Ce nu se face în a treia zi de Paște. Tradiția pe care nu trebuie să o încalci, e mare păcat

Ce nu se face în a treia zi de Paște

18Anul acesta, Paștele este sărbătorit pe 16 aprilie, ziua Învierii Domnului Isus Hristos. Dacă înainte de această zi, creștinii țin cont de anumite tradiții în Săptămâna Mare, același lucru se întâmplă și după ziua de Paște, când urmează încă o săptmână cu obiceiuri respectate din cele mai vechi timpuri. Iată ce nu se face în a treia zi de Paște, pentru a vă merge bine pe parcursul acestui an.

A treia zi de Paște sau Marțea Albă

A treia zi de Paște se mai numeşte şi Marţea Alba şi în această zi nu se lucrează. De asemenea, nu se spală, nu se calcă, nu se face curat. În majoritatea zonelor din țră, gospodinele respectă aceste tradiții pentru a fi ferite de rele.

Mai mult, a treia zi de Paște, femeile dau de pomană vinul roșu și Pasca, rămase de la Paște.

Citește și: Vacanța de Paște 2023-2024. Ce se întâmplă cu zilele libere ale elevilor, e prima dată când se întâmplă asta

A treia zi de Paște se întorc vizitele făcute în prima zi a Paştelui, iar ouăle se pot ciocni şi „dos cu dos”, precum şi „coastă cu coastă”.

Ce nu se face în a treia zi de Paște
Ce nu se face în a treia zi de Paște

Oamenii obişnuiau în trecut, să-şi viziteze rudele, vecinii şi prietenii, în a treia zi de Paște. Aceste vizite erau numite în trecut „Umblatul cu pasca“. Obiceiul îşi are originea din vremurile când creştinii umblau şi vesteau Învierea Domnului Hristos.

În Marțea Albă, finii obișnuiau în trecut să dăruiască nașilor și cumetrii între ei, nu numai pască și colaci. În Moldova, în ziua a treia se întorceau vizitele făcute în prima zi a Paştelui.

Citește și: Postul Paștelui 2023. Cât durează de fapt și de ce este considerat cel mai dificil post pentru credincioși.

Ce nu se face miercurea, joia și vinerea

În săptămâna de după Paște există mai multe tradiții și obiceiuri pe care oamenii le respectă cu strictețe. Mai ales cei care au țitut tot Postul Paștelui, unul dintre cele mai dure și luni posturi.

Miercurea din Săptămâna Luminată poarta numele de Sfânta Mercurie.

  • Bărbaţii se duc să muncească la câmp, însă femeile au interdicţie.
  • În această zi nu e bine să se muncească de „nunta şoarecilor”. Asta ar însemna să aduci rozătoarele în casă şi să te lipseşti restul anului de bucate pe masă.

Citește și: Când pică Paștele în 2023. Câte zile libere vom avea

Joia din Săptămâna Luminată mai e numită şi Joia Verde

  • Este o zi în care se cinstesc holdele, grădinile şi grânele.
  • Cine munceşte în această zi aduce asupra casei nenorocul, seceta şi dăunătorii în livezi.
  • „Joia Rea”, cum mai este denumită această zi, cere un ritual al morţilor. 44 de găleţi cu apă sunt cărate de o persoană, 2 lumânări se aprind la toate cele 4 capete, iar apa astfel „sfinţită” se varsă apoi în fântâna din curte.

Vinerea din Săptămâna Luminată poartă numele de Vinerea Scumpă sau Fântăniţa.

  • Această sărbătoare este și sărbătoarea Izvorului Tămăduirii.
  • Vinerea Scumpa este în contrast direct cu Vinerea Neagră sau Vinerea Mare, de dinaintea Paştelui.
  • Legendele spun ca Maica Domnului a construit o fântână care avea apă doar in Vinerea Scumpă, căci acea apă era dătătoare de viaţă.

Pentru creștinii ortodocși, Săptămâna Luminată este începutul unei perioade de sărbătoare care se termină după 50 de zile Paști, de Rusalii, conform creștinootodox.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like IT” avertizează părinții: „Degeaba ți-ai luat mașină scumpă”. Greșeala pe care o fac mulți. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like…

Mulți îl cunosc pe Marian Andrei drept prezentatorul emisiunii „I Like IT” de la Pro TV. Dincolo de lumina reflectoarelor, însă, el a fost pilot…
Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în magazine și pe auchan.ro

Fashion and shopping

Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în…

Auchan România anunță lansarea campaniei Black Friday 2025, care se va desfășura în perioada 5–18 noiembrie, atât în magazinele fizice, cât și online, pe auchan.ro.…
Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile estetice: „Sunt utile, important este când vrei să ți le aplici și de ce”. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile…

Adrian Nartea explică de ce nu toate modificările estetice sunt necesare, cum decizi cu adevărat dacă ai nevoie și ce rol joacă percepția noastră despre…