Locul minunat unde Adela Popescu și Radu Vâlcan își fac casă. Mulți români îi invidiază: “Este un sat care vibrează”

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Adela Popescu și Radu Vâlcan sunt împreună de mai bine 12 ani și au împreună trei băieți, pe Andrei, Alexandru și Adrian. Anul trecut, vedeta a renunțat să mai apară pe micile ecrane și s-a dedicat mai mult creșterii copiilor săi. Astfel, că Adela Popescu și partenerul ei de viață s-au apucat de construit. Pe rețelele de socializare, aceasta le-a arătat fanilor virtuali viitoarea casă pe care o vor ridica la Șușani, satul în care blondina a copilărit.

Adela Popescu și Radu Vâlcan își construiesc casă la Șușani

Adela Popescu și Radu Vâlcan sunt în culmea fericirii! De curând, vedeta a detaliat că urmează să construiască în satul natal în care a copilărit, Șușani. Fosta moderatoare de la PRO TV a mărturisit că își dorește ca băieții săi să crească departe de agitația din București. De aceea, ea și soțul ei au luat decizia de a ridica o casă la țară.

Proiectul celor doi este în în plină desfășurare, iar fosta actriță le-a arătat și fanilor cum merg lucrările. Adela Popescu a detaliat că noua locuință va fi modestă, construită din lemn și cu piatră.

„De ce casă la Șușani? Pentru că avem trei copii și ne dorim să își petreacă măcar vacanțele la sat. Pentru că dacă făceam o casă în apropiere de București, într-un loc în care oamenii își fac case de vacanță, am fi mers într-un loc <steril>, impersonal poate. Chiar dacă din punct de vedere al investiției ar fi fost o idee mai bună. Dar noi vrem ca ăștia mici, cât încă mai sunt mici, să petreacă cât mai mult timp într-un loc cu <viață> în el. Cu legi proprii.

Cu activități care se schimbă în funcție de anotimp. Cu semănat, arat, plivit, cules de struguri, adunat de prune. Cu ore pentru luat lapte când se întoarce vaca de la păscut, cu căutat cuibarul de ouă. Cu certuri între vecini, cu pomeni. Nu încerc să construiesc o atmosferă idilică din viața de aici, că nu este. Dar este un sat care vibrează. Trăiește. Și asta ne dorim să oferim copiilor cât mai mult, cât timp încă sunt mici și găsesc magie în fiecare coajă de nucă. Și mai ales cât încă nu vor cu prietenii la Ibiza!”, a explicat fosta prezentatoare tv pe rețelele de socializare.

Citește și: Radu Vâlcan revine pe marile ecrane după o absență de 7 ani: ”Adela este o forță. M-a ajutat foarte mult faptul că am filmat împreună” VIDEO EXCLUSIV

Nu-și expun copiii pe rețelele de socializare

Celebrul prezentator de la ”Insula iubirii” le-a explicat urmăritorilor săi de ce a ales să nu-i expună pe băieții săi în mediul online.

„Tot sunt întrebat de ce nu arătăm chipul copiilor. Doamne, este o întrebare atât de grea. Nu grea pentru mine, ci pentru că nu știu cum să răspund, să nu deranjez, să nu fiu înțeles greșit.

Avem oameni aproape, chiar din familie, care nu o consideră o problemă. Nici eu nu o privesc neapărat așa. Doar că așa credem noi. Am convingerea că nu este meritul nostru că ei sunt. Ei sunt pentru că așa au vrut, au vrut ca noi să fim ai lor. Și, când vor dori, conștient, va fi decizia lor. Punct!” a scris Radu Vâlcan, pe Instagram.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Turul ciclist al României 2026, anunțat la Chișinău împreună cu Guvernul Moldovei, cu o concluzie unanimă: un moment istoric pentru ambele țări 

HOBBY

Turul ciclist al României 2026, anunțat la Chișinău împreună cu Guvernul Moldovei, cu o…

În premieră, prima etapă a celei mai prestigioase competiții cicliste din România va fi organizată integral pe teritoriul Republicii Moldova Turul României 2026 a fost…
Tendințe – Soft Tailoring pentru vara 2026. Noul cod al business-ului: lejeritate, structură și expresivitate

Fashion and shopping

Tendințe – Soft Tailoring pentru vara 2026. Noul cod al business-ului: lejeritate,…

Soft Tailoring pentru vara 2026 DiKA rescrie regulile garderobei de birou pentru Vara 2026 si propune un nou cod estetic: mai relaxat, mai fluid, dar…
Ce vin alegi pentru preparatele la grătar? Sfaturi de la experții Unvinpezi.ro

Life

Ce vin alegi pentru preparatele la grătar? Sfaturi de la experții Unvinpezi.ro

Minivacanța de 1 Mai vine, ca în fiecare an, cu poftă de ieșiri, mese fără grabă și preparate gătite pentru cei dragi. Chiar dacă vremea…