Când l-am cunoscut pe iubitul meu, viața mea părea să se schimbe radical. Dintr-o dată, totul părea să aibă sens, părea că mi-am găsit jumătatea. Însă totul s-a schimbat după mai puțin de cinci ani, de când ne-am cunoscut. Acum ne-am despărțit, dar nu vrea să plece din casa mea.
Viețile noaste merg acum pe un drum separat
Amândoi avem puțin peste 45 de ani, iar viețile noastre merg acum pe drumuri total diferite. Când ne-am cunoscut, el era proaspăt ieșit dintr-o relație cu o femeie cu care are un copil. Era vulnerabil, era sceptic, părea să nu mai aibă încredere în nicio femeie. El spune că a fost înșelat de partenera lui, dar asta e ce spune el. Eu nu am de unde să știu dacă e real. Acum am tendința să pun la îndoială vorbele lui, după ce am trăit cu el cinci ani.
Ne-am despărțit, dar nu vrea să plece din casa mea
Încet, încet, ne-am cunoscut mai bine și, deși relația a mers mai greu la început, după un an de zile era mutat la mine și părea că și-a găsit, în sfârșit, liniștea. Ca psiholog, am reușit să-l ajut să-și refacă relația cu fiul lui, care acum este major.Când s-a mutat la mine, fiul lui avea 13 ani, iar despărțirea părinților lui l-a afectat destul de tare. Ajunsese să-și urască tatăl, iar el nu știa cum să răspundă la asta decât tot cu ură. Pas cu pas, lucrurile au mers spre bine, iar acum, la majorat, par să aibă o relație foarte bună.
De altfel, și părinții lui îmi spun că este de nerecunsocut de când e în relația asta cu mine. Însă ce nu știu ei este faptul că eu am încercat mereu să păstez echilibrul în această relație. Ei nu știu de câte ori m-a înșelat și de câte ori am mai vrut să-i pun capăt.
Acum a venit momentul să nu mai cedez la insistențele lui. I-am spus că vreau să ne despărțim, că nu mai pot să accept aventurile lui. Însă parcă e surd la asta, nu vrea să plece. Îmi spune mereu că nu poate să renunțe la mine, că mă iubește și că i-am adus echilibru în viață. Dar atunci nu înțeleg, dacă și-a găsit echilibrul, de ce continuă să mă înșele?
L-am prins de mai multe ori vorbind la telefon sau dând mesaje, iar când îl întreb, roșește la față. Din păcate pentru el, are această mică slăbicune, că nu poate minți. Sigur, el încearcă, dar cel puțin în prezența mea se dă de gol. Și dacă insist, îmi spune tot. Speră că așa va fi iertat.
Nu mai cred în promisiunile lui
În urmă cu o săptămână a fost ultima oară când am avut un astfel de moment. Eram la bucătărie, găteam cina. Am avut nevoie de ajutorul lui, l-am strigat, dar nu m-a auzit. Așa că am ieșit din bucătărie și m-am dus în dormitor, unde el stătea cu lumina stinsă și vorbea la telefon. Instant mi-a crescut tensiunea, pentru că știam deja că nu e o simplă discuție. L-am întrebat cu cine vorbește, dar nu mi-a spus nimic. A zis că nimeni, tocmai a încheiat discuția, că nu e nimic important. De data asta nu a mai vrut să-mi spună cu cine vorbea, oricât am insistat.
Atunci i-am spus că nu mai rezist așa. I-am spus că vreau să ne despărțim, că indiferent cât de frumos ar fi totul între noi – cu această excepție – eu nu mai rezist. I-am spus de nenumărate ori că are o problemă și că are nevoie de ajutor. I-am recomandat să stea de vorbă cu unul din colegii mei, pentru că eram sigură că mie nu mi-ar spune tot și nu aș putea face cu el psihoterapie. Nu mă ascultă, nu vrea, îmi spune că nu e nebun.
Așa că ne-am despărțit, dar nu vrea să plece din casa mea. Oricât i-am spus că nu mai vreau, el nu pleacă. Îmi tot spune că nu poate renunța la mine, că viața lui nu are sens fără mine. Acum se poartă ca un mielușel, îmi face totul pe plac, gătește, doar să mă facă să mă răzgândesc. Îmi face, din nou, promisiuni că nu mă va mai înșela, dar de fiecare dată durează o lună, două, după care o ia de la capăt. Pur și simplu nu se poate abține. De data asta însă nu o să-l mai cred.
