Emilian Oprea, din nou băiat rău în ”Groapa”: ”Nu am anunțat acasă”. Dezvăluiri în premieră: „Sunt multe surprize” VIDEO EXCLUSIV

Emilian Oprea, de la băiatul rău din VLAD, la cel și mai rău în Groapa

Emilian Oprea a făcut un rol de excepție în serialul „VLAD”, difuzat de Pro Tv, astfel încât Anghel Damian și-a dorit să-l pună din nou în această postură. Din toamnă debutează într-un nou serial difuzat de Pro Tv, în care, din nou, este personaj negativ. Actorul a mărturisit în exclusivitate pentru EGO.ro că este atras de acest gen de personaje și pentru că în viața de zi cu zi este total diferit de ce se vede pe micul ecran. De aceea, până în momentul de față nu i-a anunțat pe cei doi băieți ai lui despre noul serial în care va fi personaj principal.

Emilian Oprea a început filmările pentru serialul ”Groapa”

Cu toate că au început filmările pentru serialul ”Groapa”, Emilian Oprea, unul dintre protagoniști, nu i-a anunțat pe cei dragi că îl vor vedea din nou în rolul unui ”băiat rău”, interlop.

”E fain. Mie îmi plac astea care nu prea au legătură cu mine. Dar nu cred că voi fi doar un personaj rău. Sunt multe surprize vizavi de personajul Franco Pascu. Ar fi păcat să-l lăsăm doar așa pentru o singură direcție. Mi-a plăcut foarte mult. Mi-e drag de el”, ne-a povestit Emilian Oprea despre noul lui rol.

Citește și: Cine sunt actorii din „Groapa”, noul serial de la Pro TV. Monica Bîrlădeanu, Dana Rogoz și Daniel Nuță, printre numele din distribuție VIDEO EXCLUSIV

Deși din punct de vedere al imaginii, tatuajele permanente îl ajută să intre mai ușor în rolurile negative, ne-a declarat că atunci când vine vorba de un proiect, nu are de gând să se mai tatueze pentru a da o mai mare veridicitate rolului, cu toate că pentru serialul ”Groapa” mulți dintre actori vor avea desenat același tatuaj, semn al apartenenței aceluiași clan mafiot.

”Păi dacă îl fac ca tatuaj permanent după aceea ce am făcut? Asta o să vedem până la finalul serialului. Au mai făcut cei de la „Stăpânul inelelor” sau de la alte echipe care au stat mult timp împreună. Vedem ce va fi după 100-200 de zile de filmare”, ne-a mai povestit actorul, completând că de această dată l-au ajutat proiectele anterioare și nu a avut nevoie de o documentare amplă pentru a intra în piela lui Franco Pascu.

”Nu am timp de baruri și de zone de astea. A fost o vreme când mergeam mult prin baruri, deci ok, am experiență. Nu trebuie să mă redocumentez. Trebuie doar reactivată așa. Atâta tot”.

Citește și: Iulian Postelnicu, deținătorul mai multor trofee GOPO, detalii din culisele cinematografiei din României. Cum o duc actorii în 2023: ”Sunt foarte mulți care stau și așteaptă” VIDEO EXCLUSIV

”Abia acum le este mai clar că eu sunt actor”

Dacă pe perioada difuzării serialului ”VLAD”, unde Emilian Oprea l-a interpretat pe durul Leo zis ”Clește”, băieții lui eram mult prea mici să se uite la scenele interpretate de el, acum au 7 și 8 ani și este posibil ca să-l vadă în acțiune.

”Nu am anunțat acasă. Adică pe cei mici nu i-am anunțat. Acum sunt mai mari, la „VLAD” am scăpat ușor pentru că nu erau ei prea interesați să se uite la televizor. O perioadă când erau ei foarte mici nici nu aveam televizor. Acum au mai crescut. Vom vedea din septembrie, octombrie”, ne-a mărturisit Emilian Oprea, completând că abia de ceva vreme copiii lui au conștientizat cu adevărat meseria pe care o are tatăl lor, dar și statul lui social.

