Ce diferență de vârstă este între Anca Serea și Adi Sînă. Puțini fani cunosc acest detaliu despre ei

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Ce diferenta de varsta este intre Anca Serea si Adi Sina. Putini fani cunosc acest detaliu despre ei

Anca Serea și Adi Sînă formează, fără îndoială, unul dintre cele mai îndrăgite cupluri de vedete de la noi din țară. Cei doi sunt extrem de fericiți împreună și se înțeleg de minune. Mulți români îi îndrăgesc, dar puțini știu, de fapt, ce diferență de vârstă este între ei. Iată câți ani îi despart pe cei doi soți.

Câți ani îi despart pe Anca Serea și Adi Sînă

Anca Serea și Adi Sînă formează o pereche minunată împreună, apreciată de milioane de români. Cele două vedete trăiesc o frumoasă poveste de dragoste din 2011.

După un an de iubire, prezentatoarea TV l-a făcut pentru prima oară tată pe fostul membru al trupei Akcent. Cei doi au devenit părinții unui băiețel, Noah, dar Anca Serea mai avea doi copii, David și Sarah, concepuți cu fostul său soț, Filip Poplingher, care, din păcate, a decedat de leucemie.

Mai târziu, în 2014, a apărut pe lume și Ava, apoi, un an mai târziu, Anca Serea și Adi Sînă și-au unit destinele, iar, ulterior, au mai conceput doi copii, pe Moise Petru și Leeah.

Cei doi se înțeleg de minune și sunt extrem de fericiți alături de moștenitorii lor, cu toate că între ei există o diferență de vârstă de 4 ani. Ea are 42 de ani și este născută pe data de 2 februarie 1981, iar el are 46 de ani, fiind născut pe 18 aprilie 1977.

Citește și Ce nu a făcut Anca Serea niciodată, nici măcar la nunta cu Adi Sînă. Regula peste care nu trece: “Mi se pare complet greșit”. Care sunt singurele ei slăbiciuni VIDEO EXCLUSIV!

Adi Sina si Anca Serea
Adi Sina si Anca Serea

Cum s-au cunoscut Anca Serea și Adi Sînă

În urmă cu ceva timp, presa a dezvăluit cum a început povestea de iubire dintre cele două vedete. Ei bine, se pare că Anca Serea și Adi Sînă s-au văzut pentru prima oară pe vremea când șatena lucra la o televiziune muzicală.

La vremea aceea nu s-a întâmplat nimic între cei doi, asta pentru că Anca Serea era căsătorită. Mai târziu însă, soarta i-a adus din nou împreună pe cei doi, după ce bărbatul care îi era soț prezentatoarei TV s-a stins din viață.

Anca Serea și actualul său soț s-au reîntâlnit într-un pub de karaoke, dar șatena nu a fost deloc impresionată de el. Însă, artistul a fost insistent și a obținut numărul de telefon al vedetei. În plus, acesta nu a pierdut timpul și a sunat-o chiar a doua zi pe cea care avea să-i devină parteneră de viață.

Citește și Anca Serea a apărut goală pe internet. Cum arată soția lui Adi Sînă fără haine!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Turul ciclist al României 2026, anunțat la Chișinău împreună cu Guvernul Moldovei, cu o concluzie unanimă: un moment istoric pentru ambele țări 

HOBBY

Turul ciclist al României 2026, anunțat la Chișinău împreună cu Guvernul Moldovei, cu o…

În premieră, prima etapă a celei mai prestigioase competiții cicliste din România va fi organizată integral pe teritoriul Republicii Moldova Turul României 2026 a fost…
Tendințe – Soft Tailoring pentru vara 2026. Noul cod al business-ului: lejeritate, structură și expresivitate

Fashion and shopping

Tendințe – Soft Tailoring pentru vara 2026. Noul cod al business-ului: lejeritate,…

Soft Tailoring pentru vara 2026 DiKA rescrie regulile garderobei de birou pentru Vara 2026 si propune un nou cod estetic: mai relaxat, mai fluid, dar…
Ce vin alegi pentru preparatele la grătar? Sfaturi de la experții Unvinpezi.ro

Life

Ce vin alegi pentru preparatele la grătar? Sfaturi de la experții Unvinpezi.ro

Minivacanța de 1 Mai vine, ca în fiecare an, cu poftă de ieșiri, mese fără grabă și preparate gătite pentru cei dragi. Chiar dacă vremea…