Cum va fi vremea în noiembrie 2023. Anunțul ANM, fenomenul care i-a surprins pe meteorologi

Cum va fi vremea in noiembrie 2023. Anuntul ANM, fenomenul care i-a surprins pe meteorologi

Vremea caldă se prelungește și în luna noiembrie. Temperaturile din ultima lună de toamnă vor avea valori mai mari față de normalul perioadei. Iată prognoza meteo pentru noiembrie.

Cum va fi vremea în noiembrie 2023

Potrivit meteorologilor, în perioada 6 noiembrie – 4 decembrie, se vor înregistra temperaturi mai mari decât în cele normale. În ceea ce privește precipitațiile, dacă în prima parte a intervalului vor fi averse în cantități mai mari decât de obicei, în cea de-a doua jumătate a perioadei, ploile vor lipsi, urmând ca mai apoi să revină la cantitățile normale.

Săptămâna 6-13 noiembrie

Potrivit specialiștilor, săptămâna viitoare vom avea parte de temperaturi mai ridicate față de normalul perioadei, pe întreg teritoriul țării. Cele mai mari valori termice se vor înregistra în zona de sud-est a României. Totodată, cantitatea de precipitații va fi mai mare în regiunile vestice, nord-vestice și centrale, dar mai ales în zona Carpaților Occidentali și în nordul Carpaților Orientali, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.

Citește și: Cum se congelează merele pentru iarnă. Cât timp le poți păstra la congelator și în ce să le depozitezi

Săptămâna 13-20 noiembrie

În acest interval se vor înregistra temperaturi medii ușor mai ridicate față de normalul perioadei la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunea sud-estică. Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor fi deficitare în toate regiunile, dar mai ales în zonele montane și în extremitatea de sud-est a țării.

Săptămâna 20 – 27 noiembrie

În această perioadă, vom avea parte de temperaturi mai mari decât cele normale, în special în sud-estul teritoriului. În toate regiunile, regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.

Prognoza meteo pentru primele zile ale lunii decembrie

Pentru săptămâna 27 noiembrie – 4 decembrie, specialiștii ANM anunță temperaturi medii ceva mai ridicate față de nromalul acestei perioade, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval, cu posibilitatea unui ușor excedent în regiunile sudice și sud-estice, transmite antena3.ro.

Vremea în București până marți

Locuitorii Capitalei vor avea parte de vreme pestriță în următoarele zile, din care nu vor lipsi ploile. Totuși, mercurul din termometre se păstrează la valori mai ridicate față de normalul acestei perioade, cu maxime care ating 23 de greade Celsius. Frigul se va resimți în special în timpul nopții când valorile din termometre vor coborî până la 7 grade Celsius.

Citește și: Prognoza meteo pentru octombrie 2023. Cum va fi vremea în următoarele 4 săptămâni. Experții ANM avertizează

  • Vineri: maximă de 22° C
  • Sâmbătă 10°/19°, averse, descărcări electrice

  • Duminică 8°/23°, cer variabil

  • Luni 10°/22°, cer variabil

  • Marți 7°/22°, cer temporar noros, ploaie slabă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like IT” avertizează părinții: „Degeaba ți-ai luat mașină scumpă”. Greșeala pe care o fac mulți. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like…

Mulți îl cunosc pe Marian Andrei drept prezentatorul emisiunii „I Like IT” de la Pro TV. Dincolo de lumina reflectoarelor, însă, el a fost pilot…
Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în magazine și pe auchan.ro

Fashion and shopping

Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în…

Auchan România anunță lansarea campaniei Black Friday 2025, care se va desfășura în perioada 5–18 noiembrie, atât în magazinele fizice, cât și online, pe auchan.ro.…
Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile estetice: „Sunt utile, important este când vrei să ți le aplici și de ce”. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile…

Adrian Nartea explică de ce nu toate modificările estetice sunt necesare, cum decizi cu adevărat dacă ai nevoie și ce rol joacă percepția noastră despre…