Fotografie specială postată de Mihai Morar cu Emil Constantinescu. Fostul președinte al României, în formă la 84 de ani

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
mihai morar

Marți seară, 21 noiembrie, a avut loc meciul România – Elveția, ultimul din preliminariile EURO 2024. Pe Arena Națională, cel mai mare stadion din țară, și-au făcut apariția și oameni politici cu greutate. Pe pagina lui de Facebook, Mihai Morar a povestit că s-a întâlnit în tribune cu nimeni altul decât Emil Constantinescu, fostul președinte al României.

Emil Constantinescu a fost prezent la meciul România – Elveția

Tribunele Arenei Naționale au fost pline ochi, marți seară (21 noiembrie), cu ocazia meciului România – Elveția. Echipa națională a reușit să învingă Elveția cu 1-0, la capătul celor 90 de minute. Peste 50.000 de oameni au urmărit și întreținut atmosfera pe Arena Națională. Printre aceștia s-a aflat și Mihai Morar, care a ales să meargă la meci alături de cele două fiice ale sale, Mara și Cezara.

Când au ajuns pe stadion, au observat că aveau locuri chiar lângă fostul președinte al României, profesorul Emil Constantinescu. Pe pagina lui de Facebook, realizatorul de radio a povestit întreaga lui experiență și a publicat câteva imagini senzaționale cu Emil Constantinescu, ajuns la memorabila vârstă de 84 de ani.

Citește și: Cum reușește Mihai Petre să se mențină într-o formă extraordinară, la 44 de ani: „Încerc să-mi aduc aminte de tinerețe în modul ăsta” VIDEO EXCLUSIV

Mihai Morar a publicat câteva imagini cu fostul președinte al României

„Las imaginile astea aici pentru a-mi aduce aminte peste vremuri că, într-o seară de noiembrie, au putut trăi și copiii mei bucuria pe care am trăit-o și eu în copilărie. Bucuria e România! ?? Aseară, cu Mara și Cezara, ne-am îmbrăcat în roșu, galben și albastru, și am plecat la stadion pentru sărbătoarea unei generații.

Am nimerit aseară, pe Arena Națională, pe scaunul de lângă fostul președinte al României, profesorul Emil Constantinescu. A împlinit zilele trecute 84 de ani. Aveam exact vârsta pe care o au acum gemenele mele când a fost ales președinte. Trăiam în România lui Hagi , Popescu, Răducioiu, Petrescu, Lupescu, Dumitrescu… Și m-a întrebat Emil Constantinescu, în pauza meciului: “Fetele tale nu erau născute când eram eu președinte, nu?” Nu, nu erau născute. Dar aseară s-a născut o generație pentru România.”, a fost mesajul postat de realizatorul radio, pe contul său de Facebook.

Citește și: Cum arată gemenele lui Mihai Morar. Fetele au împlinit 15 ani, imagini de colecție FOTO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Turul ciclist al României 2026, anunțat la Chișinău împreună cu Guvernul Moldovei, cu o concluzie unanimă: un moment istoric pentru ambele țări 

HOBBY

Turul ciclist al României 2026, anunțat la Chișinău împreună cu Guvernul Moldovei, cu o…

În premieră, prima etapă a celei mai prestigioase competiții cicliste din România va fi organizată integral pe teritoriul Republicii Moldova Turul României 2026 a fost…
Tendințe – Soft Tailoring pentru vara 2026. Noul cod al business-ului: lejeritate, structură și expresivitate

Fashion and shopping

Tendințe – Soft Tailoring pentru vara 2026. Noul cod al business-ului: lejeritate,…

Soft Tailoring pentru vara 2026 DiKA rescrie regulile garderobei de birou pentru Vara 2026 si propune un nou cod estetic: mai relaxat, mai fluid, dar…
Ce vin alegi pentru preparatele la grătar? Sfaturi de la experții Unvinpezi.ro

Life

Ce vin alegi pentru preparatele la grătar? Sfaturi de la experții Unvinpezi.ro

Minivacanța de 1 Mai vine, ca în fiecare an, cu poftă de ieșiri, mese fără grabă și preparate gătite pentru cei dragi. Chiar dacă vremea…