Ingredientul pe care să-l adaugi în apa în care fierbi porumbul. Va ieși moale și mult mai gustos, trucul pe care trebuie neapărat să-l încerci

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Ingredientul pe care sa-l adaugi in apa in care fierbi porumbul. Va iesi moale si mult mai gustos, trucul pe care trebuie neaparat sa-l incerci

În timpul sezonului cald, porumbul fiert este la mare căutare. El se vinde în parcuri, în târguri sau pe litoral, iar copiii sunt mari fani ai acestuia. Are numeroase proprietăți benefice pentru organism și un gust extraordinar. În plus, este și ușor de obținut, dar trebuie neapărat să ții cont de câteva reguli foarte importante. Vezi ce ingredient trebuie să adaugi în apa în care fierbi porumbul.

Porumbul fiert este la mare căutare în timpul sezonului cald

Nu există vară fără să mănânci porumb fiert. Măcar unul. Altfel e ca și cum nu ar fi fost vară. Porumbul fiert este la mare căutare și în acest sezon estival, dar acest lucru nu ar trebui să te mire deloc.

Gustul său delicios este de neprețuit, iar specialiștii au demonstrat că acest produs are numeroase beneficii pentru organismul uman. Porumbul fiert conține o serie de substanțe nutritive, cum ar fi vitaminele B și C.

De asemenea, el este plin de fibre și de proteine, dar și de magneziu și potasiu. În plus, porumbul fiert conține doi dintre cei mai importanți antioxidanți: zeaxantina și luteina. Aceștia ajută la îmbunătățirea sănătății ochilor și nu numai.

Totodată, porumbul fiert încetinește procesul de îmbătrânire și diminuează riscul de producere a atacului de cord. De asemenea, menține și sănătatea colonului.

Te-ar mai putea interesa și Nu mai arunca apa în care ai fiert porumbul. Cât de utilă e de fapt. Secretul pe care nu-l știu multe gospodine!

Truc pentru ca porumbul să iasă moale și gustos

Pe cât de simplu pare a fi de obținut, pe atât de ușor poate fi să dai greș dacă nu ții cont de anumite reguli. Pentru a obține un porumb fiert ca la carte, trebuie să urmezi următorii pași:

  • Îndepărtează-i frunzele și pune-l într-o oală mare;
  • Acoperă-l cu o parte din foile sale și toarnă apă;
  • Adaugă puțin zahăr în apă, astfel porumbul va ieși moale și gustos;
  • Lasă-l să fiarbă un sfert de oră, apoi încearcă să verifici cu furculița dacă boabele sunt moi.

Te-ar mai putea interesa și Cu ce să ungi porumbul fiert și ce se pune de fapt pe fundul oalei. Trucul care îți readuce gustul copilăriei!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Sighișoara devine capitala Halloweenului! Halloween în Cetate revine între 30 octombrie și 1 noiembrie 

Life

Sighișoara devine capitala Halloweenului! Halloween în Cetate revine între 30 octombrie…

Turnul cu Ceas se trezește la viață, o lună uriașă deschide un portal spre fantastic, iar străduțele medievale se transformă într-un univers al legendelor și…
Nuanțe naturale și orizonturi fără limite: o călătorie în culorile toamnei

Fashion and shopping

Nuanțe naturale și orizonturi fără limite: o călătorie în culorile toamnei

DiKa prezintă colecția Toamnă/Iarnă, inspirată de frumusețea naturii și libertatea de a explora noi orizonturi Inspirată de frumusețea naturii și de dorința de explorare, noua…
Ora de iarnă 2026: cum îți organizezi serile mai lungi acasă

Divertisment

Ora de iarnă 2026: cum îți organizezi serile mai lungi acasă

Trecerea la ora de iarnă sună ca un mic cadou, o oră în plus primită fără niciun efort ce vine însă o dată pe an.…