Mașina de spălat este unul dintre cele mai folosite obiecte electrocasnice. Apelăm la ea pentru a curăța atât haine, cât și încălțăminte sau diverse textile din casă. Deși are programe dedicate pentru aproape orice fel de țesătură, nu toate articolele pot fi curățate în acest fel. Ce haine nu trebuie să bagi niciodată la mașina de spălat, dacă nu vrei să le deteriorezi.
Puțini oameni și-ar mai imagina viața în prezent fără mașina de spălat. Acest aparat electrocasnic este folosit cel puțin o dată pe săptămână și poate curăța aproape orice fel de articol. Modelele noi de mașini de spălat au programe speciale pentru țesăturile delicate, precum mătasea sau dantela, dar și pentru pantofii sport sau hainele foarte murdare.
Deși pare că orice articol vestimentar poate fi reîmprospătat la programul potrivit, nu toate hainele și obiectele textile din casă pot fi spălate la mașină. Iată ce articole nu ar trebui să speli niciodată la mașină și de ce!
În cazul acestor articole, cel mai bine este să apelezi la o curățătorie chimică. Dacă le speli la mașină, fulgii se vor aduna și există șanse să nu se usuce bine ulterior. Umezeala rămasă înăuntru duce la apariția mucegaiului și la probleme respiratorii.
Dacă mașina de spălat nu are o capacitate suficient de mare (7 kg), nu este o idee bună să speli pilota de pat în ea. Deși pare că încape, pilota nu se va spăla bine într-o mașină cu o capacitate mică și vor rămâne urme de detergent în țesătură.
Ai grijă la pantofii sport pe care îi bagi la mașina de spălat. Dacă aceștia au porțiuni de piele naturală (lucioasă sau întoarsă), acestea se pot degrada în timpul spălării la mașină. Este valabil pentru orice tip de încălțăminte sau îmbrăcăminte cu astfel de material.
Acest material, la fel ca lâna, se poate scămoșa în timp, după spălări repetate. De asemenea, dacă nu este setată temperatura potrivită, țesătura se poate strânge sau lărgi, în funcție de material.
Citește și: De ce să pui un șervețel umed în mașina de spălat. Ce se întâmplă apoi cu hainele, trucul e genial
Toate hainele care au aplicații pe țesătură ar trebui să fie spălate de mână și întoarse pe dos. Atunci când le bagi la mașina de spălat, în timpul centrifugării, perlele, pietrele, mărgelele sau paietele de pe material se pot rute sau pot agăța alte țesături.
În cazul unor articole precum lenjeria intimă din mătase sau dantelă, este recomandat să folosești un săculeț special care să protejeze țesătura. În acest fel te asiguri că materialul nu se va agăța și nu se va rupe în timpul ciclului de spălare.
Citește și: De ce să pui folie de aluminiu în mașina de spălat. Trucul e uimitor
Un săculeț textil este util și în cazul articolelor mici, precum șosetele de bebeluși. Acestea se pot pierde în timpul spălării și pot ajunge să înfunde anumite componente ale mașinii de spălat și să o defecteze.