Gabriel Dorobanțu, romanticul muzicii ușoare românești, al cărui refren „Hai, vino iar în gara noastră mică!” este difuzat și de radiourile din Bolivia, Spania și din Costa Rica, ne-a oferit un interviu emoționant, în Luna lui Mărțișor.
Artistul ne-a povestit, în exclusivitate pentru Ego.ro, despre legătura de suflet avută cu regretatul Benone Sinulescu, pe care adesea îl vizita la casa familiei din Arad, și unde Nea Beni ascundea un mare secret, un adevărat templu închinat muzicii.
Gabriel Dorobanțu vă invită, doamnelor și domnișoarelor, la dezvăluiri inedite despre muzică și dragoste, dar și despre prieteniile din spatele cortinei…
Despre Marina Voica: ”La 85 de ani, cântă și conduce mașina!”
Reporter Ego.ro: Au revenit spectacolele, ai susținut deja un show de proporții la Sala Palatului, pe 6 martie, în fața unui public numeros, dornic să vă revadă pe voi, marii artiști ai muzicii ușoare. Ai cântat și alături de Marina Voica, solista care, la 85 de ani, ridică sala în picioare, dar este și o ageră șoferiță. Vorbește-ne despre prietenia voastră veche..
Gabriel Dorobanțu: Concertul de la Sala Palatului, din 6 martie, a fost neașteptat de frumos. Lumea e dornică de spectacole, eu și colegii mei am avut un mare succes. Am început bine primăvara. Vorbesc des cu Marina Voica, mi-a spus că, în momentul în care se află pe scenă, se schimbă cu totul și este alt om.
Noi toți o apreciem, e o performanță să ieși pe scenă și lumea să te ovaționeze și la 85 de ani. Are mașină, poate să conducă și acum, înseamnă că stă bine și cu atenția în trafic. Să ne gândim ce înseamnă să ajungem la vârsta aceasta. Marina Voica este un om plin de viață, un exemplu pentru noi toți…
Ce secret ascundea Benone Sinulescu, la casa din Arad
Ai avut o legătură de suflet și cu Benone Sinulescu, pe care adesea îl vizitai la din Bârzava, Arad. Ce ați vorbit ultima oară, cum te-ai simțit în căsuța lui de poveste, în grădina lui plină de trandafiri imperiali?
Din păcate, acum vorbim despre Benone doar la timpul trecut, dar a rămas în inima noastră. Eu am avut o amiciție cu maestrul încă de când eram elev. L-am cunoscut în clasa a 3-a, pe când făceam repetiții, alături de corul de copii, la Romexpo, pentru un spectacol de gală, unde invitați erau Benone Sinulescu și Maria Lătărețu, marii artiști ai vremii.
Am intrat în costum de pionier în cabina lui Benone, era și Maria acolo, ne-au dat autografe. Le-am rătăcit, din păcate, când m-am mutat. Benone se ocupa mult de grădină, mi-a arătat niște castraveți enormi, pentru diabet, care scad glicemia. Îi ținea însă doar de frumusețe, nu îi plăceau că-s amari. Era cam dezamăgit că avea recoltă bogată și că nu putea face față singur.
Gabriel Dorobanțu: „Deși trecuse o viață și era o celebritate, avea un casetofon aproape de vârsta lui”
M-a invitat la o cafea, vizavi de casa lui, într-o altă casă, mai mică, în care era improvizat un birou, cu toate casetele lui. Toate titlurile și premiile erau atârnate pe pereți. Acolo era lumea lui, m-a invitat să-i ascult piesele.
Deși trecuse o viață și era o celebritate, avea un casetofon aproape de vârsta lui. Nu mergea bine, nu prea se auzea, funcționa doar dându-i câte un pumn. Era mai mult o unealtă, decât un sistem bun audio.
Tot în Cornu, unde locuiești, își înalțase casă și Victor Socaciu. Ai amintiri cu regretatul artist?
Cu Victor Socaciu am fost colegi de scenă, ne cunoșteam de-o viață, dar nu ne-am întâlnit niciodată în Cornu. Am avut informații destul de puține despre sănătatea lui, despre viața lui. Când avea spectacole folk se întâlnea cu colegii lui, a fost și diplomat în Canada, a fost și plecat din țară.
