Cât timp se fierb ouăle, înainte să le vopsești. Trucul pentru a prinde culoarea eficient

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Cât timp se fierb ouăle, înainte să le vopsești

Ouăle vopsite sunt fără îndoială simbolul mesei de Paște. Ziua în care se înroșesc ouăle este, potrivit tradiției, Joia Mare. Gospodinele știu cât de important este ca ouăle lor să aibă o culoare frumoasă și uniformă. Dar pentru a obține acest lucru, trebuie să ții cont de timpul lor de fierbere. Astăzi îți vom spune cât timp se fierb ouăle, înainte de a fi vopsite.

Cât timp se fierb ouăle, înainte să le vopsești

Pentru că mai sunt doar două zile până la Joia Mare, ziua în care în mod tradițional se vopsesc ouăle de Paște, îți vom prezenta câteva trucuri pentru ca ouăle tale să iasă perfecte.

Înainte de toate, trebuie alese cu grijă ouăle, întrucât nu toate sunt potrivite pentru a fi vopsite. Găsești toate detaliile de care ai nevoie refiritoare la lucru în articolul „Acestea sunt cele mai bune ouă pentru vopsit. Au coaja mai groasă și nu se pătează”.

După ce am aflat care sunt cele mai bune ouă pentru vopsit, să revenim la fierberea lor. Nicio gospodină nu își dorește ca ouăle să se crape în timpul procesului de firbere. De asemenea, nu este de dorit nici ca aceastea să fie fierte insuficient. Pentru ca ele să rămână întregi și să poată fi vopsite și încondeiate ca la carte, trebuie respectați timpii de firbere.

Trucuri pentru ouă perfecte de Paște

În primul rând, așează ouăle într-un singur strat pe fundul cratiței. Adaugă apa astfel încât, să depășeacă ouăle cu cel puțin 1-2 centimetri. Cu cât mai multe ouă ai în cratiță, cu atât mai multă apă va trebui să ai. Spre exemplu, 6 ouă ar trebui să fie acoperite de cel puțin un centimetru de apă, iar între 7 și 12 ouă, de 2 centimetri.

Pentru a evita crăparea sau spargerea ouălor în timpul fierberii, ele trebuie lăsate la foc mic spre mediu. Nu pune ouăle la fiert imediat ce le-ai scos din frigider. Ai puțină răbdare să ajungă la o temperatură cât mai apropiată de ambient. Vei evita ca acestea să crape în timpul fierberii.

Nu fierbe apa înainte de a adăuga ouăle. Chiar dacă nu pui ouăle direct din frigider, șocul termic se va resimți, iar coaja ouălor se poate fisura.

Înainte de a vedea cât timp trebuie fierte ouăle de Paște, va trebui să respecți regulile de mai sus. Pune cratița pe plită la foc mare până când apa începe să fiarbă, apoi redu focul. În funcție de rezultatul dorit, vei lăsa ouăle pe foc între 2 și 15 minute, conform imaginii de mai jos.

Cât timp se fierb ouăle, înainte să le vopsești
Cât timp se fierb ouăle, înainte să le vopsești

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Sighișoara devine capitala Halloweenului! Halloween în Cetate revine între 30 octombrie și 1 noiembrie 

Life

Sighișoara devine capitala Halloweenului! Halloween în Cetate revine între 30 octombrie…

Turnul cu Ceas se trezește la viață, o lună uriașă deschide un portal spre fantastic, iar străduțele medievale se transformă într-un univers al legendelor și…
Nuanțe naturale și orizonturi fără limite: o călătorie în culorile toamnei

Fashion and shopping

Nuanțe naturale și orizonturi fără limite: o călătorie în culorile toamnei

DiKa prezintă colecția Toamnă/Iarnă, inspirată de frumusețea naturii și libertatea de a explora noi orizonturi Inspirată de frumusețea naturii și de dorința de explorare, noua…
Ora de iarnă 2026: cum îți organizezi serile mai lungi acasă

Divertisment

Ora de iarnă 2026: cum îți organizezi serile mai lungi acasă

Trecerea la ora de iarnă sună ca un mic cadou, o oră în plus primită fără niciun efort ce vine însă o dată pe an.…