L-am cunoscut pe Eric în mediul online. Am început să discutăm, apoi din ce în ce mai mult ne petreceam timpul împreună. Împreună, dar la distanță. E din orașul vecin de mine, la doar 40 de kilometri, dar acum locuiește în Marea Britanie. Acum vrea să avem o relație la distanță.
Deși îmi tot spune că va veni acasă în curând, povestea asta durează de trei ani și încă nu vine. De fiecare dată spune că mai stă până la primăvară. Apoi, primăvara spune că mai stă până la toamnă. Înte timp, noi stăm la telefon între opt și 12 ore pe zi. Indiferent unde suntem, chiar și la muncă. Eu sunt vânzătoare la un magazin din cartier. Vin clienții sporadic. El stă cu mine uneori chiar și când sunt în tura de noapte. Mai ales atunci îmi ține de urât, pentru că sunt și mai puțini clienți.
Eu nu știu dacă povestea asta poate să ducă la ceva bun, dar cert este că am început să-mi pierd răbdarea. La început vorbeam doar ca prieteni, fără să ne facem planuri că am putea fi un cuplu, cândva. Dar după un an de zile, după ce a venit acasă și ne-am întâlnit, mi-a spus că se simte foarte bine în prezența mea, că e atras de mine și că vrea să fim împreună cu adevărat. De atunci îmi tot promite că vine acasă definitiv, însă până acum sunt doar promisiuni.
A venit acasă până acum în fiecare an, de sărbători și în vacanță. Dar pentru mine nu e suficient. Eu nu am de gând să-mi petrec viața la telefon, așteptând ca Eric să ia decizia de a veni acasă definitiv.
Vrea să avem o relație la distanță
Eu am mari îndoieli că povestea asta are șanse să evolueze. El însă e convins că relația poate să meargă și la distanță. El are deja planuri pentru ca noi doi să comunicăm mai bine, în loc să facă planuri să vină acasă. Sau să mă ia și pe mine la el. Dar deocamdată îmi spune că nu poate, pentru că ne va fi greu cu documentele, pentru a putea munci și eu. Eu pot merge doar în vizită la el, însă până acum nici în vizită nu m-a invitat.
Chiar nu știu cum să abordez această relație. Îl iubesc, țin la el foarte mult. Știu că ne potrivim din foarte multe puncte de vedere, dar nu înțeleg de ce nu vrea să facă pasul și să vină acasă. Ori să ne mutăm împreună într-o altă țară din UE, unde aș putea să stau cu el.
Ori are ceva să-mi ascundă, ori nu mă iubește suficient. Asta cred eu. Cu toate că stăm, în continuare, cu orele la telefon. Este ca și cum am fi mereu împreună. Ca și cum ar fi cu mine, oriunde aș merge. Eu înțeleg că el vrea să avem o realție la distanță, dar mi-ar plăcea ca și el să înțeleagă când îi spun că pentru mine nu e suficient. Eu îl vreau lângă mine, nu la telefon.
