Cel mai vechi nume din lume. Cui a aparținut și ce înseamnă. Semnificația surprinzătoare

Cel mai vechi nume din lume

Cel mai vechi nume din lume, descoperit pe Pământ, aparține unui individ din Sumer, una dintre cele mai vechi civilizații din lume. În prezent, în cea mai mare parte a lumii, numele unei persoane poate fi păstrat pentru posteritate fără dificultăți mari, fie prin înregistrări guvernamentale, fie prin eforturi individuale. Chiar dacă există posibilitatea ca numele omenești să fie existat încă din perioada preistorică, nu sunt dovezi arheologice în acest sens. Primele indicii vin din sudul Mesopotamiei, actualul Irak.

Cel mai vechi nume din lume. Ce semnificație are

Kushim este cel mai vechi nume și a aparținut unui bărbat despre care se crede că a trăit în Sumer, în a doua jumătate a mileniului IV, î.en. Acest nume apare pe o tăbliță de argilă care prezintă în detaliu o tranzacție comercială.

“29.086 măsuri orz 37 luni Kushim”, scrie pe tăbliță, care a fost interpretată ca însemnând că “au fost primite 29.086 de măsuri de orz pe parcursul a 37 de luni. Semnat, Kushim”.

Pe o altă tăbliță din argilă a fost găsit și numele Gal-San, care ar fi fost proprietar de sclavi, iar doi dintre aceștia, au fost de asemenea trecuți pe tăbliță, Enpap-X și Sukkalgir. Există și experți care sunt că numele Gal-San ar fi mai degrabă cel mai vechi nume uman.

Ce semnifică cele patru nume găsite pe tăblițe de argilă

Un detaliu esențial despre cele patru nume găsite pe tăblițe de argilă este faptul că toate nu aparțineau unor oameni din fruntea societății, ci din rândul populației. Acest lucru îi face pe mulți cercetători ai civilizației sumeriene să speculeze faptul că numele fiecărui individ era contorizat și înregistrat, așa cum se întâmplă și în zilele noastre.

Ce nume sunt interzise în România

Potrivit articolului 84 din Codul Civil, prenumele unui copil este ales atunci când se înregistrează nașterea. Alegerea trebuie să fie una decentă, iar în actul normativ se specifică faptul că: „este interzisă înregistrarea de către ofițerul de stare civilă a prenumelor indecente, ridicole și a altora asemenea, de natură a afecta ordinea publică și bunele moravuri ori interesele copilului”.

Actul normativ nu explică cu exactitate care sunt numele interzise, decizia finală rămânând la latitudinea ofițerului de stare civilă. El poate decide dacă prenumele este indecent sau ridicol. Se poate întâmpla însă, ca ofițerul să nu fie de acord cu numele, iar părinții să meargă să se adreseze instanțelor de judecată. Atunci magistrații dau verdictul final.

Iată cele mai neașteptate nume din România: Dacia, Logan, Mercedes, Solenza sau Renault sunt doar câteva exemple în acest sens. Alte nume pe care le poartă românii și care sună mai degrabă ca o glumă proastă sunt: Struţ, Paracetamol, Termopan, Facultatea, Constituția, Sentiment-Brusli, Făt-Frumos, Președinte, Ministru, Roberto-Bagio, Mihai-Eminescu, Mariano-Monamour.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Super Tasting pe harta României – un tur național de degustări premium, semnat Paharnicul.ro și Unvinpezi.ro

Utile

Super Tasting pe harta României – un tur național de degustări premium, semnat…

Două platforme dedicate vinului de calitate, Paharnicul.ro şi Unvinpezi.ro, au lansat, începând cu luna mai 2025, „Super Tasting”, un tur naţional de degustări premium, care…
Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like IT” avertizează părinții: „Degeaba ți-ai luat mașină scumpă”. Greșeala pe care o fac mulți. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like…

Mulți îl cunosc pe Marian Andrei drept prezentatorul emisiunii „I Like IT” de la Pro TV. Dincolo de lumina reflectoarelor, însă, el a fost pilot…
Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în magazine și pe auchan.ro

Fashion and shopping

Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în…

Auchan România anunță lansarea campaniei Black Friday 2025, care se va desfășura în perioada 5–18 noiembrie, atât în magazinele fizice, cât și online, pe auchan.ro.…