De ce a ajutat-o pe Ada Galeș să facă echipă cu mama sa, la America Express 2023. Cu ce se ocupă de fapt Antoneta Galeș. „Recomand oricui să aibă o întâlnire cu ea” VIDEO EXCLUSV

Un nou sezon ”America Express” a început la Antena 1, iar printre concurenți se numără și actrița Ada Galeș, care concurează alături de mama ei, Antoneta Galeș. Cu toate că se vehiculează că acest sezon este unul dintre cele mai dificile, cel puțin din punct de vedere al siguranței, actrița a declarat în exclusivitate pentru EGO.ro că nu s-a întors din Columbia cu traume, ba din contră, a reușit să treacă peste orice obstacol psihic datorită mamei sale, care este Coach și Mental Heath Facilitor Trainer.

Cu ce se ocupă Ada Galeș, după America Express

Pe Ada Galeș am întâlnit-o la reîntoarcerea de la ”America Express”, la premiera filmului ”Dragoste pe muchie de cuțit”, în care joacă alături de Carmen Tănase și Marian Râlea, dar și alți actori din generația ei. Se pare că tânăra a descoperit așa numita capsulă a timpului, căci pare că are timp să facă atât film, cât și teatru, dar să apară și în reality show-uri.

”Fac prea puțin. Mie mi se pare că nu fac destul. Perfecționista din mine zice că nu este suficient. Mă străduiesc foarte tare să le fac pe toate. Nu sunt pe cât de disciplinată mi-ar plăcea, dar sunt poate workooholică? Poate”, ne-a declarat tânăra actriță.

Citește și În ce zile și la ce oră se difuzează America Express 2023. Când poate fi urmărit show-ul de aventură la Antena 1

Angajată a Teatrului Național, Ada Galeș are nevoie de permisiunea directorului pentru a putea accepta proiecte externe, lucru care s-a întâmplat atât pentru zilele de filmare la lungmetraj, cât și pentru plecarea ei la ”America Express”.

”Am avut înțelegere de la Teatrul Național să pot să-mi iau 10 -12 zile cât au fost de filmare și mă bucur foarte tare. La fel cum am primit și pentru celălalt proiect. Am apucat să le fac și m-am bucurat foarte mult să pot să fac parte din ele. La ”Dragoste pe muchie de cuțit” m-am întâlnit cu Alin Panc, mi-a povestit scenariu și mi-a plăcut foarte tare când l-am citit. Am citit mai multe draft-uri. Am lucrat împreună cu regizorul pe draft-uri. A fost foarte fain”, a mai povestit Ada Galeș pentru EGO.ro, completând că de cele mai multe ori există legea compensației și că un proiect ratat nu înseamnă un eșec.

”Cu toții (nr. actorii) am trecut prin asta. Adică dacă nu este cumva o perioadă, spre final de stagiune, sau ceva care să se nimerească pur și simplu, să se poată în momentul respectiv se întâmplă să nu poți să faci lucruri pentru că ai contract cu un teatru. Dar uite eu am refuzat multe proiecte anul trecut când a ieșit spectacolul ”Exil”. Și m-am bucurat enorm să fac spectacolul ”Exil” la Teatrul Național. Cumva lucrurile se compensează în timp. Dar o dată ce ești într-un loc trebuie să fii profesionist și să mergi cu ele”.

Citește și Cine este și cu ce se ocupă Ada Galeș de la America Express sezonul 6. Ce afacere are actrița și în ce filme a jucat

”E foarte greu pentru România să fii freelancer”

Ar putea cu ușurință să aleagă orice proiect își dorește, însă pentru asta ar însemna să nu aibă contract cu niciun teatru din România, ceea ce este imposibil. Mai ales pentru un tânăr actor și mai ales după perioada nefastă prin care a trecut această industrie în perioada pandemiei. Mai mult decât atât, sunt locuri limitate la teatru, așa că atunci când un proaspăt absolvent de UNATC reușește să fie angajat, nu se gândește că at exista și posibilitatea de a fi liber profesionist.

”E foarte greu pentru România să fii freelancer. În continuare nu există forme care să sprijine concret freelancerii, oamenii se descurcă foarte greu financiar. Mulți dintre ei. E mult mai ușor să fii angajat într-un teatru de stat. Dar dincolo de asta e cumva o consecvență. Cel puțin la Teatrul Național sunt foarte mulțumită de calitatea spectacolelor pe care le fac și mă bucur foarte mult să am ocazia să cresc artistic cu fiecare proiect”, ne-a explicat Ada Galeș, care este atât de entuziasmată de meseria ei încât recunoaște că ar face aproape orice compromis pentru un rol.

”E genul meu să fac tot felul de schimbări și mă bucur să le fac pentru proiecte artistice. Adică sunt genul de actor care crede că se poate tunde, se poate îngrășa, se poate vopsi, se poate rade în cap pentru un rol și abia așteaptă o provocare de genul ăsta”.

Citește și Alin Panc și Văru Săndel recunosc că își dau roluri în filmele produse de ei ca să facă economie la buget. „Dacă tot am făcut școala de Actorie” VIDEO EXCLUSIV

”Cred că toată lumea are nevoie de terapeut”

Faptul că este dependentă de muncă și de meseria pe care o practică, a făcut-o pe Ada Galeș ca la revenirea de la ”America Express” să nu aibă nevoie de o pauză pentru a-și reveni din punct de vedere psihic.

”Eu cred că toată lumea are nevoie de terapeut. Eu am fost acolo totuși cu mama mea care este coach și art terapeut și recomand oricui să aibă o întâlnire cu ea sau o întâlnire cu oricine consideră potrivit. Eu am lucrat cu oameni, am făcut o formare, deci cumva pentru mine este ceva ce fac oricum. Este ca și când te duci la dentist, te duci și la psiholog”, a mai completat Ada Galeș pentru EGO.ro, care s-a întors din competiție având aceeași relație frumoasă cu mama ei.

”Întotdeauna am fost cele mai bune prietene și o să rămânem așa”.

Citește și Omul care i-a fost mentor lui Răzvan Bănica: „Are darul de a crea și de a crește generații”. Ce studii are nepotul lui Ștefan Bănică: „Am intrat acolo în top” VIDEO EXCLUSIV

Video: Dorin Marinuș

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like IT” avertizează părinții: „Degeaba ți-ai luat mașină scumpă”. Greșeala pe care o fac mulți. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like…

Mulți îl cunosc pe Marian Andrei drept prezentatorul emisiunii „I Like IT” de la Pro TV. Dincolo de lumina reflectoarelor, însă, el a fost pilot…
Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în magazine și pe auchan.ro

Fashion and shopping

Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în…

Auchan România anunță lansarea campaniei Black Friday 2025, care se va desfășura în perioada 5–18 noiembrie, atât în magazinele fizice, cât și online, pe auchan.ro.…
Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile estetice: „Sunt utile, important este când vrei să ți le aplici și de ce”. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile…

Adrian Nartea explică de ce nu toate modificările estetice sunt necesare, cum decizi cu adevărat dacă ai nevoie și ce rol joacă percepția noastră despre…