Ce riscă elevii care lipsesc nejustificat de la școală. Sancțiunea apare în noul proiect lansat de Ministerul Educației

Ce riscă elevii care lipsesc nejustificat de la școală

Elevii care vor absenta nemotivat vor fi sancționați dur. Ministerul Educației dorește să combată fenomenul absențelor nemotivate aplicând măsuri drastice. Noul proiect care include aceste prevederi a fost deocamndată lansat în dezbatere publică. Iată ce riscă elevii care lipsesc nejustificat de la școală.

Ce riscă elevii care lipsesc nejustificat de la școală

Proiectul lansat în dezbatere publică miercuri de Ministerul Educației are în vedere modificarea Statutului Elevului. Principalele amendamente îi vizează atât pe elevii din ciclul primar și gimnazial, cât și pe cei de liceu. Una dintre cele mai importante prevederi este sancționarea celor care absentează fără motiv de la orele de curs.

Sancțiunea propusă de Minsiterul Educației prevede scăderea unui calificativ sau punct din nota la purtare pentru elevii care au 20 de absențe nemotivate.

„Pentru toţi elevii din învăţământul primar, la fiecare 20 de absenţe nejustificate pe an școlar, din totalul orelor de studiu sau la 10% absenţe nejustificate din numărul de ore pe an școlar la o disciplină de studiu, va fi scăzut calificativul la purtare, gradual, de la Foarte bine la Bine, Suficient, Insuficient. (…)

Pentru toţi elevii din învăţământul gimnazial și liceal, la fiecare 20 absenţe nejustificate pe an școlar, din totalul orelor de studiu sau la 10% absenţe nejustificate din numărul de ore pe an școlar la o disciplină de studiu/modul de specialitate, va fi scăzută nota la purtare cu câte un punct”, se arată în proiectul propus de Ministerul Educației.

Citește și: Când se încheie anul școlar 2022-2023. Data la care elevii intră în vacanța de vară

Alte modificări la Statutul Elevului

De asemenea, o altă modificare îi vizează pe elevii exmatriculați din unităţile de învăţământ postliceal din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională. Aceștia se pot transfera, în anul şcolar următor, într-o altă unitate de învăţământ, cu respectarea prevederilor acestui act normativ, a regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar şi a regulamentelor specifice, se mai arată în document.

Proiectul mai prevede că exmatricularea cu drept de reînscriere în anul şcolar următor în aceeaşi unitate de învăţământ şi în acelaşi an de studiu se aplică elevilor din învăţământul postliceal pentru abateri grave, prevăzute de prezentul act normativ sau de regulamentul de organizare şi funcţionare al unităţii de învăţământ sau apreciate, ca atare, de către consiliul profesoral al unităţii de învăţământ.

Exmatricularea fără drept de reînscriere în aceeaşi unitate de învăţământ se aplică elevilor din învăţământul postliceal pentru abateri deosebit de grave, constatate de către consiliul profesoral.

„Exmatricularea din toate unităţile de învăţământ postliceal, fără drept de reînscriere pentru o perioadă de 3-5 ani, se aplică elevilor din învăţământul postliceal pentru abateri deosebit de grave, apreciate, ca atare, de către consiliul profesoral. Sancţiunea se aplică prin ordin al ministrului educaţiei, prin care se stabileşte şi durata pentru care se aplică această sancţiune. În acest sens, directorul unităţii de învăţământ transmite Ministerului Educaţiei propunerea motivată a consiliului profesoral privind aplicarea acestei sancţiuni, împreună cu documente sau orice alte probe din care să rezulte abaterile deosebit de grave săvârşite de elevul propus spre sancţionare”, se precizează în proiect.

Propunerile de modificare a proiectului inițial pot fi trimise Minsiterului Educației în terment de 10 zile.

Citește și: Vacanța de Paște 2023-2024. Ce se întâmplă cu zilele libere ale elevilor, e prima dată când se întâmplă asta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like IT” avertizează părinții: „Degeaba ți-ai luat mașină scumpă”. Greșeala pe care o fac mulți. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like…

Mulți îl cunosc pe Marian Andrei drept prezentatorul emisiunii „I Like IT” de la Pro TV. Dincolo de lumina reflectoarelor, însă, el a fost pilot…
Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în magazine și pe auchan.ro

Fashion and shopping

Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în…

Auchan România anunță lansarea campaniei Black Friday 2025, care se va desfășura în perioada 5–18 noiembrie, atât în magazinele fizice, cât și online, pe auchan.ro.…
Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile estetice: „Sunt utile, important este când vrei să ți le aplici și de ce”. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile…

Adrian Nartea explică de ce nu toate modificările estetice sunt necesare, cum decizi cu adevărat dacă ai nevoie și ce rol joacă percepția noastră despre…