Cu ce se ocupă Ionuț Iftimoaie, după ce a renunțat la box. Concurentul de la Survivor nu o duce deloc rău: „Pot spune ca mi-am asigurat deja pensia”

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Cu ce se ocupă Ionuț Iftimoaie

Ionuț Iftimoaie reprezenta România la box la începutul anilor 2000. Actualul concurent de la Survivor s-a lăsat de box, iar viața lui s-a schimbat radical. Sportivul a fost nevoit să găsească o altă sursă de venit pentru a asigura un trai decent pentru familia sa.

Cu ce se ocupă Ionuț Iftimoaie, după ce a renunțat la box: „Mi-a dat Dumnezeu oportunități”

Ionuț Iftimoaie s-a retras din lumea boxului după ce a făcut istorie în ringul de luptă. Chiar dacă îi lipsește viața din lumea boxului, Ionuț a reușit să își pună pe picioare o afacere și, în același timp, să se bucure de momentele frumoase alături de familia sa.

Celebrul sportiv s-a retras din lumea boxului în anul 2016. În prezent locuiește alături de familia sa în Bacău, acolo unde a primit titlul de cetățean de onoare. În ultimii ani și-a construit o casă în comuna Comănești. Ulterior, a accesat fonduri europene și a pus bazele unei afaceri în domeniul agrementului, scrie cancan.ro. Sportivul preciza de curând că Centrul de agrement “Trotus-Ionuț Iftimoaie” dispune de o sala polivalentă cu două tribune  care au câte 350 de locuri, doua bazine de înot- unul pentru adulți si unul pentru copii, acoperite. La exterior a fost amenajat un parc de agrement și un ștrand.

„Pot spune că mi-am asigurat deja pensia, am contracte de chirie pe 10 ani, e pensia mea. După 20 de ani de sport nu am niciun leu care să îmi vină de pe urma rezultatelor sportive, deși mi-am terminat cariera din poziția de campion mondial! Dar nu mă plâng, că mi-a dat Dumnezeu oportunități!”, a declarat Ionuț Iftimoaie.

De ce a decis Ionuț Iftimoaie să renunțe la box

Ionuț Iftimoaie s-a retras din lumea boxului în anul 2016, dar nu înainte de a deveni campion mondial în fața lui Jorge Loren. Motivul pentru care s-a retras? Dorința de a fi alături de familia sa, mai ales după nașterea primului lor copil, l-a determinat pe sportiv să se retragă.

Ionuț Iftimoaie are o căsnicie de 16 ani și alături de soția lui are trei copii. El a fost primul român care a câștigat un turneu K1 organizat în Europa, în anul 2001. A fost și campion al Italiei la kickboxing, campion K-1 Bassano în 2001 și 2002, campion Italy GP în 2002, cel mai bun luptător român în anii 2004, 2005 și 2006.

Ionuț Iftimoaie, parte din echipa Faimoșilor la Survivor 2023

În prezent Ionuț Iftimoaie face parte din echipa Faimoșilor la Survivor 2023, în Republica Dominicană.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Sighișoara devine capitala Halloweenului! Halloween în Cetate revine între 30 octombrie și 1 noiembrie 

Life

Sighișoara devine capitala Halloweenului! Halloween în Cetate revine între 30 octombrie…

Turnul cu Ceas se trezește la viață, o lună uriașă deschide un portal spre fantastic, iar străduțele medievale se transformă într-un univers al legendelor și…
Nuanțe naturale și orizonturi fără limite: o călătorie în culorile toamnei

Fashion and shopping

Nuanțe naturale și orizonturi fără limite: o călătorie în culorile toamnei

DiKa prezintă colecția Toamnă/Iarnă, inspirată de frumusețea naturii și libertatea de a explora noi orizonturi Inspirată de frumusețea naturii și de dorința de explorare, noua…
Ora de iarnă 2026: cum îți organizezi serile mai lungi acasă

Divertisment

Ora de iarnă 2026: cum îți organizezi serile mai lungi acasă

Trecerea la ora de iarnă sună ca un mic cadou, o oră în plus primită fără niciun efort ce vine însă o dată pe an.…