Marea dorință a Flavei Mihășan după revenirea în televiziune. Vedeta are planuri mari: „Cred că mi se potrivește” VIDEO EXCLUSIV

Flavia Mihășan a revenit în televiziune după ce a luat o pauză de aproximativ 3 ani pentru a se ocupa de copiii săi. Vedeta face acum parte din echipa “Super Neatza de Weekend”, însă, în exclusivitate pentru Ego.ro, aceasta a recunoscut că nu refuză ideea de a filma în fiecare zi în această perioadă, căci timpul îi permite.

Flavia Mihășan, despre revenirea în televiziune

Flavia Mihășan apare, din nou, pe micile ecrane, spre bucuria fanilor săi! Vedeta a explicat că programul nu îi este afectat, căci filmează o singură zi. Ba chiar, ea a anunțat că, de acum încolo, o să aibă timp pentru a face mai multe, căci micuții ei, Carol și Tudor, merg la grădiniță:

„Ne-am întors, era timpul! E doar o zi, nu mă afectează cu absolut nimic. Din contră, sunt foarte fericită pentru că este prima zi în care amândoi au mers la grădiniță, la program lung. Carol este obișnuit, dar la Tudor a fost prima zi. M-a terminat puțin emotional, dar am avut timp astăzi! Până la ora 5 am fost singură, fără niciun copil pe lângă mine. Practic, abia de acum o să am timp să fac ce vreau să fac, să fac proiecte, să filmez, să fac conținut. Acum o să am energie și liniște!”

Citește și: Marea nemulțumire a Flaviei Mihășan, de când a devenit mămică. Planul de afaceri pe care nu a reușit să-l pună în aplicare. „Am o listă întreagă” VIDEO EXCLUSIV

 

Nu refuză un proiect mai mare

Mai mult, Flavia Mihășan a explicat că nu refuză un proiect care să o facă să filmeze mai multe zile, căci își dorește să dezvolte partea profesională:

„Normal, dacă o să fie un proiect care să mi se potrivească, căci tu poți să vrei orice, dar trebuie să se pupe cu persoana care ești în momentul respectiv. Da, sigur, de ce nu? Întotdeauna am spus că îmi place foarte tare, cred că mi se potrivește. Simt nevoia ca acum să dezvolt mai mult etapa aceasta.

Am luat etapa de mamă, am făcut-o așa cum a crezut că trebuie făcută, adică cu dedicare totală. Acum, am închis acest bagaj, cred că am făcut o treabă bună și urmează să fie și despre mine, din nou! Da, sigur! (n.r. acceptă să prezinte vremea în fiecare zi) Nu aș avea nicio treabă, mai ales că acum am timp. Întotdeauna o să prioritizez, evident, copiii și programul lor, dar acum se poate jongla. Simt că am ușurința și lejeritatea să mai fac și alte lucruri!”

„Sunt într-o etapă în care mă bucur de tot. Mi-a fost foarte dor!”

Totuși, Flavia Mihășan a punctat că nu mai este întrebată de cum o să fie vremea în acest moment, deși în trecut totul stătea altfel. Vedeta se bucură enorm de faptul că s-a întors în televiziune, reușind să se ocupe și de partea de mămică, dar și de viața profesională în prezent.

„Nu, mă întrebau toți despre vreme înainte, dar acum nu! Cumva, în acest context și acest format, rubrica de meteo este un mic moment pe care îl prezint, în rest se întâmplă alte interacțiuni, foarte multe în zona de beauty. Cumva, deși iau interviurile respective alături de Diana, sunt un învățăcel. În continuare, învăț și mă bucur! Sunt într-o etapă în care mă bucur de tot.

Mi-a fost foarte dor! Faptul că vorbesc cu adulți care nu țipă și nu trag de mine, “mami, mami”, e deja un câștig! E ceva minunat! Eu nu știu, când aud: “Vai, muncă?”, zic: “Ce?”. Să vă bucurați! Să stai cu copiii este ceva ce ei merită, doar că trebuie să nu uităm de noi ca oameni și ca femei. Când au fost amândoi la grădiniță, mi-a fost dor, am plâns când i-am văzut pe amândoi! Eu sunt și mai emotivă când vine vorba de ei, dar este important să te ocupi și de tine!”

Citește și: Șocul trăit de Flavia Mihășan, când a născut cel de-al doilea copil: „Am rămas mască”. Ce obișnuiesc să-i spună oamenii atunci când îi văd băieții VIDEO EXCLUSIV

Video: Mihai Robu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like IT” avertizează părinții: „Degeaba ți-ai luat mașină scumpă”. Greșeala pe care o fac mulți. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like…

Mulți îl cunosc pe Marian Andrei drept prezentatorul emisiunii „I Like IT” de la Pro TV. Dincolo de lumina reflectoarelor, însă, el a fost pilot…
Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în magazine și pe auchan.ro

Fashion and shopping

Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în…

Auchan România anunță lansarea campaniei Black Friday 2025, care se va desfășura în perioada 5–18 noiembrie, atât în magazinele fizice, cât și online, pe auchan.ro.…
Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile estetice: „Sunt utile, important este când vrei să ți le aplici și de ce”. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile…

Adrian Nartea explică de ce nu toate modificările estetice sunt necesare, cum decizi cu adevărat dacă ai nevoie și ce rol joacă percepția noastră despre…