Se spală sau nu în prima și a doua zi de Rusalii? E menționat clar, răspunsul care nu lasă loc de interpretări

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Se spală sau nu în prima și a doua zi de Rusalii

Anul acesta Rusaliile se sărbătoresc pe 4 și 5 iunie. Aceste zile sunt marcate cu cruce roșie în calendarul crești ortodox. Se spală sau nu în prima și a doua zi de Rusalii? Află de mai jos care este răspunsul Bisericii Ortodoxe Române.

Ce sunt Rusaliile și de ce reprezintă o sărbătoare importantă pentru creștinii ortodocși

Rusaliile marchează încheierea sărbătorilor pascale și reprezintă una dintre cele mai importante sărbători din calendarul creștin ortodox. Data la care se sărbătoresc se calculează în funcție de ziua în care pică Duminica Paștelui. Anul acesta, Paștele a picat pe 16 aprilie, iar Rusaliile se sărbătoresc pe data de 4 și 5 iunie. Rusaliile reprezintă ziua în care Duhul Sfânt îi înalță pe Apostolii lui Dumnezeu și le dăruiește acestora harul de a împrăștia învățăturile divine prin toată lumea. Se spune că această sărbătoare este printre cele mai vechi din religia creștină, dar și că a stat la baza formării Bisericii creștine.

În fiecare an sărbătoarea rusaliilor pică duminica, iar a doua zi este luna. Acestea sunt marcate cu cruce roșie în calendar, ceea ce înseamnă că sunt sărbători foarte importante și trebuie respectate cu sfințenie. Printre cele mai importante reguli din aceste zile este faptul că NU se spală rufe.

Conform Bisericii Ortodoxe române, în zilele de sărbătoare însemnate cu cruce roșie în calendar nu se fac treburi casnice. Iar cum spălatul rufelor este o activitate ce ține de gospodărie, acest lucru este complet interzis. Mai mult decât atât, prima zi de Rusalii oricum este duminica, zi în care femeile știu că nu au voie să spele haine, fiind zi de sărbătoare în calendar. Aceeași regulă se aplică și în a doua zi de Rusalii.

Se spune că cei care nu respectă așa cum se cuvine această sărbătoare vor avea parte de rele și vor stârni furia Ielelor, spirite malefice asociate acestei sărbători. Așadar, prima zi în care se poate spăla după Rusalii este marți, 6 iunie.

Rugăciunea de Rusalii

În ziua de rusalii creștinii ortodocși spun o rugăciune importantă, despre care se spune că are puteri tămăduitoare.

„Împărate Ceresc, Preabunule Mângâietorule, Duhule al adevărului. Cel ce din Tatăl mai înainte de veci purcezi şi întru Fiul pururea Te odihneşti. Nepărtinitorule Izvor al darurilor celor dumnezeieşti, pe care le împărţi precum voieşti. Prin care şi noi nemernicii ne-am sfinţit şi ne-am uns în ziua botezului nostru.

Vezi și – Ce nu este bine să faci de Rusalii. Obiceiul banal care aduce ghinion

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Sighișoara devine capitala Halloweenului! Halloween în Cetate revine între 30 octombrie și 1 noiembrie 

Life

Sighișoara devine capitala Halloweenului! Halloween în Cetate revine între 30 octombrie…

Turnul cu Ceas se trezește la viață, o lună uriașă deschide un portal spre fantastic, iar străduțele medievale se transformă într-un univers al legendelor și…
Nuanțe naturale și orizonturi fără limite: o călătorie în culorile toamnei

Fashion and shopping

Nuanțe naturale și orizonturi fără limite: o călătorie în culorile toamnei

DiKa prezintă colecția Toamnă/Iarnă, inspirată de frumusețea naturii și libertatea de a explora noi orizonturi Inspirată de frumusețea naturii și de dorința de explorare, noua…
Ora de iarnă 2026: cum îți organizezi serile mai lungi acasă

Divertisment

Ora de iarnă 2026: cum îți organizezi serile mai lungi acasă

Trecerea la ora de iarnă sună ca un mic cadou, o oră în plus primită fără niciun efort ce vine însă o dată pe an.…