Stropește plantele cu această soluție o dată la două zile. Grădinarii adevărați așa fac, motivul e uluitor

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Stropeste plantele cu aceasta solutie o data la doua zile. Gradinarii adevarati doar asa fac, motivul e uluitor

Adori plantele și ai câteva în ghivece sau în grădină? Ei bine, dacă da, atunci cu siguranță știi că este foarte important să acorzi florilor mai multă grijă atunci când anotimpul se schimbă și implicit și vremea. Iată cu ce soluție trebuie să stropești plantele o dată la două zile, mai ales în această perioadă a anului!

Soluția secretă cu care trebuie să stropești plantele o dată la două zile

Dacă ai plante de apartament sau în grădină, gospodinele te sfătuiesc să utilizezi o soluție naturală care să le ajute să crească frumos, atunci când anotimpurile se schimbă.

Mai mult decât atât, acest amestec are capacitatea de a alunga și insectele care se instalează pe florile noastre preferate și le distrug. Despre ce soluție este vorba? Ei bine, despre un tratament care are la bază usturoiul.

Da, ai auzit bine! Acest ingredient nu numai că este foarte sănătos pentru oameni, dar este extrem de benefic și pentru plante, asta datorită conținutului său de sulf, vitamine B, antihelmintic și antimucoliti.

Acum, nu mai sta pe gânduri și apucă-te să prepari soluția-minune. Fierbe un cățel de usturoi într-o jumătate de litru de apă. Pune amestecul obținut într-un recipient cu pulverizator și stropește pe frunzele plantelor evitând florile. Pentru rezultate incredibile, soluția ar trebui pulverizată o dată la două zile.

Te-ar mai putea interesa și Florile superbe pe care să le plantezi toamna în grădină sau pe balcon. Vor înflori abundent!

Usturoiul poate face minuni in gradina ta
Usturoiul poate face minuni in gradina ta

Cum să mai folosești usturoiul în grădină

Grădinarii iscusiți spun că usturoiul mai poate fi folosit și simplu în grădină. Potrivit acestora, el este benefic și dacă introduci, pur și simplu,  un cățel în sol, undeva lângă tulpina plantei.

Însă, este important să repeți cel puțin o dată pe lună această operațiune, astfel încât insectele enervante să dispară complet. În plus, acesta nu va scăpa florile doar de ”musafirii nepoftiți”, ci le va face să fie mult mai puternice și mai pregătite pentru sezonul rece.

Te-ar mai putea interesa și Plante deosebit de frumoase pe care să le ții în casă sau la birou. Așa alungi energia negativă din viața ta!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Sighișoara devine capitala Halloweenului! Halloween în Cetate revine între 30 octombrie și 1 noiembrie 

Life

Sighișoara devine capitala Halloweenului! Halloween în Cetate revine între 30 octombrie…

Turnul cu Ceas se trezește la viață, o lună uriașă deschide un portal spre fantastic, iar străduțele medievale se transformă într-un univers al legendelor și…
Nuanțe naturale și orizonturi fără limite: o călătorie în culorile toamnei

Fashion and shopping

Nuanțe naturale și orizonturi fără limite: o călătorie în culorile toamnei

DiKa prezintă colecția Toamnă/Iarnă, inspirată de frumusețea naturii și libertatea de a explora noi orizonturi Inspirată de frumusețea naturii și de dorința de explorare, noua…
Ora de iarnă 2026: cum îți organizezi serile mai lungi acasă

Divertisment

Ora de iarnă 2026: cum îți organizezi serile mai lungi acasă

Trecerea la ora de iarnă sună ca un mic cadou, o oră în plus primită fără niciun efort ce vine însă o dată pe an.…