Socrul meu are o amantă si eu am descoperit asta. Acum vrea să-i pastrez secretul, dar eu mă înțeleg bine cu soacra. Nu știu ce să fac

Socrul meu are o amanta

Nu mi-am imaginat niciodată că voi ajunge într-o situație ca asta, în care să am de ales între soacră-mea și socrul meu. Mai precis, dacă să-i acopăr lui o minciună, sau să o protejez pe ea de suferință și să nu-i spun că socrul meu are o amantă.

Locuiesc cu socrii mei

Chiar și modul în care am descoperit a fost mai mult decât bizar. I-a căzut din buzunar o hârtie când a ieșit din sufragerie și eu am ridicat-o. Am vrut să merg după el să i-o dau, dar ieșise deja din casă. Fără să am vreo intenție de a-l verifica, pur și simplu m-am uitat ce scrie și am văzut că era un extras de cont de la bancă. I-am văzut numele și mi-a atras atenția că mai apărea un nume acolo, al împuternicitului. Mai bine zis, al împuternicitei. Mi-am dat seama că nu e cineva cunoscut, nici din familie. Sunt căsătorită de 11 ani, locuiesc cu socrii mei, cunosc bine familia și apropiații. Acest nume l-am mai auzit doar când s-au certat părinții soțului meu, adică ea îl bănuia că are o legătură cu această femeie.

Îmi amintesc cât de mult a suferit biata femeie când a aflat despre aventura lui. Desigur, el a negat tot timpul și a reușit să o convingă că nu e nimic real, dar ea a rămas, totuși, suspicioasă.

Socrul meu are o amantă

Contrar tuturor prejudecăților despre soacre, a mea este o femeie extraordinară și mă iubește ca pe propria ei fiică. Niciodată nu vorbește urât cu mine. Iar când e nemulțumită de ceva – se mai întâmplă și așa – preferă să se retragă și să nu spună nimic. De obicei știu când e supărată și mereu încerc să mă împac cu ea, pentru că e un om care nu merită să fie rănit. Tocmai de aceea mi-e greu acum să-i spun că bănuiala ei de anul trecut se confirmă acum.

Pe de altă parte, când i-am arătat socrului meu chiranța de la bancă l-am întrebat dacă numele ce apare acolo e același pentru care au fost discuțiile de anul trecut. S-a roșit tot la față și mi-a promis că îmi dă orice, dar să nu-i spun soacrei. Că va fi secretul nostru, că îi va lăsa soțului meu și mie, implicit, toată proprietatea. Nu e ceva de neglijat, e o proprietate foarte frumoasă, însă ei mai au o fiică. Ar fi total incorect să accept totul, iar cumnata mea să rămână cu niște mărunțișuri din toată averea. Asta doar pentru ca el să-și poată ascunde mizeria sub preș.

Dar pe de altă parte, mi-e tare greu să-i spun soacrei că socrul meu are o amantă. Asta ar dărâma-o complet. Nu știu ce să fac, cum să procedez. Pe soțul meu l-am întrebat degeaba. Nici el nu știe cum să procedăm.

Încă mă întreb cum ar fi mai corect, să-i spun femeii, chiar dacă asta o va face să sufere, dar îi voi dezvălui lui minciuna, sau să o protejez, să nu-i spun ei nimic, dar atunci îl voi favoriza pe el, încurajându-l, fără să vreau, să facă în continuare la fel.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Peste 60% din cumpărăturile din Auchan sunt realizate cu cardul de fidelitate: MyCLUB Auchan sărbătorește 5 ani și depășește 2 milioane de membri activi

Fashion and shopping

Peste 60% din cumpărăturile din Auchan sunt realizate cu cardul de fidelitate: MyCLUB…

500 de milioane de lei – valoarea totală a promoțiilor, cashback-ului și voucherelor oferite utilizatorilor MyCLUB Auchan în 5 ani 3 milioane de vouchere de…
Obiceiul de 1 minut care te scăpa de stres când ești pe fugă

Life

Obiceiul de 1 minut care te scăpa de stres când ești pe fugă

Sunt zile în care timpul se rupe în bucăți: un drum scurt devine două, o întâlnire se decalează, cineva îți scrie „urgent”, iar tu încerci…
Cum poți proteja mediul prin modul în care folosești și întreții mașina ta

Auto & Moto

Cum poți proteja mediul prin modul în care folosești și întreții mașina ta

Reducerea consumului de combustibil și a impactului asupra mediului nu ține doar de economisirea banilor, ci reprezintă o responsabilitate personală față de mediul înconjurător. Modul…