Am fost căsătorită aproape 20 de ani cu soțul meu, până când a decis că e momentul să înceapă o viață nouă. M-a părăsit în plină criză a vârstei și s-a mutat la o tânără care are jumătate vârsta lui. Mi-a dat viața complet peste cap, iar eu nu știu cum să mă vindec de suferință.
Am petrecut aproape 20 de ani împreună
Aproape 20 de ani din viața mea i-am petrecut servindu-l și încercând să-i fac pe plac. Am crescut doi copii care acum sunt la liceu. Dar nu știu cum să trăiesc în noua mea viață, fără el. Eu nu am prietene cu care să ies, iar familia extinsă mi-am neglijat-o pentru că lui nu-i plăceau rudele mele. Acum sunt izolată de toată lumea. Nu mi-aș fi putut imagina vreodată că familia noastră, care era văzută drept una model, va ajunge să se destrame în acest fel.
Știam că are o amantă. Prinsesem de veste de ceva vreme și am avut câteva certuri pe tema asta. Dar, în definitiv, mi-am zis că nu vreau ca băieții mei să vadă în casă doar certuri și tensiuni. Mi-am zis că la un moment dat va înceta. Dar nu a fost așa.
A fost un șoc foarte mare să îl aud într-o zi că îmi spune sec că pleacă. Nu am avut niciodată o discuție pe tema asta. Mi-a spus doar că vrea să ne despărțim și asta a fost tot.
A dispărut câteva săptămâni, după care a venit și și-a luat restul de lucruri din casă. Am încercat atunci să discut cu el, dar s-a grăbit să-și strângă ce mai avea de strâns și nu a vrut să vorbim.
Nu știu cum să mă vindec de suferință
Băieții mei adolescenți acum trec printr-o adevărată criză. Pe de o parte sunt frustrați că tatăl lor a plecat, pe de altă parte mai este și adolescența, care le dă și lor bătăi de cap. Cei doi se ceartă mereu, iar eu nu mai fac față să-i despart. Sunt doar doi ani între ei, dar acum sunt prea mari ca să mai pot avea prea multă autoritate în fața lor. Cel mare are deja 18 ani, iar cel mic 16.
Cel mic îmi tot promite că va merge la noua parteneră a tatălui lor și îi va cere socoteală pentru că „ne-a spart casa”. Mi-e foarte teamă ca nu cumva să facă prostia asta și i-am spus de nenumprate ori să nici nu se gândească la asta.
Știu că le e greu și lor și încearcă să mă menajeze, dar ei vor merge în curând pe drumul lor, iar eu trebuie să mă obișnuiesc cu viața fără ei. Dar șocul despărțirii de tatăl copiilor mei încă mă afectează și nu știu cum să mă vindec de suferință.
Am ajuns la 45 de ani, prea bătrână să o mai iau de la capăt, dar prea tânără să rămân singură. Din păcate, tot ce mi-a rămas acum este alcoolul. Am început să beau pe ascuns și sper, doar, să nu mă vadă băieții vreodată. E singura modalitate de a evada din această suferință.
