Ce a pățit fiica Anamariei Prodan în fața unui club din Mamaia. Momentul jenant trăit de Sarah

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Regulile au fost făcute pentru a fi încălcate, ar spune unii, însă nu orice situație este tratată astfel. Indiferent ce hram porți, trebuie să te conformezi regulilor impuse. Acest lucru i-a fost reamintit fiicei Anamariei Prodan, Sarah, care nu a fost lăsată să intre în club din cauză că nu s-a conformat cerințelor locației.

Sarah Prodan, umilită în fața clubului pentru că a sfidat dress code-ul

Românii s-au îndreptat rând pe rând spre litoral pentru a se bucura de weeekend-ul prelungit prilejuit de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului și Zilei Marinei. La un cunoscut club din Mamaia, unde doar crema societății își petrece timpul liber și își cheltuiește banii de la saltea, și-a făcut apariția și fiica cea mare a Anamariei Prodan, Sarah. Din păcate, însă, aceasta nu a fost lăsată să intre în locație de paznici.

La clubul LOFT au fost organizate petreceri ce au presupus și un dress code. În timp ce sâmbătăt toți participanții au fost nevoiți să poarte ținute albe, duminică au trecut la cealaltă extremă, fiind atenționați că trebuie să poarte negru dacă vor să se bucure de petrecere. Din păcate, însă, Sarah a vrut să iasă din turmă și a decis să îmbrace, în seara de sâmbătă, un compleu albastru și o bustieră albă, crezând că aceasta din urmă este suficientă pentru a fi lăsată să se distreze alături de cei care au respectat în totalitate regula impusă de organizatori.

Cum a intrat Sarah la petrecere

Fiica impresarei și-a dat seama că a ales greșit hainele în momentul în care bodyguarzii au oprit-o la intrare. Directivele impuse, și anume de a nu pătrunde nimeni în interiorul clubului dacă nu respectă normele vestimentare impuse, au făcut-o pe Sarah să lase capul în jos de rușine. În timp ce toți petrecăreții erau în alb, Sarah s-a gândit că nu va avea nimeni ceva împotrivă dacă ea vine îmbrăcată în albastru.

După lungi discuții eșuate cu paznicii clubului, care au fost instruiți foarte bine, Sarah a decis să apeleze la artileria grea. A sunat în stânga și în dreapta până i s-a răspuns. Este clar că exista cineva în club care o aștepta sau o cunoștea, ori o cunoștea pe celebra ei mamă. Și deși bustiera era albă, paznicii de la LOFT nu au vrut să facă nicio excepție până nu au primit indicații precise de la conducere. Cum altfel ar fi reușit Sarah să intre în club, cu o astfel de ținută, considerată interzisă?

Concluzia este că nimeni nu este mai presus de norme, fie ele și unele vestimentare, iar Sarah ar trebui să se gândească de două ori înainte de a alege ținutele cu care urmează să își facă apariția în public.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Turul ciclist al României 2026, anunțat la Chișinău împreună cu Guvernul Moldovei, cu o concluzie unanimă: un moment istoric pentru ambele țări 

HOBBY

Turul ciclist al României 2026, anunțat la Chișinău împreună cu Guvernul Moldovei, cu o…

În premieră, prima etapă a celei mai prestigioase competiții cicliste din România va fi organizată integral pe teritoriul Republicii Moldova Turul României 2026 a fost…
Tendințe – Soft Tailoring pentru vara 2026. Noul cod al business-ului: lejeritate, structură și expresivitate

Fashion and shopping

Tendințe – Soft Tailoring pentru vara 2026. Noul cod al business-ului: lejeritate,…

Soft Tailoring pentru vara 2026 DiKA rescrie regulile garderobei de birou pentru Vara 2026 si propune un nou cod estetic: mai relaxat, mai fluid, dar…
Ce vin alegi pentru preparatele la grătar? Sfaturi de la experții Unvinpezi.ro

Life

Ce vin alegi pentru preparatele la grătar? Sfaturi de la experții Unvinpezi.ro

Minivacanța de 1 Mai vine, ca în fiecare an, cu poftă de ieșiri, mese fără grabă și preparate gătite pentru cei dragi. Chiar dacă vremea…