Ce note a luat Klaus Iohannis la BAC. Detalii inedite din trecutul președintelui

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Ce note a luat Klaus Iohannis la BAC

Klaus Iohannis este președintele României din anul 2014. Acesta se află la al doilea mandat prezidențial, iar oamenii sunt curioși cu privire la multe aspecte din viața sa. Spre exemplu, ce note a luat Klaus Iohannis la BAC? Colegii lui au făcut dezvăluiri impresionante.

Președintele României, lăudat de colegi. Ce note a luat la Bacalaureat

Potrivit mai multor apropiați ai lui Klaus Iohannis, acesta a obținut la Bacalaureat o medie foarte mare. Deși nu se știe cu exactitate ce punctaj a avut șeful statului la examenul maturității, mulți colegi confirmă faptul că președintele a fost un elev și un student de nota 10. Spre exemplu, la examenul de treaptă, din clasa a X-a în clasa a XI-a, Klaus Iohannis a obținut cea mai mare notă.

„Domnul Iohannis a fost întotdeauna, în cei 4 ani, printre cei mai buni din clasă, pe vremea aceea se dădea aşa numitul examen de treaptă, pentru a trece din clasa a X-a în clasa a XI-a”, a declarat Hermann Gerold, directorul școlii unde a învățat Klaus Iohannis.

Vezi și – Câte case are acum Klaus Iohannis. Apare totul în declarația de avere. Ce venit anual are președintele României

Ce facultate a urmat Klaus Iohannis. A terminat studiile printre premianți

După liceu Klaus Iohannis a urmat cursurile Facultății de Fizică din care Universității Babeș-Bolyai din Cluj Napoca. S-a descurcat foarte bine și aici și a încheiat studiile printre premianți. Foștii săi colegi de grupă, Caius Bulea şi Vasile Pop au povestit că „neamţul” era un student de nota 10, respectuos, cu simţul umorului şi un exemplu pentru toți ceilalţi.

„Klaus Iohannis a parcurs facultatea fără efort, cu note foarte mari, fără niciun fel de probleme”, a declarat Caius Bulea.

Înainte de a deveni primar al Sibiului, Klaus Iohannis a fost profesor de fizică și apoi inspector școlar. Un fost coleg de catedră confirmă faptul că și în perioada respectiv era clar, concis și strict.

„Eu am venit în 1992 la Colegiul Brukenthal ca profesor, domnul Iohannis era deja profesor aici, am fost câţiva ani colegi. Noi ne vedeam în cancelarie, la ore nu l-am văzut, nici el pe mine, era un profesor tânăr care şi-a văzut de treabă, îl ştiu ca unul care nu vorbea mult dar ce vorbea era clar, concis şi te puteai baza pe ceea ce spunea. Am avut câţiva ani şi o clasă la care era diriginte şi mi-am dat seama din felul în care se comportau elevii că îl apreciau şi îl respectau. Ştiu că în anii aceia s-a pregătit să îşi dea gradul I şi l-a şi dat, nu mai ştiu exact în ce an, era un profesor care a dorit să se şi perfecţioneze”, a declarat Martin Bottesch, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Sibiu, pentru adevarul.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Sighișoara devine capitala Halloweenului! Halloween în Cetate revine între 30 octombrie și 1 noiembrie 

Life

Sighișoara devine capitala Halloweenului! Halloween în Cetate revine între 30 octombrie…

Turnul cu Ceas se trezește la viață, o lună uriașă deschide un portal spre fantastic, iar străduțele medievale se transformă într-un univers al legendelor și…
Nuanțe naturale și orizonturi fără limite: o călătorie în culorile toamnei

Fashion and shopping

Nuanțe naturale și orizonturi fără limite: o călătorie în culorile toamnei

DiKa prezintă colecția Toamnă/Iarnă, inspirată de frumusețea naturii și libertatea de a explora noi orizonturi Inspirată de frumusețea naturii și de dorința de explorare, noua…
Ora de iarnă 2026: cum îți organizezi serile mai lungi acasă

Divertisment

Ora de iarnă 2026: cum îți organizezi serile mai lungi acasă

Trecerea la ora de iarnă sună ca un mic cadou, o oră în plus primită fără niciun efort ce vine însă o dată pe an.…