Cum se curăță corect burta de vită pentru a deveni albă. Cât se fierbe ca să iasă ciorba gustoasă

Cum se curăță burta de vită

Ciorba de burtă este una dintre cele mai populare mâncăruri românești. Se găsește în meniul oricărui restaurant tradițional, dar se poate prepara foarte ușor și în propria bucătărie. Poți alege burtă de vită prefiartă, însă aceasta nu are același gust precum cea proaspătă. Dacă optezi pentru varianta proaspătă, trebuie să știi cum se curăță burta de vită, pentru a scăpa de mirosul specific.

Diferența dintre burta de vită proaspătă și cea prefiartă

Atunci când urmează să prepare ciorbă de burtă, cei mai mulți oameni cumpără burtă de vită direct spălată și prefiartă. Aceasta este cel mai ușor de gătit, este curată și nu are acel miros specific precum burta proaspătă. Unii producători ambalează burta prefiartă direct tăiată bucățele, astfel că tot ce ai de făcut este să o pui în ciorbă. Dacă alegi burtă prefiartă, ține cont că aceasta nu va avea un gust atât de intens precum cea gătită de tine, de la zero.

Burta proaspătă, pe de altă parte, va da o aromă deosebită ciorbei, dar are nevoie și de mai multă atenție. De la curățare până la fierbere, toți pașii necesită mai mult timp. O burtă de vită trebuie să fie spălată bine, pentru că pe suprafața ei mai sunt resturi de iarbă și microorganisme. În plus, are un miros puternic, înțepător, din cauza acidului gastric. Atât resturile, cât și mirosul pot fi îndepărtate cu ușurință, dacă vei spăla corect burta de vită.

Citește și: Cum se face corect ciorba de burtă. Reţeta ca să iasă super gustoasă

Cum se curăță burta de vită
Burtă de vită

Cum se curăță burta de vită

Burta de vită proaspătă se pune mai întâi la înmuiat în apă rece și se lasă timp de o oră. Apa va înmuia burta și o vei putea curăța mai ușor, însă nu va elimina complet mirosul acesteia. Se spală bine burta și poți folosi o perie de bucătărie sau lama cuțitului pentru a o curăța mai ușor. În măcelării și carmangerii, burta de vită se curăță cu var stins diluat cu apă.

Pentru a o spăla mai ușor, poți presăra pe suprafața ei mălai sau sar grunjoasă. Granulele ajută la eliminarea impurităților, prin exfoliere, atunci când o speli. După ce este complet curată, burta se taie în bucăți potrivite, pentru a fi mai ușor de manevrat. Urmează pasul prin care scapi de mirosul specific al burții de vită.

Citește și: Când se adaugă smântâna în ciorbă ca să nu se brânzească. Este regulă de aur pentru bucătarii de top

Se pun bucățile de burtă într-un vas, se toarnă apă rece peste ele și câteva linguri de oțet. Se amestecă și se lasă burta la înmuiat cel puțin o oră. În acest timp, oțetul va elimina mirosul acela înțepător și deranjant, dar va face și să se albească burta. Poți adăuga și o ceapă tăiată felii în apă. Aceasta are, de asemenea, capacitea de a elimina mirosul.

Cum se fierbe corect burta de vită

După ce a stat în oțet, burta se clătește cu un jet de apă rece. Pentru a fierbe burta, este nevoie de doi pași. În primă fază, se pune burta în apă rece pe foc. Din momentul în care apa dă în clocot, se lasă burta la fiert timp de 10-15 minute. Apa în care a fiert burta se aruncă, pentru că are spumă și impurități.

Citește și: Cum se face ciorba rădăuțeană. Rețeta pe care trebuie să o încerci, ce să adaugi pentru un gust aparte

După ce bucățile de burtă s-au răcit, se curăță pielița de pe partea netedă. Aceasta se desprinde ușor după ce burta a fiert timp de 10-15 minute. Nu ar trebui să omiți acest pas, pentru că acea piele dă o textură neplăcută în ciorbă. În acest moment, burta este curățată și prefiartă, însă nu este fiartă suficient de mult încât să își piardă gustul.

Burta de vită se taie fâșii subțiri, după care poți prepara ciorba, după rețeta preferată. Nu uita să adaugi la ciorbă și un os de vită sau o bucată de rasol, pentru a-i da gust.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like IT” avertizează părinții: „Degeaba ți-ai luat mașină scumpă”. Greșeala pe care o fac mulți. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like…

Mulți îl cunosc pe Marian Andrei drept prezentatorul emisiunii „I Like IT” de la Pro TV. Dincolo de lumina reflectoarelor, însă, el a fost pilot…
Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în magazine și pe auchan.ro

Fashion and shopping

Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în…

Auchan România anunță lansarea campaniei Black Friday 2025, care se va desfășura în perioada 5–18 noiembrie, atât în magazinele fizice, cât și online, pe auchan.ro.…
Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile estetice: „Sunt utile, important este când vrei să ți le aplici și de ce”. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile…

Adrian Nartea explică de ce nu toate modificările estetice sunt necesare, cum decizi cu adevărat dacă ai nevoie și ce rol joacă percepția noastră despre…