Citește și: Declarația uluitoare a actorului român premiat la GOPO. „Aceleași castinguri, din 100 iei 5”. Cum explică asta Bogdan Farcaș din serialul Clanul VIDEO EXCLUSIV

”Ei erau surprinși când mă oprea lumea pe stradă sau ceva. Nu știau ce se întâmplă. Ei au fost de câteva ori la filmări la „VLAD”, dar abia acum le este mai clar că eu sunt actor pentru că au și venit la un spectacol și m-au văzut, au mai mers la repetiții la teatru. Încă mă mai întreabă cel mic de ce mă opresc oamenii pe stradă, dacă îi cunosc. Îi explic că m-a oprit pentru că cel mai probabil m-a văzut la teatru sau m-a văzut la televizor, dar nu este foarte entuziasmat. Sunt curios ce o să-mi zică sau ce o să-mi reproșeze că va fi cu siguranță și zona asta”.

Citește și: De ce Diana Sar nu are încă o relație și unde crede ea și-ar putea găsi jumătatea. Actrița din serialul „Vlad”, dezvăluiri despre căsnicie și copii VIDEO EXCLUSIV

”Acum cred că le place și de mine”

Micuții au început să conștientizeze în momentul în care au venit la filmări alături de tatăl lor, dar și să fie în public la spectacolele pe care Emilian Oprea le are la Teatrul Național. De cele mai multe ori preferă să-i ia în culise, decât să-i pună în primul rând, asta pentru că are mari emoții în fața lor, considerându-i cei mai mari critici ai lui.

”Nu prea i-am văzut din public. Încerc să nu mă gândesc la asta pentru că da, sunt emotiv. Adică am avut niște emoții când au venit amândoi pentru prima oară la Teatrul Național și atunci am intrat un pic timorat așa. Când am ieșit, după spectacol eram foarte curios să văd cum reacționează. Cel mic a venit o dată cu mine la Brăila să vadă un spectacol, a stat alături de un coleg de-al meu în sală, nu mi-a spus nimic, iar după, a doua zi dimineață, la micul dejun, când noi avem așa un ritual, după ce îi gătesc ceva îl întreb ce notă îmi dă pentru masa pe care i-am făcut-o, mi-a zis așa, în treacăt, mi-a zis că am jucat cu o seară înainte de nota zece. M-a încântat foarte tare”, a mai povestit Emilian Oprea pentru EGO.ro, care în momentul de față se declară extrem de mândru de faptul că a ajuns să-l atraga de partea lui și pe mezinul familiei.

”Nu știu cât de obiectiv a fost el pentru că acum a mai crescut. Când erau mai mici îmi mai spuneau anumite chestii, cum ar fi că îi place de unul, altul, dar de mine nu. Erau mai duri. Acum cred că le place și de mine. Sper”.

Video: Cătălin Shadi Sîrbu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like IT” avertizează părinții: „Degeaba ți-ai luat mașină scumpă”. Greșeala pe care o fac mulți. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like…

Mulți îl cunosc pe Marian Andrei drept prezentatorul emisiunii „I Like IT” de la Pro TV. Dincolo de lumina reflectoarelor, însă, el a fost pilot…
Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în magazine și pe auchan.ro

Fashion and shopping

Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în…

Auchan România anunță lansarea campaniei Black Friday 2025, care se va desfășura în perioada 5–18 noiembrie, atât în magazinele fizice, cât și online, pe auchan.ro.…
Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile estetice: „Sunt utile, important este când vrei să ți le aplici și de ce”. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile…

Adrian Nartea explică de ce nu toate modificările estetice sunt necesare, cum decizi cu adevărat dacă ai nevoie și ce rol joacă percepția noastră despre…