Cuvintele pe care le folosim zi de zi pentru a comunica se încadrează în diverse categorii ce țin de vocabular. Este important să le folosim corect și să le scriem cum trebuie, dar și să știm din ce categorie fac parte. Ce sunt omonimele, în ce subcategorii se împart aceste cuvinte și cu ce sunt confundate adesea.
Definiția omonimelor
Atunci când vine vorba despre vocabularul limbii române, unele categorii de cuvinte pot crea confuzii. Este și cazul omonimelor, o specie de cuvinte care îi pot pune în dificultate atât pe cei mari, cât și pe cei mici. Potrivit Dicționarului Explicativ al Limbii Române, omonimele sunt ”cuvinte care au aceeași formă sau aceeași pronunțare cu alte cuvinte, dar care diferă ca sens și origine”.
Faptul că unele cuvinte au aceeași formă sau aceeași pronunție îi poate induce în eroare pe mulți, pentru că sensul lor nu este același mereu. În funcție de context, omonimele pot denumi lucruri total diferite. Faptul că această categorie de cuvinte se împarte în mai multe subdiviziuni poate face lucrurile și mai complicate.
Citește și: Care este pluralul cuvântului azil. Mulți români fac greșeala
Ce sunt omonimele și în ce subcategorii se împart
Așadar, omonimele sunt cuvinte cu formă identică și înțeles complet diferit. Există o clasificare mai specifică a omonimelor, în funcție de care aceste cuvinte se deosebesc.
- Omonime lexicale: sunt cuvintele care aparțin aceleiași clase gramaticale, dar au sensuri diferite. Acestea pot fi omonime totale sau parțiale. Un exemplu din această categorie este cuvântul ”leu”, care se poate referi la moneda românească sau la animalul sălbatic.
- Omonime totale: au forme identice la singular și plural, însă au sensuri diferite. Un exemplu în acest sens este substantivul ”bancă”, ce poate denumi fie obiectul pe care ne așezăm în parc, fie instituția financiară.
- Omonime parțiale: au forme diferite atunci când sunt declinate, în funcție de sens. De exemplu, spunem ”masă” atât pentru a ne referi la obiectul de mobilier din bucătărie, cât și pentru a denumi mulțimi de oameni. În primul caz, pluralul este ”mese”, în cel de-al doilea, pluralul este ”mase”.
- Omonime lexico-gramaticale: aparțin unor categorii gramaticale diferite și au sensuri diferite. De exemplu, atunci când spunem ”mic” ne putem referi la adjectiv (opusul lui ”mare”) sau la micul ca fel de mâncare.
Citește și: Care este pluralul la “aeroport”. Nu toată lumea știe forma corectă
Omografe și omofone
Alte două categorii de omonime sunt omografele și omofonele. Primele se scriu la fel, în timp ce cuvintele din a doua categorie se pronunță la fel, dar se scriu diferit. Același cuvânt nu poate să fie și omograf, și omofon în același timp.
Exemplu de omograf este cuvântul ”veselă”, care poate fi accentuat diferit, în funcție de sens. Dacă ne referim la el ca la adjectiv, în contextul ”fată veselă”, accentul este pe primul ”e”. Dacă ne referim ca substantiv care denumește o colecție de vase (exemplu: ”a cumpărat veselă nouă”), accentul este pe cel de-al doilea ”e”. Cuvintele se scriu identic, dar de pronunță diferit.
Citește și: Singurul cuvânt din limba română care conține grupul de litere ABC. Tu îl știai?
Omofone sunt cuvintele care se scriu cu cratimă sau separate, dar se pronunță la fel. De exemplu, cuvântul ”laș”, atunci când este adjectiv și denumește lipsa curajului este omofon cu ”l-aș”, construcția formată din pronume și verb auxiliar (exemplu: ”l-aș ajuta, dar nu mă lasă”).
Omonimele se confundă adesea cu cuvintele polisemantice. Diferența dintre ele este însă clară în gramatică. Omonimele sunt cuvinte cu aceeași formă, dar cu sensuri opuse. Cuvintele polisemantice au sensuri asemănătoare, însă diferă în funcție de context și de expresiile în care sunt integrate.
