Cum arată Alice Peneacă, fosta soție a lui Bobby Păunescu, însărcinată în luna a cincea. Primele imagini: „Echipa noastră se mărește”

Cum arată Alice Peneacă însărcinată în luna a cincea

Fotomodelul Alice Peneacă urmează să devină mamă pentru prima dată. Frumoasa șatenă a făcut anunțul pe Instagram și și-a arătat burtica de gravidă. Alice și iubitul ei urmează să își cunoască bebelușul peste doar câteva luni, iar fanii s-au grăbit să o felicite.

Alice Peneacă este însărcinată în cinci luni

Alice Peneacă va fi mămică pentru prima oară. Modelul a dat vestea cea mare pe Instagram, iar cei care o urmăresc în mediul online au felicitat-o pentru bebeluș. Fotomodelul și iubitul ei, Dragoș Caliminte, așteaptă primul lor copil, iar sarcina este destul de avansată. Alice Peneacă a publicat pe rețelele sociale un filmuleț de câteva secunde în care i se vede burtica de gravidă.

Citește și: Alice Peneacă, internată în stare gravă la Matei Balș. Vedeta are COVID-19

Modelul în vârstă de 31 de ani este în al doilea trimestru de sarcină și a purtat o salopetă neagră mulată, care i-a pus în evidență perfect burtica de gravidă. „Echipa noastră se mărește”, a scris modelul în dreptul filmulețului.

Postarea a primit mii de like-uri în câteva ore, iar cei care o urmăresc au felicitat-o pentru bebeluș. „Ce binecuvântare! Ma bucur foarte mult pentru voi!”, „Ce bucurie! Felicitări”, „Felicitări! Să fiți sănătoși”, „Sarcină ușoară și multă sănătate!”, „Să ai o sarcină ușoară!” au fost doar câteva dintre comentariile pe care vedeta le-a primit la postare.

Cum arată Alice Peneacă însărcinată în luna a cincea
Prima imagine cu Alice Peneacă însărcinată

Cine este iubitul lui Alice Peneacă

Partenerul lui Alice Peneacă, Dragoș Caliminte, este un om de afaceri din Constanța, care are mai multe business-uri în domeniul digital. În urmă cu puțin timp, bărbatul a însoțit-o pe Alice Peneacă la premiera filmului „Pup-o, mă! 3”, în care aceasta joacă. Modelul a vorbit atunci despre partenerul ei și a spus că se înțeleg de minune.

„El mă susține în tot ce fac. Suntem nedezlipiți! E foarte frumoasă viața mea, atât vă pot spune. Suntem și foarte potriviți, ne place spiritul de aventură. Ne înțelegem bine și e totul frumos.”, a spus fotomodelul, potrivit Click!

Citește și: Ameri Nasrin este însărcinată. Mesajul emoționant transmis de vedetă: “Primul nostru dans în trei”

Alice Peneacă a fost căsătorită în trecut cu omul de afaceri Bobby Păunescu. Mariajul lor a durat din 2015, până în 2017, când s-au despărțit, iar divorțul s-a pronunțat un an mai târziu.

„Suntem separați de mai bine de un an și jumătate, însă pe data de 10 decembrie 2018 a avut loc divorțul. Am divorțat la tribunal, a fost și el de acord cu divorțul. Nu am niciun regret, este o experiență din care am învățat foarte multe lucruri și sper ca pe viitor să iau decizii mai bune!”, spunea modelul, la scurt timp după ce s-a pronunțat divorțul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like IT” avertizează părinții: „Degeaba ți-ai luat mașină scumpă”. Greșeala pe care o fac mulți. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like…

Mulți îl cunosc pe Marian Andrei drept prezentatorul emisiunii „I Like IT” de la Pro TV. Dincolo de lumina reflectoarelor, însă, el a fost pilot…
Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în magazine și pe auchan.ro

Fashion and shopping

Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în…

Auchan România anunță lansarea campaniei Black Friday 2025, care se va desfășura în perioada 5–18 noiembrie, atât în magazinele fizice, cât și online, pe auchan.ro.…
Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile estetice: „Sunt utile, important este când vrei să ți le aplici și de ce”. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile…

Adrian Nartea explică de ce nu toate modificările estetice sunt necesare, cum decizi cu adevărat dacă ai nevoie și ce rol joacă percepția noastră despre…