Primarul general Nicușor Dan, acuzat de abuz în serviciu și conflict de interese de către ANI

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Primarul general Nicușor Dan, acuzat de abuz în serviciu și conflict de interese

Primarul Nicușor Dan este acuzat că în anul 2021 s-a aflat, timp de o lună, în conflict de interese, potrivit Agenției Naționale de Integritate. Instituția a sesizat Parchetul, care a deschis o anchetă pe numele edilului. Potrivit autorităților, primarul general a exercitat funcții și în cadrul altor instituții, fără respectarea prevederilor legale în acest sens.

Nicușor Dan, acuzat de abuz în serviciu

Edilul Capitalei s-a aflat în anul 2021, timp de o lună, în conflict de interese administrativ. ANI a sesizat atunci Parchetul pentru „abuz în serviciu și folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane”.

„În perioada exercitării mandatului de primar general, Dan Nicușor Daniel a exercitat și alte funcții de conducere în cadrul a patru instituții sau servicii publice, fără mandat de reprezentare, nerespectând astfel dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003”, a transmis ANI într-un comunicat de presă.

Citește și: Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Nicușor Dan. Primarul Capitalei și aleasa lui au devenit pentru a doua oară părinți

Potrivit ANI, în perioada 7 august-7 septembrie 2021, Nicușor Dan a exercitat, pe lângă funcția de primar general, și pe cea de director general al Administrației Lacuri, Parcuri și Agrement București (ALPAB).

„Nicușor Dan a solicitat în calitate de director general suplimentarea bugetului ALPAB cu suma de 3.000.000 Lei și ulterior a retransmis ALPAB, în calitate de primar general, bugetul solicitat. Prin acest demers, bugetul ALPAB a fost suplimentat de la 11.517.000 Lei la 14.517.000 Lei. Persoana evaluată a încălcat astfel prevederile art. 70, art. 71 și art. 76 din Legea nr. 161/2003.”

ANI a sesizat Parchetul, Instituția Prefectului și Curtea de Conturi

Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la faptul că edilul ar fi săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu, prevăzută în art. 297 din Codul Penal. De asemenea, edilul ar fi folosit funcția pentru favorizarea unor persoane, o altă infracțiune prevăzută în Codul Penal.

„În perioada 07 august-07 septembrie 2021, prin exercitarea simultană a funcției de primar general și a funcției de director general al ALPAB, a solicitat în calitate de director general suplimentarea bugetului ALPAB cu suma de 3.000.000 Lei și ulterior a retransmis ALPAB, în calitate de primar general, bugetul solicitat.”, mai transmite ANI.

Citește și: Cum se scuză Nicușor Dan după ce a traversat strada prin loc nepermis, cu fetița în brațe. “Am deranjat anumite grupuri de interese”

Agenția Națională de Integritate a sesizat, de asemenea, Instituția Prefectului cu privire la faptul că Nicușor Dan a exercitat patru funcții de conducere în cadrul unor instituții sau servicii publice. Este vorba despre funcții în cadrul Administrației Municipale pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic, Administrației Străzilor București, ALPAB, Centrului Cultural Expo Arte, fără a avea mandat de reprezentare, așa cum cere legea.

Și Curtea de Conturi a fost sesizată de către ANI, pentru a stabili „legalitatea achitării amenzii contravenționale aplicată lui Nicușor Dan în calitate de persoană fizică, din bugetul Primăriei Municipiului București.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Turul ciclist al României 2026, anunțat la Chișinău împreună cu Guvernul Moldovei, cu o concluzie unanimă: un moment istoric pentru ambele țări 

HOBBY

Turul ciclist al României 2026, anunțat la Chișinău împreună cu Guvernul Moldovei, cu o…

În premieră, prima etapă a celei mai prestigioase competiții cicliste din România va fi organizată integral pe teritoriul Republicii Moldova Turul României 2026 a fost…
Tendințe – Soft Tailoring pentru vara 2026. Noul cod al business-ului: lejeritate, structură și expresivitate

Fashion and shopping

Tendințe – Soft Tailoring pentru vara 2026. Noul cod al business-ului: lejeritate,…

Soft Tailoring pentru vara 2026 DiKA rescrie regulile garderobei de birou pentru Vara 2026 si propune un nou cod estetic: mai relaxat, mai fluid, dar…
Ce vin alegi pentru preparatele la grătar? Sfaturi de la experții Unvinpezi.ro

Life

Ce vin alegi pentru preparatele la grătar? Sfaturi de la experții Unvinpezi.ro

Minivacanța de 1 Mai vine, ca în fiecare an, cu poftă de ieșiri, mese fără grabă și preparate gătite pentru cei dragi. Chiar dacă vremea…