M-am îndrăgostit de iubita cumnatului meu. Nu am crezut niciodată că voi avea asemenea sentimente pentru o altă femeie

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
M-am îndrăgostit de iubita cumnatului meu

Am crezut despre mine întotdeauna că știu cine sunt și ce vreau de la viață. Dar recent am aflat că surprizele pot apărea oricând, pentru oricine. M-am îndrăgostit de iubita cumnatului meu. Mi-e greu să accept, dar nu știu cum altfel să explic ceea ce simt.

Eu și soțul meu locuim cu părinții lui în aceeași casă, care e gândită pentru două familii. Dar cum ei se descurcă tot mai greu, noi suntem mereu acolo să-i ajutăm cu tot ce au nevoie. Este prima dată când fratele mai mic al soțului meu vine acasă cu o fată. El abia are 28 de ani și o poftă nebuna de viață, așa că nici nu s-a așteptat nimeni din partea lui să aibă mai devreme o relație serioasă.

Problema este că, de când a adus-o pe fata asta în casă, parcă am luat-o razna. Numai la ea mi-e gândul. Nu mi-am imaginat niciodată că aș putea simți așa ceva pentru o altă femeie. Credeam că sunt sigură că îmi plac bărbații. Deși trebuie să recunosc că în adolescență mi-am pus problema și m-am gândit de multe ori dacă ceea ce simt pentru colega mea de bancă nu înseamnă, cumva, că aș putea avea alte preferințe. Dar atunci mă gândeam că cel mai probabil toți tinerii își pun problema aceasta. Adică mă gândeam că suntem încă tineri, încă nu ne cunoaștem nici noi foarte bine, nu știm ce vrem, așa că nu ne rămâne decât să încercăm să ne descoperim.

M-am îndrăgostit de iubita fratelui soțului meu

După ce l-am cunoscut pe cel care ulterior mi-a devenit soț, m-am convins care sunt preferințele mele și am crezut că am lămurit-o. Dar iată că, după aproape 10 ani, lucrurile par să se schimbe pentru mine. Și nu știu dacă în bine.

Sunt convinsă că nu-i pot spune fetei nimic. Aș declanșa un scandal monstru în familie. Cred că toți ar fi șocați dacă ar afla despre gândurile mele cele mai ascunse care o privesc pe ea. Cred că acesta va fi secretul pe care îl voi duce cu mine tot restul vieții. Nu pot spune nimănui nimic despre asta. Lumea m-ar judeca foarte aspru și m-ar pune la zid imediat.

De câte ori vine la noi, nu-mi pot lua ochii de la ea. Ea crede doar că sunt foarte prietenoasă și se bucură că, dacă vom ajunge să fim cumnate, nu voi fi o scorpie cu ea și o voi ajuta să se integreze în familie. Ce nu știe ea este că aș ajuta-o în orice condiții. Și nu doar să se integreze în familie, ci în orice situație. Nu-mi doresc decât să-i fiu prin preajmă. Nu am mai simțit niciodată așa ceva pentru nimeni.

Practic, m-am îndrăgostit de iubita cumnatului meu. Și oricât încerc să-mi iau gândul de la ea, imi este imposibil. Nu știu ce să fac mai departe, cum să-mi gestionez emoțiile, sentimentele. Știu doar că vreau să stau mereu cu ea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Turul ciclist al României 2026, anunțat la Chișinău împreună cu Guvernul Moldovei, cu o concluzie unanimă: un moment istoric pentru ambele țări 

HOBBY

Turul ciclist al României 2026, anunțat la Chișinău împreună cu Guvernul Moldovei, cu o…

În premieră, prima etapă a celei mai prestigioase competiții cicliste din România va fi organizată integral pe teritoriul Republicii Moldova Turul României 2026 a fost…
Tendințe – Soft Tailoring pentru vara 2026. Noul cod al business-ului: lejeritate, structură și expresivitate

Fashion and shopping

Tendințe – Soft Tailoring pentru vara 2026. Noul cod al business-ului: lejeritate,…

Soft Tailoring pentru vara 2026 DiKA rescrie regulile garderobei de birou pentru Vara 2026 si propune un nou cod estetic: mai relaxat, mai fluid, dar…
Ce vin alegi pentru preparatele la grătar? Sfaturi de la experții Unvinpezi.ro

Life

Ce vin alegi pentru preparatele la grătar? Sfaturi de la experții Unvinpezi.ro

Minivacanța de 1 Mai vine, ca în fiecare an, cu poftă de ieșiri, mese fără grabă și preparate gătite pentru cei dragi. Chiar dacă vremea…