Programul băncilor de Paşte 2022. Ce sucursale sunt deschise în perioada sărbătorilor

Programul băncilor și ce sucursale sunt deschise de Paște 2022

Programul băncilor de Paşte 2022 nu este diferit faţă de ceilalţi ani. Chiar dacă ne aflăm în preajma sărbătorilor pascale, avem nevoie de serviciile băncilor pentru a face plăți sau pentru eventuale urgențe. Se pare că băncile din România își vor închide programul din vinerea mare și până în a doua zi de Paște. În acest sens, foarte multe persoane sunt interesate de programul băncilor de Paşte 2022, precum și ce sucursale sunt deschise în perioada sărbătorilor.

Programul băncilor de Paște 2022. Ce sucursale sunt deschise

Programul băncilor și ce sucursale sunt deschise de Paște 2022
După ce program vor lucra băncile de Paște 2022

Majoritatea băncilor nu vor avea program cu publicul de Paște 2022, adică în perioada 22 – 25 aprilie. Dar există anumite unități bancare care vor fi deschise de Paște 2022 unde vei putea merge în caz că ai nevoie să faci o tranzacție sau orice altă operațiune bancară.

Dacă vrei să știi când vor fi deschise instituțiile financiare în perioada sărbătorilor pascale 2022, precum și care va fi programul acestora în această perioadă, trebuie să citești acest articol. Programul băncilor de Paște 2022 poate varia de la o sucursală la alta. Iată care sunt orele de funcționare ale băncilor în zilele de 22, 23, 24, 25 și 26 aprilie 2022.

Programul băncilor de Paşte 2022. Serviciile online vor funcţiona în fiecare zi

Serviciile online de banking a fiecărei instituții financiare va funcționa în fiecare zi din cele menționate mai sus. Pentru tranzacțiile de care vei avea nevoie vor fi disponibile aplicațiile mobile, dacă vei avea nevoie de acestea și nu ai un ATM disponibil în zona ta.

Începând cu ziua de marți, 26 aprilie 2022, fiind a treia zi de Paște, toate băncile vor funcționa după un program normal, deoarece această zi nu este declarată zi liberă.

Programul băncilor de Paşte 2022. Orarul de sărbătorile pascale

Iată care este programul băncilor de Paşte 2022 și ce sucursale sunt deschise în perioada sărbătorilor pascale. Printre cele mai importante bănci, a căror program îl vei regăsi mai jos, se numără: Banca Comercială Română, ING, Banca Română pentru Dezvoltare, Banca Transilvania, Cec Bank, First Bank, Garanti Bank, Credit Europe Bank, Raiffeisen Bank.

Program banca BCR Paște 2022

  • 22 aprilie- Vinerea Mare- închis
  • 23 aprilie- închis
  • 24 aprilie- Paștele- închis
  • 25 aprilie- a doua zi de Paște- 09:00-17:00
  • 26 aprilie- program obișnuit (după caz).

Program banca ING Paște 2022

  • 22 aprilie- Vinerea Mare- închis
  • 23 aprilie- închis
  • 24 aprilie- Paștele- închis
  • 25 aprilie- a doua zi de Paște- 09:00-18:00
  • 26 aprilie- program obișnuit (după caz).

Program banca BRD Paște 2022

  • 22 aprilie- Vinerea Mare – închis
  • 23 aprilie- închis
  • 24 aprilie- Paștele- închis
  • 25 aprilie- a doua zi de Paște- 09:00-15:00
  • 26 aprilie- program obișnuit (după caz).

Program Banca Transilvania Paște 2022

  • 22 aprilie- Vinerea Mare- închis
  • 23 aprilie- închis
  • 24 aprilie- Paștele- închis
  • 25 aprilie- a doua zi de Paște- 09:00-17:00
  • 26 aprilie- program obișnuit (după caz).

Program CEC Paște 2022

  • 22 aprilie- Vinerea Mare- închis
  • 23 aprilie- închis
  • 24 aprilie- Paștele- închis
  • 25 aprilie- a doua zi de Paște- 09:00-17:00
  • 26 aprilie- program obișnuit (după caz).

Program First Bank Paște 2022

  • 22 aprilie- Vinerea Mare – închis
  • 23 aprilie- închis
  • 24 aprilie- Paștele- închis
  • 25 aprilie- a doua zi de Paște – 09:00-17:00
  • 26 aprilie- program obișnuit (după caz).

Program Garanti Bank Paște 2022

  • 22 aprilie- Vinerea Mare- închis
  • 23 aprilie- închis
  • 24 aprilie- Paștele- închis
  • 25 aprilie- a doua zi de Paște- 09:00-17:00
  • 26 aprilie- program obișnuit (după caz).

Program Credit Europe Bank Paște 2022

  • 22 aprilie- Vinerea Mare- închis
  • 23 aprilie- închis
  • 24 aprilie- Paștele- închis
  • 25 aprilie- a doua zi de Paște- 07:00-23:00
  • 26 aprilie- program obișnuit (după caz).

Program Raiffeisen Paște 2022

  • 22 aprilie- Vinerea Mare- închis
  • 23 aprilie- închis
  • 24 aprilie- Paștele- închis
  • 25 aprilie- a doua zi de Paște- 09:30-17:30
  • 26 aprilie- program obișnuit (după caz).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like IT” avertizează părinții: „Degeaba ți-ai luat mașină scumpă”. Greșeala pe care o fac mulți. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like…

Mulți îl cunosc pe Marian Andrei drept prezentatorul emisiunii „I Like IT” de la Pro TV. Dincolo de lumina reflectoarelor, însă, el a fost pilot…
Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în magazine și pe auchan.ro

Fashion and shopping

Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în…

Auchan România anunță lansarea campaniei Black Friday 2025, care se va desfășura în perioada 5–18 noiembrie, atât în magazinele fizice, cât și online, pe auchan.ro.…
Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile estetice: „Sunt utile, important este când vrei să ți le aplici și de ce”. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile…

Adrian Nartea explică de ce nu toate modificările estetice sunt necesare, cum decizi cu adevărat dacă ai nevoie și ce rol joacă percepția noastră despre…