Programa informatică BAC 2022. Ce au avut de studiat elevii pentru examen

Programa informatica BAC 2022

Programa informatică BAC 2022. Elevii claselor a XII-a au susținut luni și marți primele probe scrise ale examenului maturității, la Limba și literatura română, respectiv Matematică sau Istorie (proba obligatorie a profilului). Candidații se pregătesc acum pentru proba opțională în funcție de profil și specializare, pe care o vor susține miercuri, 22 iunie. Pentru a-și face o idee despre cum ar putea arăta subiectele de mâine la examenul de informatică, elevii pot consulta programa publicată de Ministerul Învățământului.

Programa informatică BAC 2022

Programa la informatică pentru examenul de bacalaureat 2022 a fost realizată conform prevederilor programei școlare în vigoare și publicată de Ministerul Educației în urmă cu aproximativ două luni.

În cadrul examenului național de bacalaureat, informatica are statutul de disciplină opțională, putând fi susținută în funcție de profilul și specializarea urmate.

Astfel, există două programe pentru bac la informatică: pentru specializările matematică-informatică și științe ale naturii.

Programa informatică BAC 2022 – mate-info

Variantele de subiecte pentru examenul național de bacalaureat 2022 evaluează competențele și conținuturile din prezenta programă la informatică, iar baremele de evaluare și de notare prevăd acordarea punctajelor pentru orice modalitate corectă de rezolvare a cerințelor.

Subiectele pentru examenul de bacalaureat au fost elaborate conform programei și nu au vizat un anumit manual.

Competențe de evaluat

  •  construirea algoritmilor corespunzători unor prelucrări elementare și reprezentarea lor în pseudocod și prin programe scrise în limbaj de programare (Pascal, C sau C++, la alegere);
  • analiza rezolvării unei probleme prin urmărirea evoluției valorilor variabilelor prelucrate de algoritmul corespunzător;
  • abstractizarea rezolvării prin construirea unor algoritmi echivalenți;
  • identificarea și utilizarea tipurilor de date predefinite specifice unui limbaj de programare;
  • definirea și utilizarea unor tipuri de date proprii; – identificarea și utilizarea operatorilor predefiniți elementari;
  • identificarea și utilizarea subprogramelor predefinite elementare;
  • identificarea și utilizarea regulilor sintactice specifice limbajului de programare studiat;
  • definirea și apelul unor subprograme proprii cu înțelegerea mecanismelor de transfer prin intermediul parametrilor;
  • identificarea proprietăților unor structuri de date necesare în rezolvarea problemelor cu ajutorul calculatorului și utilizarea unor modele de memorare a acestora;
  • organizarea datelor ce intervin în rezolvarea unei probleme utilizând structuri de date adecvate;
  • organizarea etapelor de prelucrare ce formează un algoritm utilizând structuri de control și module de program;
  • folosirea unor metode sistematice de rezolvare pentru probleme de generare;
  • analiza unor algoritmi echivalenți de rezolvare a unei probleme în vederea alegerii algoritmului optim.
Programă bac informatică - mate-info
Programă bac informatică – mate-info
Programă bac informatică - mate-info
Programă bac informatică – mate-info

Conținuturi

1. Algoritmi

1.1. Noțiunea de algoritm, caracteristici

1.2. Date, variabile, expresii, operații

1.3. Structuri de bază: liniară, alternativă și repetitivă

1.4. Descrierea algoritmilor, reprezentare în pseudocod

2. Elementele de bază ale unui limbaj de programare (Pascal sau C, la alegere)

2.1. Vocabularul limbajului

2.2. Constante. Identificatori

2.3. Noțiunea de tip de dată. Operatori aritmetici, logici, relaționali

2.4. Definirea tipurilor de date

2.5. Variabile. Declararea variabilelor

2.1. Structura programelor. Comentarii

2.2. Expresii. Instrucțiunea de atribuire

2.3. Citirea /scrierea datelor

2.4. Structuri de control: instrucțiunea compusă, structuri alternative și repetitive

3. Subprograme predefinite

3.1. Subprograme. Mecanisme de transfer prin intermediul parametrilor

3.2. Proceduri și funcții predefinite

4. Tipuri structurate de date

4.1. Tipul tablou

4.2. Tipul șir de caractere: operatori, proceduri și funcții predefinite pentru: citire, afișare, concatenare, căutare, extragere, inserare, eliminare

4.3. Tipul înregistrare

5. Fișiere text

5.1. Fișiere text. Tipuri de acces

5.2. Proceduri și funcții predefinite pentru fișiere text

6. Algoritmi elementari

6.1. Probleme care operează asupra cifrelor unui număr

6.2. Divizibilitate. Numere prime. Algoritmul lui Euclid

6.3. Șirul lui Fibonacci

6.4. Determinare minim/maxim

6.5. Metode de ordonare: metoda bulelor, selecției

6.6. Interclasare

6.7. Metode de căutare: secvențială, binară

6.8. Analiza complexității unui algoritm considerând criteriile de eficiență durata de executare și spațiu de memorie utilizat

