Înainte de lansarea celui de-al doilea sezon al serialului „Clanul”, Anghel Damian a făcut anunțul cum că actori noi se alături distribuției, menționând-o și pe Maria Obretin printre aceștia. Extrem de cunoscută din serialele și filmele românești de succes, dar și din piese de teatru, Maria va face un rol de senzație în serialul difuzat în fiecare duminică la Pro Tv, mai ales că cea mai mare interacțione o va avea cu George Mihăiță. Despre cum a venit propunerea și mai ales cum este să joace alături de colegii de teatru ne spune chiar ea în interviul de mai jos.
Maria Obretin, despre rolul ei din serialul „Clanul”
EGO.ro: Felicitări, în primul rând! Cum a venit propunerea pentru serialu „Clanul” și dacă poți să ne spui câteva cuvinte despre personajul tău?
Maria Obretin: Cum se întâmplă de obicei, am primit un telefon! Am țopăit instant de bucurie, eram prin parc, în plimbam pe Pascal, cățelușul meu. A început să țopăie și el, am alergat așa o vreme, crescuse brusc nivelul de fericire în haita noastră. Sofia, personajul meu din „Clanul”, este o femeie puternică, deșteaptă, are fragilitate și duritate în același timp. Nu am voie să povestesc mai mult, o s-o vedeți! Ce pot să vă spun e că Sofia are multe de împărțit cu domnul Măcelaru și că face lucruri pe care eu nu le-aș face în viața viețișoarelor mele.
„Nu mă omoram să fiu în centrul atenției”
Pentru că este prima dată când stau de vorbă cu tine, aș vrea să aflu cât mai multe. Spre exemplu, cum a început drumul tău în actorie. De mică erai vedeta familiei și erai responsabilă cu partea de divertisment de sărbători sau la reuniunile de familie?
Nu depindea distracția familiei de mine, slavă Domnului! Eram simpăticuță, aveam un moment, de nici mai mult, nici mai puțin, magie, adică o bălmăjeală cu niște cărți și cu o poveste, pe care îl mai făceam la reuniuni și cu care reușeam să rețin atenția maximum 5 minute, după care adulții treceau la ale lor, eu la ale mele. Nu mă omoram să fiu în centrul atenției. Dacă se ivea ocazia, făceam un circuleț, dacă nu, stăteam în băncuța mea.
Adică te-ai lăsat modelată de profesorii pe care i-ai întâlnit în drumul tau. Care dintre ei ți-au fost mentori pe perioada studiilor?
Doamna Sanda Manu a fost mentorul meu. A fost profesoara la care am visat de când eram mică și nu m-a dezamăgit. Deșteaptă, exigentă, cu o energie teribilă. Ridica mereu ștacheta. Era o provocare continuuă să lucrezi cu dumneaei. Asta m-a antrenat ăentru anii grei care au venit după.
„Domnul Mihăiță, eu și Lia, am fost studenții doamnei Manu în generații diferite”
Cum se face că în „Clanul” v-ați nimerit mai mulți prieteni decât colegi. Cu cine faci echipă și în afara orelor de filmat, ca să nu te întreb cu cine pleci la un pahar de vin după program?
După filmare te duci să te culci și adormi în drum spre pat. Volumul de muncă într-un timp foarte scurt este uriaș, așa că nu prea apucă să te mai gândești la vin. În „Clanul” jucau deja mulți dintre actorii cu care eu am mai lucrat și a fost reconfortant să îi am alături. Lucrasem cu Carmen Tănase, Șerban Pavlu, Mădălina Craiu, Sergiu Costache, Cătălina Grama. Cu unii dintre ei sunt și prietenă. De Lia Bugnar, care scrie replicile pe care noi le spune în film, mă leagă o prietenie zdravănă și multe spectacole împreună.
Anghel Damian, cu care am jucat multe spectacole și-mi e prieten, este cel care scrie outline-ul poveștii, scheletul, și este creative producer-ul serialului. Așadar, comunicarea artistică dintre noi este armonioasă, ușoară și firească. Iar domnul George Mihăiță, pe care nu-l cunoșteam personal, a fost cea mai plăcută surpriză. E un partener generos și atent care muncește enorm. De altfel, și domnul Mihăiță, și eu, și Lia, am fost studenții doamnei Manu în generații diferite. Cât despre vinul ăla din întrebare, visăm să-l bem împreună, la petrecerea de final a sezonului 2.
De câte ori întreb un actor ce fel de personaj îl provoacă mai tare primesc același răspuns, că unul negativ. Este și cazul tău? Nu mai vrea nimeni să fie fata naivă pe care o iubește publicul sau care are nevoie de un prinț să o salveze?
Eu nu am jucat fete naive nici în facultate când, vorba ceea, aveam vârsta. Nu am prins nicio Julieta, Ofelie, Desdemonă. În schimb, am făcut, doici, mame, mătuși, roluri de coloratură într-o fericire! Și, ca să-ți răspund la întrebare, atunci când scenariul este bine scris, descoperi că nu există personaje complet negative și nici personaje complet pozitive. E ca în viață. Avem toți din toate, numai că în doze diferite.
