Tradiții și obiceiuri din Săptămâna Luminată. Când poți spăla după Paște, de fapt

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Tradiții și obiceiuri din Săptămâna Luminată

Luni, a doua zi de Paște, începe Săptămâna Luminată. Aceasta reprezintă începutul unei perioade de sărbătoare ce se va termina după 50 de zile de la Paști, la Pogorârea Sfântului Duh, adică Rusaliile.

Săptămâna Luminată. Tradiții și obiceiuri

În primul rând, până la Înălţarea Domnului la cer, în Biserică se cântă „Luminează-te, luminează-te noule Ierusalime, că slava Domnului peste tine a răsărit”. Toate slujbele îi îndeamnă pe credincioși să aibă bucuria pascală în inimi. La greci se numește și Săptămâna reînnoită deoarece întreaga creație este reînnoită prin Iisus hristos.

Potrivit tradiției, în popor Săptămâna Luminată este închinată morților. Din acest motiv se mai numeşte Săptămâna Blajinilor sau Paștile Morților. Dacă te-ai întrebat vreodată de ce exact la miezul nopții în noaptea de Paște în biserică se sting toate luminile și lumânările, află că că întunericul semnifică întunericul cel mai din afară al morții și al iadului în care a coborât Hristos Dumnezeu cu sufletul Său uman.

Citește și – Tradiții în a doua zi de Paște. Cele mai cunoscute obiceiuri pe care credincioșii le respectă

Ce fac creștinii în Săptămâna Luminată

Marți, denumită și ca Marțea Albă, nu este bine să se spele, să se lucreze deoarece se spune că părul le va albi celor care vor face asta. De asemenea, nu e bine să calci sau să faci curat prin casă.

Miercuri, la fel ca și vineri, este zi cu harți, deci se poate mânca de dulce. Bărbații au voie să meargă la munca de pe câmp, însă femeile nu. Acest lucru ar aduce ghinion în casa lor.

Joi este o zi în care se cinstesc holdele, grădinile şi grânele, dar cine munceşte în această zi aduce asupra casei nenorocul, seceta şi dăunătorii în livezi. 44 de găleţi cu apă sunt cărate de o persoană, 2 lumânări se aprind la toate cele 4 capete, iar apa astfel „sfinţită” se varsă apoi în fântâna din curte.

Vinerea Luminată mai poartă denumirea de Vinerea Scumpă sa Fântânița. Este sărbătoarea Izvorului Tămăduirii.

Sâmbăta din Săptămâna Luminată este prima zi de sâmbătă de după Paști denumită și Sâmbăta Sfântului Cuvios loan şi a ucenicului Sfântului Grigorie Decapolitul. În această zi nu se face parastas, dat fiind că morții vor fi pomeniți în slujba de Paștele Blajinilor, de după Duminica Tomii.

În această perioadă creștinii nu îngenunchează și nu fac mătănii, doar se închină. Se spune că Domnul Iisus nu ne vrea în umilință, ci vrea să ne îndreptăm și să biruim asupra păcatelor noastre.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Turul ciclist al României 2026, anunțat la Chișinău împreună cu Guvernul Moldovei, cu o concluzie unanimă: un moment istoric pentru ambele țări 

HOBBY

Turul ciclist al României 2026, anunțat la Chișinău împreună cu Guvernul Moldovei, cu o…

În premieră, prima etapă a celei mai prestigioase competiții cicliste din România va fi organizată integral pe teritoriul Republicii Moldova Turul României 2026 a fost…
Tendințe – Soft Tailoring pentru vara 2026. Noul cod al business-ului: lejeritate, structură și expresivitate

Fashion and shopping

Tendințe – Soft Tailoring pentru vara 2026. Noul cod al business-ului: lejeritate,…

Soft Tailoring pentru vara 2026 DiKA rescrie regulile garderobei de birou pentru Vara 2026 si propune un nou cod estetic: mai relaxat, mai fluid, dar…
Ce vin alegi pentru preparatele la grătar? Sfaturi de la experții Unvinpezi.ro

Life

Ce vin alegi pentru preparatele la grătar? Sfaturi de la experții Unvinpezi.ro

Minivacanța de 1 Mai vine, ca în fiecare an, cu poftă de ieșiri, mese fără grabă și preparate gătite pentru cei dragi. Chiar dacă vremea…