Județul din România unde au fost cele mai slabe note la BAC 2023. Ce rezultate dezastruoase s-au înregistrat

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Judetul din Romania unde au fost cele mai slabe note la BAC 2023. Ce rezultate dezastruoase s-au inregistrat

Ministerul Educației a afișat luni, 3 iulie, rezultatele la examenul de bacalaureat. Candidații nemulțumiți de notele obținute pot depune contestații între orele 12:00 – 18:00. Iată care este județul cu cele mai slabe note la BAC 2023.

Județul din România unde au fost cele mai slabe note la BAC 2023

Examenul maturității a fost promovat de 91.246 de candidați, dintr-un total de 125.352, înainte de contestații. Acest lucru înseamnă o rată de promovabilitate de 72,8%.

„Au promovat 91.246 de candidaţi (87.226 de candidaţi din promoţia curentă, respectiv 4.020 din promoţiile anterioare) din totalul celor 125.352 de candidaţi prezenţi, rezultând o rată cumulată de promovare (înainte de contestaţii) de 72,8% (73,3% – 2022 şi 67,8% – 2021)”, a transmis Ministerul Educației. 

Anul acesta, doar 56 de elevi au reușit să obțină media 10, o contraperformanță ce nu poate fi trecută cu vederea, având în vedere că din 2014 și până în prezent, în nicio altă sesiune nu au fost înregistrate atât de puține medii maxime. În 2016, spre exemplu, 80 de candidați au luat nota 10 la toate probele. 

În ceea ce privește județele unde s-a înregistrat cea mai slabă rată de promovabilitate, pe locul 1 se află Ilfov, cu 54,9%, urmat de:

  • Harghita – 63,7%,
  • Călărași – 64%
  • Teleorman – 64,9%
  • Giurgiu – 65,3%.

De altfel, doar 5 județe și un sector din București au înregistrat o creștere a promovabilității față de anul trecut, restul înregistrând doar scăderi.

Acestea sunt: Timiș (4,1%), Constanța (+3,6%), Alba (3,2%), Sectorul 6 din București (+3,2%), Vrancea (3,1%), Hunedoara (+2%) și Bistrița Năsăud (+1,8%).

Puteți vedea situația privind promovabilitatea pe județe în imaginea de mai jos.

Rata de promovabilitate în București. Sectorul cu cei mai mulți absolvenți la examenul de BAC

În ceea ce privește Capitala, cea mai mare rată de promovare s-a înregistrat în Sectorul 4, urmat de Sectorul 2. Cele mai scăzute rate, dar peste 80%, au fost în Sectoarele 3 și 5.

  • Sectorul 1 – 81%
  • Sectorul 2 – 84,5%
  • Sectorul 3 – 80,9%
  • Sectorul 4 – 86,5%
  • Sectorul 5 – 80,9%
  • Sectorul 6 – 81,2%

Soluționarea contestațiilor și afișarea rezultatelor finale

Elevii nemulțumiți de rezultatele obținute la BAC 2023 au putut face contestații, în aceeași zi cu afișarea rezultatelor inițiale, respectiv luni, 3 iulie, între orele 12:00 și 18:00.

Reevalurarea lucrărilor candidaților care au depus contestație are loc în perioada 4-6 iulie.

Rezultatele finale ale examenului de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2023, se vor afișa pe data de 7 iulie.

Elevii care nu au reușit să ia Bacul în această sesiune, îl pot susține din nou, în toamnă. Înscrierea pentru sesiunea de toamnă are loc în perioada 17-24 iulie.

Iată calendarul complet.

Calendar Bacalaureat 2023, sesiunea de toamnă

  • 17 – 24 iulie 2023: Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaților care au promovat examenele de corigențe;
  • 7 – 8 august 2023: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A;
  • 8 august 2023: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B;
  • 9 august 2023: Evaluarea competențelor digitale – proba D;
  • 10 – 11 august 2023: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C;
  • 16 august 2023: Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă;
  • 17 august 2023: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă;
  • 18 august 2023: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă;
  • 21 august 2023: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă;
  • 25 august 2023: Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12,00) și depunerea contestațiilor (orele 12:00 – 18:00);
  • 26 – 28 august 2023: Rezolvarea contestațiilor;
  • 29 august 2023: Afișarea rezultatelor finale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Turul ciclist al României 2026, anunțat la Chișinău împreună cu Guvernul Moldovei, cu o concluzie unanimă: un moment istoric pentru ambele țări 

HOBBY

Turul ciclist al României 2026, anunțat la Chișinău împreună cu Guvernul Moldovei, cu o…

În premieră, prima etapă a celei mai prestigioase competiții cicliste din România va fi organizată integral pe teritoriul Republicii Moldova Turul României 2026 a fost…
Tendințe – Soft Tailoring pentru vara 2026. Noul cod al business-ului: lejeritate, structură și expresivitate

Fashion and shopping

Tendințe – Soft Tailoring pentru vara 2026. Noul cod al business-ului: lejeritate,…

Soft Tailoring pentru vara 2026 DiKA rescrie regulile garderobei de birou pentru Vara 2026 si propune un nou cod estetic: mai relaxat, mai fluid, dar…
Ce vin alegi pentru preparatele la grătar? Sfaturi de la experții Unvinpezi.ro

Life

Ce vin alegi pentru preparatele la grătar? Sfaturi de la experții Unvinpezi.ro

Minivacanța de 1 Mai vine, ca în fiecare an, cu poftă de ieșiri, mese fără grabă și preparate gătite pentru cei dragi. Chiar dacă vremea…