Raluca Bădulescu iubește din nou. A confirmat deja relația: „Sunt îndrăgostită”. Primele imagini cu bărbatul care a cucerit-o

Cine este noul iubit al Ralucăi Bădulescu și cu ce se ocupă. Are o profesie nobilă
Raluca Bădulescu iubește din nou. A confirmat deja relația: „Sunt îndrăgostită”. Primele imagini cu bărbatul care a cucerit-o

Raluca Bădulescu iubește din nou. La aproape trei luni de la divorțul de Florin Stamin, jurata emisiunii „Bravo ai stil!” a recunoscut că trăiește o frumoasă poveste de dragoste cu un alt bărbat. Iată cine este cel care i-a furat inima vedetei.

Raluca Bădulescu iubește din nou

În urmă cu aproximativ trei luni, lumea showbiz-ului a fost zguduită din temelii la aflarea veștii că Raluca Bădulescu și soțul ei, Florin Stamin, au decis să divorțeze, după mai bine de 13 ani de căsătorie. Cei doi au hotărât să meargă pe căi separate, însă în continuare îi leagă o prietenie foarte strânsă.

Între timp, ambii foști parteneri și-au găsit alinearea în brațele altcuiva, așa cum a mărturisit recent chiar Raluca Bădulescu pentru Știrile Kanal D:

„Nu vreau să comentez acum, dar pot să spun că există cineva și în viața lui, există cineva și în viața mea. N-am regrete, cred cu tărie că în viață trebuie să faci ceea ce simți, indiferent cât de mult doare sau cât demult poate durea în viitor. Ne leagă o viață pe mine și pe Florin. Are grijă de copil, să nu se mire lumea dacă o să ne vadă în continuare împreună pentru că el este iubirea vieții mele”

Cine este noul iubit al vedetei de la Kanal D

De curând însă s-a aflat cine este noul iubit al creatoarei de modă. Cel care o face să zâmbească pe faimoasa jurată de la “Bravo, ai stil!” este un tânăr medic, ieșit de pe băncile facultății abia anul trecut, pe nume Rareș.

“E o perioadă intensă a vieții mele, de care mă bucur din plin. Da, pot spune că sunt îndrăgostită.”, a spus Raluca Bădulescu, conform wowbiz.ro.

El este noul iubit al Ralucăi Bădulescu
El este noul iubit al Ralucăi Bădulescu

Raluca Bădulescu, despre fostul ei soț: „În telefon l-am trecut „Îngerul” și așa va rămâne”

Cât despre fostul ei soț, în același interviu acordat Știrilor Kanal D, Raluca Bădulescu a precizat că Florin Stamin va rămâne întotdeauna o persoană specială pentru ea.

„Florin este și va fi întotdeauna familia mea. În telefon l-am trecut „Îngerul” și așa o să rămână, pentru că este un om mai mult decât minunat. Am luat-o pe drumuri separate de comun acord, tocmai pentru că ne iubim. Ne-am gândit noi, după 13 ani de căsătorie, că cel mai bine ar fi să rămânem cei mai buni prieteni și să ne refacem viața din punct de vedere sentimental cu alte persoane”, a declarat Raluca Bădulescu, conform Știrile Kanal D.

3.7 3 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.