Acoperământul Maicii Domnului 2022. Tradiții și obiceiuri. Ce este interzis să faci pe 1 octombrie

Acoperământul Maicii Domnului 2022. Se spune că Sfântul Acoperământ al Maicii Domnului este vălul pe care Fecioara Maria îl întinde ca să ocrotească omenirea.
Acoperământul Maicii Domnului 2022. Tradiții și obiceiuri. Ce este interzis să faci pe 1 octombrie

Acoperământul Maicii Domnului 2022, tradiții și obiceiuri pe care oamenii le respectă din cele mai vechi timpuri. Este una dintre cele mai importante sărbători ale toamnei. Credincioșii țin cont de aumite superstiții, pentru a le merge bine tot anul. Sărbătoarea Acoperământulul Maicii Domnului mai este cunoscută în popor şi sub denumirea de Pocroave. Iată mai jos, tot ce trebuie să știi despre Acoperământul Maicii Domnului 2022.

Acoperământul Maicii Domnului 2022

Se spune că Sfântul Acoperământ al Maicii Domnului este vălul pe care Fecioara Maria îl întinde ca să ocrotească omenirea. Sărbătoarea aceasta are loc în fiecare an pe 1 octombrie și amintește de apariția Fecioarei Maria în cartierul Vlaherne din Constantinopol în secolul al X-lea. Sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului este prăznuită cel mai frecvent în bisericile din Rusia și Grecia.

Iată povestea acestei sărbători

„Potrivit tradiției creștine, la finalul vieții Sf. Andrei cel Nebun pentru Hristos și cu ucenicul său, Sf. Epifanie, au văzut-o pe Maica Domnului împreună cu Sf. Ioan Botezătorul și cu mai mulți alți sfinți și îngeri, în timpul unei slujbe în Biserica Născătoarei de Dumnezeu din Vlaherne.

Biserica palatului din Vlaherne adăpostea mai multe relicve ale Maicii Domnului: cămașa, acoperământul (maforionul) și parte a brâului acesteia, care fuseseră aduse din Țara Sfântă în secolul al V-lea.

Se spune că Maica Domnului a înaintat până în mijlocul Bisericii, a îngenuncheat, cu chipul brăzdat de lacrimi, și a rămas vreme îndelungată în rugăciune. Apoi și-a ridicat acoperământul (vălul) și l-a întins peste popor, ca pentru a-l ocroti, potrivit orthodoxwiki.org.

Tradiții și obiceiuri de Acoperământul Maicii Domnului 2022

  • reprezintă pregătirea ogoarelor pentru sezonul rece şi acoperirea pământului cu brumă
  • În unele sate din România se crede că părul care se taie la sărbătoarea Acoperământulul Maicii Domnului rămâne conectat cu corpul și de aceea nu se arde și nu se aruncă, fiindcă poate fi luat de vrăjitoare sau de oamenii care se ocupă cu lucruri obscure.
  • Denumirea populară a Acoperământului Maicii Domnului, „Pocroavele“, este de fapt, un cuvânt slavon care înseamnă acoperirea pământului cu brumă sau cu zăpadă.
  • În această zi, gospodinele își servesc rudele şi oaspeţii cu plăcinte de post, umplute cu mere sau cu dovleci.
  • fetele care se roagă în ziua Acoperământului Maicii Domnului sunt învăluite de puterea divină și le crește părul sănătos.
  • Există anumite sate, unde vitele sunt stropite cu apă sfinţită, pentru a fi ferite de boli în sezonul rece.

Rugăciuni de Acoperământul Maicii Domnului

„Împărate ceresc, primeşte pe tot omul cel ce Te slăveşte pe Tine şi cheamă în tot locul preasfânt numele Tău! Și unde se face pomenirea numelui meu, acel loc îl sfinţeşte şi preamăreşte pe cei ce Te preamăresc pe Tine şi pe cei ce cu dragoste mă cinstesc pe mine Maica Ta. Primeşte-le toate rugăciunile şi făgăduinţele şi-i izbăveşte din toate nevoile şi răutăţile!”. AMIN

„Acoperă-ne pe noi cu Acoperământul tău, Preasfântă Fecioară, în ziua răutăţilor noastre. Acoperă-ne în toate zilele noastre și, mai ales în ziua cea rea. Când sufletul de trup se va despărţi, de faţă să ne stai întru ajutor şi să ne acoperi pe noi de duhurile cele rele din văzduh, de sub cer şi din ziua înfricoşătoarei judecăţi. Să ne acoperi pe noi întru ascunsul Acoperământului tău”. AMIN.

9.4 92 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.