Iulia Vântur și Salman Khan s-au despărțit? „Atunci când nu mai faci eforturi, o relație se termină”. Mesajul vedetei i-a pus pe fani pe gânduri

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Iulia Vântur și Salman Khan s-au despărțit?

Iulia Vântur și Salman Khan s-au despărțit? Este întrebarea firească pe care cu siguranță fanii cuplului și-au adresat-o după ce au văzut mesajul transmis de vedetă. De-a lungul timpului, relația lor nu a fost lipsită de cotroverse. De când sunt împreună, nu de puține ori s-a scris că au ajuns la despărțire. Să fie oare acum cu adevărat sfârșitul poveștii lor de iubire?

Iulia Vântur și Salman Khan s-au despărțit?

Iulia Vântur s-a stabilit de mulți ani în India și locuiește alături de familia iubitului ei, Salman Khan. Prezentatoarea TV, în vârstă de 42 de ani, a preferat să țină departe de ochii publicului viața ei personală, așa că de multe ori relația cu actorul de origine indiană a fost învăluită în mister.

S-a scris e nenumărate ori de când formează un cuplu că cei doi au ajuns în pragul despărțirii. Inclusiv la sfârșitul anului trecut s-a speculat că s-au separat.

De această dată însă, vedeta a fost cea care a alimentat zvonurile. Iulia Vântur a postat un mesaj pe rețelele de socializare care lasă loc de interpretări.

„Ați observat vreodată că, uneori, atunci când nu mai faci eforturi, o relație sau o prietenie se termină? Aceasta se datorează faptului că nu a fost niciodată din ambele părți, ci doar din partea ta”, a scris Iulia Vântur, într-un mesaj postat pe Instagram.

Nu se știe încă dacă fosta prezentatoare TV a făcut referire în mesajul ei la relația cu Salman Khan, dar în mod cert nu rare au fost momentele în care a fost dezamăgită de persoanele apropiate. Așa cum chiar ea a mărturisit, a avut parte de prietenii care s-au încheiat atunci când nu au mai fost făcute eforturi. Însă acum afirmă că este înconjurată doar de oameni care merită și cărora le pasă cu adevărat de ea.

„Am avut puține prietenii de acest fel. Acum am rămas doar cu oameni cărora le pasă cu adevărat, care își lasă orgoliul deoparte în prietenie. Când găsești un prieten adevărat, păstrează-l cu dragoste, grijă și onestitate!”, a transmis Iulia.

Iulia Vântur și Salman Khan s-au despărțit?
Iulia Vântur și Salman Khan s-au despărțit?

Reușită după reușită pentru Iulia Vântur pe plan muzical în India

Vedeta a bifat o nouă reușită în India pe plan profesional. La începutul anului, fosta prezentatoare, devenită cântăreață la Bollywood, a lansat un nou hit, „Raat Baki”, care a înregistrat un succes remarcabil. În doar cinci zile de la lansarea videoclipului pe YouTube, piesa adunase peste 7,5 milioane de vizualizări.

În videoclip, românca s-a transformat în războinică, ea fiind antrenată anterior de un celebru cascador de la Hollywood.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Sighișoara devine capitala Halloweenului! Halloween în Cetate revine între 30 octombrie și 1 noiembrie 

Life

Sighișoara devine capitala Halloweenului! Halloween în Cetate revine între 30 octombrie…

Turnul cu Ceas se trezește la viață, o lună uriașă deschide un portal spre fantastic, iar străduțele medievale se transformă într-un univers al legendelor și…
Nuanțe naturale și orizonturi fără limite: o călătorie în culorile toamnei

Fashion and shopping

Nuanțe naturale și orizonturi fără limite: o călătorie în culorile toamnei

DiKa prezintă colecția Toamnă/Iarnă, inspirată de frumusețea naturii și libertatea de a explora noi orizonturi Inspirată de frumusețea naturii și de dorința de explorare, noua…
Ora de iarnă 2026: cum îți organizezi serile mai lungi acasă

Divertisment

Ora de iarnă 2026: cum îți organizezi serile mai lungi acasă

Trecerea la ora de iarnă sună ca un mic cadou, o oră în plus primită fără niciun efort ce vine însă o dată pe an.…