7. Subprograme definite de utilizator

7.1. Proceduri și funcții: declarare și apel, parametri formali și parametri efectivi, parametri transmiși prin valoare, parametri transmiși prin referință, variabile globale și variabile locale, domeniu de vizibilitate

7.2. Proiectarea modulară a rezolvării unei probleme

8. Recursivitate

8.1. Proceduri și funcții recursive

9. Metoda backtracking

9.1. Probleme de generare

10. Generarea elementelor combinatoriale

10.1. Permutări, aranjamente, combinări

10.2. Produs cartezian, submulțimi

11. Grafuri

11.1. Grafuri neorientate: terminologie (nod/vârf, muchie, adiacență, incidență, grad, lanț, lanț elementar, ciclu, ciclu elementar, lungime, subgraf, graf parțial), proprietăți (conex, componentă conexă, graf complet), metode de reprezentare în memorie (matrice de adiacență, liste de adiacență)

11.2. Arbori: terminologie (nod, muchie, rădăcină, descendent, descendent direct/fiu, ascendent, ascendent direct/părinte, frați, nod terminal, frunză), metode de reprezentare în memorie (matrice de adiacență, vector de „tați”)

Programa informatică BAC 2022 – științe ale naturii

Competențe de evaluat

  • construirea algoritmilor corespunzători unor prelucrări elementare și reprezentarea lor în pseudocod și prin programe scrise în limbaj de programare (Pascal, C sau C++, la alegere);
  • analiza rezolvării unei probleme prin urmărirea evoluției valorilor variabilelor prelucrate de algoritmul corespunzător;
  • abstractizarea rezolvării prin construirea unor algoritmi echivalenți;
  • identificarea și utilizarea tipurilor de date predefinite specifice unui limbaj de programare;
  • definirea și utilizarea unor tipuri de date proprii;
  • identificarea și utilizarea operatorilor predefiniți elementari;
  • identificarea și utilizarea subprogramelor predefinite elementare;
  • identificarea și utilizarea regulilor sintactice specifice limbajului de programare studiat;
  • identificarea proprietăților unor structuri de date necesare în rezolvarea problemelor cu ajutorul calculatorului și utilizarea unor modele de memorare a acestora;
  • organizarea datelor ce intervin în rezolvarea unei probleme utilizând structuri de date adecvate;
  • organizarea etapelor de prelucrare ce formează un algoritm utilizând structuri de control;
  • analiza unor algoritmi echivalenți de rezolvare a unei probleme în vederea alegerii algoritmului optim.

Conținuturi

1. Algoritmi

1.1. Noțiunea de algoritm, caracteristici

1.2. Date, variabile, expresii, operații

1.3. Structuri de bază: liniară, alternativă și repetitivă

1.4. Descrierea algoritmilor, reprezentare în pseudocod

2. Elementele de bază ale unui limbaj de programare (Pascal sau C, la alegere)

2.1. Vocabularul limbajului

2.2. Constante. Identificatori

2.3. Noțiunea de tip de dată. Operatori aritmetici, logici, relaționali

2.4. Definirea tipurilor de date

2.5. Variabile. Declararea variabilelor

2.6. Structura programelor. Comentarii

2.7. Expresii. Instrucțiunea de atribuire

2.8. Citirea/scrierea datelor

2.9. Structuri de control: instrucțiunea compusă, structuri alternative și repetitive

3. Subprograme predefinite

3.1. Subprograme. Mecanisme de transfer prin intermediul parametrilor

3.2. Proceduri și funcții predefinite

4. Tipuri structurate de date

4.1. Tipul tablou – tablouri unidimensionale

5. Fișiere text

5.1. Fișiere text. Tipuri de acces 5.2. Proceduri și funcții predefinite pentru fișiere text

6. Algoritmi elementari

6.1. Probleme care operează asupra cifrelor unui număr

6.2. Divizibilitate. Numere prime. Algoritmul lui Euclid

6.3. Șirul lui Fibonacci

6.4. Determinare minim/ maxim

6.5. Metode de ordonare: metoda bulelor, selecției

6.6. Interclasare

6.7. Metode de căutare: secvențială, binară

6.8. Analiza complexității unui algoritm considerând criteriile de eficiență durata de executare și spațiu de memorie utilizat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like IT” avertizează părinții: „Degeaba ți-ai luat mașină scumpă”. Greșeala pe care o fac mulți. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like…

Mulți îl cunosc pe Marian Andrei drept prezentatorul emisiunii „I Like IT” de la Pro TV. Dincolo de lumina reflectoarelor, însă, el a fost pilot…
Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în magazine și pe auchan.ro

Fashion and shopping

Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în…

Auchan România anunță lansarea campaniei Black Friday 2025, care se va desfășura în perioada 5–18 noiembrie, atât în magazinele fizice, cât și online, pe auchan.ro.…
Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile estetice: „Sunt utile, important este când vrei să ți le aplici și de ce”. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile…

Adrian Nartea explică de ce nu toate modificările estetice sunt necesare, cum decizi cu adevărat dacă ai nevoie și ce rol joacă percepția noastră despre…