.

Și dacă tot veni vorba, are reguli stricte pe care le impune întregii familii. După ce sunt gătite bucatele pentru sărbători, nimeni nu se apropie de ele înainte să dea ea „startul”. Mie mi se pare aberant, dar nu comentez, pentru că e suficient să întreb „de ce”, pentru ca să se declanșeze războiul. Începe și-mi ține predici despre respect și despre reguli care trebuie respectate, despre ordine și disciplină, ca un căpitan de armată. Nici la părinții mei nu a fost anarhie, dar cel puțin ne simțeam liberi, și eu și fratele meu, să fim cine suntem noi, să mâcăm atunci când ne e foame, să facem ceea ce ne place.

Nu-l mai suport pe soțul meu

Ceea ce mă deranejază cel mai tare la soțul meu este că, deși locuim deja de un an – de când ne-am căsătorit, la familia lui, cu toate că vede și el cât de deficitară e comunicarea cu mama lui, el nu face nimic. L-am rugat să ne mutăm în chirie, pentru că eu nu mai suport să locuiesc acolo. Nu mă refuză nicidată, dar nici nu face nimic. Dacă am văzut că el e atât de delăsător, am căutat eu apartamente de închiriat. Însă la fiecare a avut ceva de comentat. Ba că e prea scump, ba că e prea departe, ba că nu e suficient de frumos. Deși, unele erau chiar frumos amenajate și aproape de munca lui. Dar erau departe de „mămica” și asta l-a deranjat. Pur și simplu nu mai pot să-l suport, când văd cât de puțin respect îmi acordă.

Înainte de căsătorie credeam că l-am întâlnit pe cel mai bun bărbat din lume. Nu jignește pe nimeni, niciodată. Nu vorbește fără rost, e calculat, rațional și extrem de calm. Ei bine, toate aceste calități s-au transformat încet în delăsare, lene, lipsa de interes, lipsă de respect. Pur și simplu pare că nu-i mai pasă de nimic. Și nici de mine.

Am ajuns să nu-l mai suport pe soțul meu, văzând cât de mult s-a schimbat în doar un an, de când ne-am căsătorit.