Plante protejate de lege în România. Riști amenzi usturătoare, dacă le rupi

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Plante protejate de lege în România

Așa cum există specii de necuvântătoare protejate de lege în România, la fel se întâmplă și cu o parte din flora existentă în țara noastră. Numeroase plante sunt ocrotite prin acte normative cu scopul de a permite perpetuarea speciei. Amenzile pentru cei care distrug aceste flori sunt usturătoare. Iată 4 plante de care nu tebuie nu trebuie să te atingi, ci doar să te bucuri privindu-le.

Plante protejate de lege în România

Țara noastră are o climă temperat-continentală, care a permis dezvoltarea unor specii de plante de o frumusețe aparte. Și pentru că de-a lungul timpului multe dintre ele au ajuns în pragul dispariției, legiuitorii le-au inclus într-un sistem de protecție. Cei care le rup sau le distrug plătesc amenzi de până la 5.000 de lei.

4 specii de plante din România ocrotite prin lege

Laleaua pestriță

Laleaua perstriță
Laleaua perstriță

Lalaeua pestriță sau bibilica se găsește într-un singur loc în România. Ea înflorește în această perioadă a anului și poate fi văzută în Geoparcul Paltoul Mehedinți. Cunoscută local și sub denumirea de „Planta Șah”, laleaua pestriță rezistă cel mult 14 zile, iar dimensiunea ei nu depășește 20 de centimetri.

Bujorul românesc

Bujorul românesc
Bujorul românesc

A fost inclusă pe lista plantelor ocrotite înaintea celui de-Al Doilea Război Mondial și o putem întâlni izolat, în Oltenia, Pădurea Călugărească, dar și în Dobrogea între Tuzla, Mangalia, Babadag, Niculițel și Baia. Se deosebește de bujorul de grădină prin faptul că floarea ei are mai puține petale, iar frunzele sunt mai dens sectate și mai adânc.

Citește și: „Ce semnificație are bujorul. Este oficial floarea națională a României”

Sângele Voinicului

Nigritella rubra – Sângele Voinicului
Nigritella rubra – Sângele Voinicului
Nigritella nigra – Sângele Voinicului
Nigritella nigra – Sângele Voinicului

Cunoscută sub denumirile științifice de Nigritella rubra și Nigritella nigra, floarea sângele voinicului este una dintre cele 58 de specii de orhidee. Această plantă se găsește în munții Carpați, iar florile ei sunt inflorescente conice, de culoarea vaniliei. Perioada de înflorire este mai-iunie și rezistă până cel mai târziu în septembrie. Pentru a putea fi deosebite, Nigritella nigra are florile rotunde și bat spre culoarea negru, în timp ce Nigritella rubra are florile mai lunguiețe asemenea trandafirilor.

Bulbucii de munte

Bulbuci de munte
Bulbuci de munte

Face parte tot din categoria plantelor protejate prin lege. Este foarte rară și se găsește în Carpații Orientali, Meridionali și Occidentali, în zonele de pădure, pășuni, poieni sau locuri umede. Tulpina ei ajunge la o înălțime de până la 60 cm, iar floarea este formată din 10 sepale aproape rotunde, care stau împreunate.

Florile au culoarea galbenă, iar atunci când îmbobocesc sunt verzui. Bulbucii de munte înfloresc în lunile mai, iunie și iulie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Sighișoara devine capitala Halloweenului! Halloween în Cetate revine între 30 octombrie și 1 noiembrie 

Life

Sighișoara devine capitala Halloweenului! Halloween în Cetate revine între 30 octombrie…

Turnul cu Ceas se trezește la viață, o lună uriașă deschide un portal spre fantastic, iar străduțele medievale se transformă într-un univers al legendelor și…
Nuanțe naturale și orizonturi fără limite: o călătorie în culorile toamnei

Fashion and shopping

Nuanțe naturale și orizonturi fără limite: o călătorie în culorile toamnei

DiKa prezintă colecția Toamnă/Iarnă, inspirată de frumusețea naturii și libertatea de a explora noi orizonturi Inspirată de frumusețea naturii și de dorința de explorare, noua…
Ora de iarnă 2026: cum îți organizezi serile mai lungi acasă

Divertisment

Ora de iarnă 2026: cum îți organizezi serile mai lungi acasă

Trecerea la ora de iarnă sună ca un mic cadou, o oră în plus primită fără niciun efort ce vine însă o dată pe an.…