Minivacanță 1 mai 2023. Câte zile libere vor avea românii anul acesta la începutul lunii mai

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Minivacanță 1 mai 2023

1 Mai se apropie cu pași repezi, iar românii sunt nerăbdători să guste din plin de minivacanța pe care o vor avea cu acest prilej. Tradiționalul grătar, ieșirile la iarbă verde și petrecerile organizate cu această ocazie nu vor lipsi nici în acest an. Iată câte zile libere vor avea angajații din România la începutul lunii mai.

Minivacanță 1 mai 2023. De câte zile libere beneficiază angajații din România

La doar două săptămâni de la cele câteva zile libere de Paște, românii vor beneficia de o nouă minivacanță: cea de 1 Mai. Aul acesta, ziua de 1 mai pică luni, așadar, pe lângă cele două zile de weekend (29 și 30 aprilie) pe care angajații le au libere, conform prevederilor din Codul Muncii, vor mai avea încă una.

Cu toate acestea, sunt și salariați care, prin natura serviciului lor, trebuie să se prezinte la muncă în ziua de 1 mai. Conform Codului Muncii, în astfel de cazuri, angajaților trebuie să li se asigure compensarea cu timp liber în următoarele 30 de zile. Dacă nu preimesc timp liber, aceștia sunt îndeptățiți să preimească un spor echivalent cu cel puțin 100% din salariul de bază.

La mare, la munte sau la iarbă verde, indiferent de destinația acestei minivacanțe, românii sunt pregătiți să sărbătorească Ziua Muncii așa cum se cuvine. Dacă în unele zone se vor încinge grătarele, pe litoral, patronii de cluburi și restaurante își așteaptă nerăbdători clienții cu chef de distracție.

Citește și: „Cum va fi vremea de 1 Mai 2023. Unde se anunță ploi, mesajul transmis de meteorologi

Când a fost sărbătorită pentru prima dată Ziua Muncii

În anul 1889, Congresul Internaţionalei Socialiste a decretat ziua de 1 Mai ca Ziua Internaţională a Muncii, în memoria victimelor grevei generale din Chicago, ziua fiind comemorată prin manifestaţii muncitoreşti.

În rezoluția semnată de membrii Federației Sindicatelor din Statele Unite și Canadei (precursoarea Federației Americane a Muncii), la data de 1 mai 1886, s-a cerut ca „8 ore să constituie ziua legală de muncă”. În ziua respectivă, au ieșit pe străzile din Chicago aproximativ 90.000 de oameni, dintre care în jur de 40.000 erau în grevă.

Cu timpul, această sărbătoare a fost preluată și de alte țări, iar acum majoritatea statelor lumii celebrează Ziua Muncii pe 1 mai.

În România, 1 Mai a fost sărbătorită pentru prima dată în 1890, în timpul domniei lui Carol I. Ziua a devenit sărbătoare națională, iar în timpul regimului comunist era un prilej de a organiza uriașe manifestații propagandistice pe marile bulverde și stadioane.

După Revoluție s-a renunțat la acest tip de manifestații. Ziua a fost însă marcată prin diferite evenimente cu caracter social. Așa se face că astăzi, 1 Mai reprezintă pentru români o oportunitate de a petrece timp cu familia și prietenii și de a se bucura de venirea sezonului cald.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Turul ciclist al României 2026, anunțat la Chișinău împreună cu Guvernul Moldovei, cu o concluzie unanimă: un moment istoric pentru ambele țări 

HOBBY

Turul ciclist al României 2026, anunțat la Chișinău împreună cu Guvernul Moldovei, cu o…

În premieră, prima etapă a celei mai prestigioase competiții cicliste din România va fi organizată integral pe teritoriul Republicii Moldova Turul României 2026 a fost…
Tendințe – Soft Tailoring pentru vara 2026. Noul cod al business-ului: lejeritate, structură și expresivitate

Fashion and shopping

Tendințe – Soft Tailoring pentru vara 2026. Noul cod al business-ului: lejeritate,…

Soft Tailoring pentru vara 2026 DiKA rescrie regulile garderobei de birou pentru Vara 2026 si propune un nou cod estetic: mai relaxat, mai fluid, dar…
Ce vin alegi pentru preparatele la grătar? Sfaturi de la experții Unvinpezi.ro

Life

Ce vin alegi pentru preparatele la grătar? Sfaturi de la experții Unvinpezi.ro

Minivacanța de 1 Mai vine, ca în fiecare an, cu poftă de ieșiri, mese fără grabă și preparate gătite pentru cei dragi. Chiar dacă vremea…