Și pentru mine a fost o surpriză să aflu că a dorit să fie înmormântat la Cornu. Mi-a părut tare rău, era o voce specială, deosebită, a reprezentat cu cinste acest gen muzical. Cu toții mergeam la Cenaclul Flacăra, ca să-i ascultăm pe Victor Socaciu, pe Ștefan Hrușcă și pe Vasile Șeicaru. Ei aveau o carte de vizită serioasă, când ne-am lansat.
Gabriel Dorobanțu a mai legat prietenii cu Silvia Dumitrescu, Monica Anghel și cu Natalia Guberna
Cu cine mai ești în relații bune, din lumea muzicală? Cum sunt artiștii, poți conta pe ei, în situații grele?
Foarte dragă îmi este Silvia Dumitrescu, și-a început activitatea artistică alături de mine. Cu ea și cu Monica Anghel am mers și într-un turneu mai lung, ele sunt colegele mele prietenoase și deschise. Iată că datorită perseverenței lor, a muncii, acum sunt vedete.
O iubesc pe Silvia pentru cât este de copilăroasă și de personală și pe Monica pentru că este o fire optimistă și are o voce foarte frumoasă. E adevărat, nu știu unde locuiesc Silvia și Monica, dar, când avem lucruri mai grele, prin care trecem în viață, ne ajutăm.
Când a fost nevoie, toată lumea a sărit, nu s-a pus problema, dar nu s-a știut, poate nu era bine nici pentru colegul nostru să fie prezentat în această lumină. Mai am o relație foarte bună și cu Natalia Guberna. Am mers împreună în excursii în China, Elveția, Malta.
Cum s-a recuperat total Gabriel Dorobanțu dupa Covid-19
Anul trecut, te-ai îmbolnăvit de Covid-19. Ai avut o formă severă. Te-ai gândit, în momentele cele mai delicate, când nu puteai respira fără masca de oxigen, că totul se sfârșește aici?
Am văzut și partea neagră, trebuie să recunosc. Nu eram deloc bine, am avut o saturație a oxigenului de doar 60%. Timp de o săptămână am stat cu masca cu oxigen. Încet-încet, după 2-3 luni, am început să fac vocalize, care m-au ajutat mai mult decât orice recuperare, pentru redobândirea capacității pulmonare. Nu am apelat la tratamentul cu oxigen, așa cum s-a întâmplat în cazul lui Mâțu Stoian.
Trebuie să te informezi mai bine, să nu accepți chiar orice tratament. Trebuie să ai o discuție cu mai mulți medici. Totuși, este vorba despre viața ta. Eu m-am recuperat complet, rezultatele analizelor au fost foarte bine, am făcut și o tomografie la plămâni. Cred că m-a ajutat și constituția fizică, optimismul de a trece repede peste boală.
Piesa „Hai, vino iar în gara noastră mică!” este difuzată de posturile de radio din Bolivia, Costa Rica și Spania
Ai și un Fan Club Internațional, piesele tale de dragoste sunt ascultate în toate colțurile lumii…
Fan Club Internațional are foarte mulți abonați și este administrat de Iulia Lehonski. Primesc apreciere din partea lor, ei mă susțin în difuzările la radiourile din străinătate. Piesele ”Iertările”, ”Serenada” și „Hai, vino iar în gara noastră mică!” sunt incluse în programele de radio din Bolivia, Costa Rica și Spania, posturi de radio cu audiență mare. Nu primesc însă și bani din difuzare, în România nu există o lege în acest sens, mă dezamăgește asta. Totuși, dragostea trece și prin stomac…
Gabriel Dorobanțu: „Drepturile de autor sunt caraghioase, sunt de râs!”
Ai putea trăi doar din drepturile de autor?
Drepturile de autor sunt caraghioase, sunt de râs, primim trimestrial niște sume de bani modeste, deloc mari. Nu știu care sunt criteriile prin care UNART ne plătește, de participare, de difuzare. Nu știu exact cum se urmărește activitatea noastră, cum se distribuie banii. Nu ne-am îmbogățit în urma drepturilor conexe pe care trebuie să le primim.
Piesa ta de succes ”Hai, vino iar în gara noastră mică!” este și povestea ta de dragoste? Te gândești la cineva anume, când o cânți?
Am citit undeva că aș fi interpretat acest cântec pentru cineva anume, care ar fi fost dragostea mea, pe care o așteptam într-o gară. S-a lansat o asemenea poveste, dar nu fiecare cântec este și despre viața noastră. Cânt despre dragoste, dar viața mea e cu totul alta. Nu se confundă nicidecum cu evenimentele și cu poveștile cântecelor pe care le-am interpretat.
