Luna martie simbolizează, pentru, noi toți, începutul primăverii. Internetul abundă în urări dedicate schimbării anotimpului, însă în cultura populară, această perioadă are o semnificație mult mai profundă. Există numeroase tradiții și obiceiuri de 8 Martie:
În vechea cultură tradițional, această perioadă marchează începutul unui nou an, renaștere. Etnologul Pamfil Bilțiu spune despre mărțișor, care marchează începutul primăverii că era foarte importantă pentru viața socială a tinerilor și că există dovezi ale simbolului mărțișorului ce datează încă dinaintea erei noastre. Mai mult, acesta spune că simbolul primăverii era purtat mai multe zile, nu doar pe 1 martie.
„De regulă se purta până apăreau primii muguri, iar primul care înmugurea era porumbarul (arbust care face fructe mici de culoare închisă, n.r.)”, spune el.
Potrivit etnologului, mărțișorul avea funcție de fertilitate sau de protecție pentru cel sau cea care-l purta și îndeplinea întreg ritualul.
„Aducea bogăție sau le păstra frumusețea fetelor”, spune el.
Un alt obicei era de a arunca mărțișorul în apă, dar nu în orice apă.
„Acolo unde se învârte apa îndărăt (un vârtej care se rotește invers acelor de ceasornic, n.r.). Fetele îl aruncau acolo pentru a avea protecție împotriva vrăjilor”, mai spune etnologul Pamfil Bilțiu.
Despre simbolurile mărțișorului se pare că există dovezi ale existenței lui încă dinaintea erei noastre.
„Sunt însemne foarte vechi, care au circulat și acum 15.000 de ani î.H. Doar culorile au fost ușor diferite, însă alb și roșu erau cele mai frecvente. Fiecare are o simbolistică. Roșu e culoare apotropaică (rol protector, n.r.). O punea mama la măsuță sau la mână la copilul mic, ca să nu se deoache. Sau la fereastră, când se năștea un copil. Alb e culoarea purității, iar mărțișorul are și această funcție, de evidențiere a purității. Mai era culoarea verde, care simbolizează speranța și apare în istorie la vechile mărțișoare”, mai explică etnologul.
Momentul care a marcat cel mai mult evoluția mărțișoarelor, spune el, a fost apariția croșetei cu ajutorul căreia erau realizate diferite mărțișoare.
„Prin această tehnică au apărut foarte multe mărțișoare care aveau forme geometrice folosite încă din vechime: rombul, pătratul, cercul, toate simbolizând ceva”, mai spune el.
Însă, după ce au început folosirea altor materiale la realizarea lor, acestea s-au îndepărtat tot mai mult de simbolistica lor.
„Mărțișorul se purta la gât, la mână sau la piept. Feciorii îl purtau la pălărie, pentru că e și simbol al dragostei și fetele îl dăruiau feciorilor, iar feciorii căutau să dăruiască un mărțișor cât mai frumos fetei, ca să-și arate dragostea”, mai spune etnologul.
Începutul lunii martie are un specific aparte, mai spune etnologul. Este vorba despre perioada ce poartă de numirea populară de „zilele babelor”. Una dintre cele mai cunoscute superstiții spune că în perioada 1-9 martie, românii își aleg câte o zi din săptămână. De regulă este ziua în care s-au născut. Iar tradiția spune că așa cum îți e ziua pe care ai ales-o, îți va fi tot anul: noros, însorit, ploios sau cald.
Perioada este definită din 1 până în 12 martie, însă pe Valea Marei din Maramureș, chiar mai mult. Perioada este cunoscută sub diferite denumiri, toate având legătură cu Dochia.
„Ișdochia, Odochia, Baba cu cojoacele sau Baba Dochia, ori Baba Marta. Este o semidivinitate meteorologică ce are corespondent și în alte țări, dar fără să aibă aceleași elemente ca și la noi. Marchează schimbarea capricioasă a vremii: o dată plouă, o dată suflă vântul și în fiecare zi, ea scutură câte un cojoc”, spune legenda evocată de etnolog. „Se zice că dacă merge nervoasă la munte, atunci vine calmă și vremea se face mai blândă. Dacă merge calmă, atunci vine nervoasă și se schimb vremea când se întoarce. Șase zile merge și șase zile se întoarce, așa spune legenda”, mai relatează el.
Despre originea numelui Dochia, el spune că sunt mai multe variante.
„Una că vine de la Sfânta Eudochia, care se sărbătorește în această perioadă. Alta vine de la Dachia, fiica lui Decebal, pe care Traian a urmărit-o până în Muntele Ceahlău. Acolo, ea s-a rugat la Zamolxis să o facă de nerecunoscut și să nu poată fi atinsă de Traian, și atunci a transformat-o într-o băbuță cu o turmă de oi și capre, pe care Traian nu a mai recunoscut-o”, mai spune el.
După ce a evocat și legenda Babei Dochia, etnologul a mai arătat că în cultura populară, aceste legende explicau schimbările bruște ale vremii specifice primăverii.