Cât se lasă cafeaua la fiert, de fapt. Secretul pentru a-și păstra aroma, așa vei obține o cafea perfectă

Timpul de fierbere este esențial

Scris de: Daoud Andra

01 Apr. 2023

Cât se lasă cafeaua la fiert, de fapt. Secretul pentru a-și păstra aroma, așa vei obține o cafea perfectă

Nimic nu se compară cu o cafea fierbinte, aromată și cu un gust perfect echilibrat. Fie că o savurezi dimineața, după trezire, sau la o discuție cu prietenele, cafeaua îți oferă energie, dar este și prilej de socializare. Dacă o prepari la ibric, trebuie să știi cât se lasă cafeaua la fiert, de fapt și ce cantitate se adaugă pentru a nu fi nici prea tare, nici prea slabă.

Detaliul care face diferența: cât se lasă cafeaua la fiert

Cafeaua este băutura fără de care mulți oameni nu și-ar imagina diminețile. O cafea bună are câteva secrete de care dacă ții cont, obții de fiecare dată gustul ideal. În primul rând, cafeaua bună este aromată și parfumată, fără să fie amară. Gustul amar este dat de gradul de prăjire a boabelor, dar și de timpul în care cafeaua stă pe foc. O cafea care este fiartă prea mult timp își va pierde aroma și va căpăta un gust amar, ars.

Citește și: Cu ce poți înlocui zahărul în cafea. 7 alternative pe care le ai la îndemână

În cazul cafelei făcute la espressor sau la filtru lucrurile sunt cât se poate de simple. Măsori apa, cafeaua și cu o simplă apăsare de buton, obții băutura perfectă. Dacă faci cafea la ibric, trebuie să fii atent la cantități, dar și la timpul în care cafeaua stă pe foc. Pune într-un ibric apa, măsurată cu o ceașcă potrivită. În funcție de câte cafele vrei să obții, atâtea cești de apă vei pune.

Pentru fiecare ceașcă de apă, se adaugă o linguriță cu vârf de cafea și una rasă de zahăr. Dacă prepari o cantitate mai mare, ține cont că la 4 cești de apă vei adăuga o linguriță de cafea în plus, așadar 5 lingurițe în total. Pune vasul pe aragaz, la foc potrivit, și urmărește cafeaua. Când începe să fiarbă, cafeaua se umflă și face spumă și așa vei ști că este gata. De obicei durează 3-4 minute din momentul în care o pui pe foc.

Citește și: De ce nu e bine de fapt să pui zahăr în cafea. Răspunsul surprinzător al specialiștilor, sigur nu te-ai fi gândit la asta

Așa faci cea mai bună cafea la ibric
La fiecare ceașcă de apă se adaugă o linguriță cu vârf de cafea

Ce poți face cu zațul de la cafea

După ce ai luat cafeaua de pe foc, adaugă 2 lingurițe de apă foarte rece, pentru ca zațul să se depună pe fundul obricului. Toarnă cafeaua în cești și servește-o fierbinte sau călduță, după prefetință. Zațul rămas în ibric poate fi folosit în multe feluri și nu este indicat să îl arunci.

Citește și: Cum se păstrează corect cafeaua, de fapt. Greșeala banală pe care o fac mulți, așa își pierde din aromă

Ca exfoliant pentru corp. Îți poți face un scrub natural pentru corp din zaț de cafea, miere și ulei de cocos. Amestecă bine ingredientele și aplică exfoliantul la duș, pe pielea umedă, pentru a elimina celulele moarte.

Ca fertilizant pentru plante. Zațul de cafea este bogat în minerale și poate ajuta plantele să se dezvolte armonios. Poți prepara un îngrășământ natural eficient din: zaț de cafea, coji de ouă și coji de banane uscate. Adaugă toate ingredientele în blender, mărunțește-le și pune câte 2 lingurițe din amestec în ghivecele de flori. Udă plantele apoi, pentru ca fertilizantul natural să ajungă în sol, la rădăcinile plantelor.

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Familia Măruță se pregătește pentru un nou film, după succesul înregistrat de "Tati part-time"
7.8 11 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *