Cu ce să amesteci aluatul de pandișpan la final, ca să iasă foarte pufos și aerat. Te va cuceri de la prima felie

Cu ce să amesteci aluatul de pandișpan la final, ca să iasă foarte pufos și aerat. Te va cuceri de la prima felie

Pandișpanul este un desert foarte iubit, indiferent de zona în care se prepară. Cu o metodă ușoară de preparare, acesta poate fi făcut și mai pufos decât în mod normal dacă îi adaugi un ingredient secret de care puțini știu. Hai să afli care este!

Ce să pui în pandișpan ca să-l faci mai pufos

Aluatul de pandișpan devine foarte pufos în timpul coacerii, și asta fără prea mari eforturi. Însă dacă îi adaugi acest ingredient despre care nu știe foarte multă lume, mai ales într-o astfel de combinație, te vei bucura de cel mai moale pandișpan pe care l-ai mâncat vreodată.

Este vorba despre oțet. Greu de crezut, însă dacă amesteci câteva picături de oțet în aluatul de pandișpan și chiar și în cel de pișcoturi vei obține un dulec mult mai aerat și mai pufos, numai bun de consumat alături de cei dragi. Același efect îl poți obține dacă, în timpul preparării aluatului, pui cu 2 linguri mai puțină făină și, în loc de aceasta, adaugi un praf de budincă cu aromă de frișcă. Nu doar că gustul va fi mai bun, dar și textura va fi modificată plăcut.

Ca să obții cel mai bun pandișpan, trebuie să respecți proporțiile ingredientelor, respectiv 1 pahar de făină, 6 ouă, jumătate de linguriţă de praf de copt, 1 pahar de zahăr. Ține ouăle la rece cu 10-15 minute înainte de a le folosi, apoi batele bine cu mixerul, la viteză maximă. Zahărul se adaugă treptat, în porții mici, abia după ce ouăle își măresc volumul de aproximativ 5 ori. Și făina se pune treptat, după ce mixerul a fost oprit. Se încorporează cu lingura, apoi se adaugă praful de copt sau bicarbonatul de sodiu. Poți stinge bicarbonatul de sodiu cu lămâie ănainte de a-l folosi.

Secrete pentru deserturi perfecte

Un alt secret pentru pasionații de prăjituri gătite în casă este alcoolul. Puțină vodcă adăugată în aluatul de plăcintă face adevărate minuni pentru desertul tău. Alcoolul se va evapora în timpul coacerii, astfel că plăcinta ta nu va avea gust de vodcă, în caz că la asta te gândeai. Însă dacă pui vodcă, nu va mai fi nevoie de atât de multă apă, iar aluatul cu unt se va sfărâma exact așa cum trebuie, nefiind nici prea moale și nici prea tare.

Alt secret pentru patiserii amatori este folosirea ingredientelor reci. Dacă vrei să obții aluaturi fragede, folosește făina, unt, ouă reci. Ba chiar și după ce ai pregătit aluatul, mai ține-l la frigider aproximativ 30 de minute. Cu siguranță vei fi surprins de rezultul obținut.

De asemenea, un alt sfat este ca atunci când te trezești că ai rămas fără hârtie de copt, poți folosi alte ustensile pe care le ai în casă și nici nu ai idee. Prima variantă este ungerea tăvilor cu unt sau ulei, așa cum făceau și bunicile noastre, mai ales că pe atunci nici nu exista hârtie de copt. De asemenea, orice hârtie obișnuită poate deveni hârtie de copt, dacă este unsă cu ulei după. Dacă vrei sa faci o schimbare și mai mare, poți opta pentru foliile din silicon. Acestea se găsesc ușor în supermarketuri și avantajul cel mai mare este că sunt reutilizabile. Așadar, nu mai trebuie să îți faci griji că ți se vor lipi prăjiturile de tavă în timpul coacerii, pentru că există nenumărate variante salvatoare.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like IT” avertizează părinții: „Degeaba ți-ai luat mașină scumpă”. Greșeala pe care o fac mulți. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like…

Mulți îl cunosc pe Marian Andrei drept prezentatorul emisiunii „I Like IT” de la Pro TV. Dincolo de lumina reflectoarelor, însă, el a fost pilot…
Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în magazine și pe auchan.ro

Fashion and shopping

Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în…

Auchan România anunță lansarea campaniei Black Friday 2025, care se va desfășura în perioada 5–18 noiembrie, atât în magazinele fizice, cât și online, pe auchan.ro.…
Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile estetice: „Sunt utile, important este când vrei să ți le aplici și de ce”. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile…

Adrian Nartea explică de ce nu toate modificările estetice sunt necesare, cum decizi cu adevărat dacă ai nevoie și ce rol joacă percepția noastră despre…