Până la ce oră se ține post miercurea și vinerea. Preoții spun clar, ce e important să știe credincioșii

Pana la ce ora se tine post miercurea si vinerea

Pe data de 15 noiembrie am intrat în postul Crăciunului. Acesta durează 40 de zile, dar nu multe persoane reușesc să-l țină, cel puțin asta arată statisticile. De aceea, preoții îi îndeamnă pe oameni să se abțină de la alimentele de dulce măcar în zilele de miercuri și vineri, dar până la ce oră se ține post miercurea și vinerea? Iată ce se menționează în cărțile sfinte!

Ce trebuie să știe toți credincioșii

La mijlocul acestei luni am intrat în ultimul post important din acest an. Este vorba de Postul Crăciunului. Acesta se întinde pe o perioadă de 40 de zile, mai exact începe pe data de 15 noiembrie și se termină pe data de 25 decembrie, atunci când, de altfel, este celebrat și Crăciunul.

Astfel, după cum putem observa, este o perioadă destul de lungă în care trebuie să ne abținem de la carne, ouă, brânză sau lapte, iar statisticile arată că doar un român din 10 reușește să tină postul.

Totuși, preoții nu-i condamnă pe gurmanzi, însă îi sfătuiește să se abțină de la hrana de origine animală măcar în zilele de miercuri și vineri. Dar acum apare întrebarea: până la ce oră se ține post miercurea și vinerea?

Ora până la care se ține postul miercurea și vinerea

Puțini români știu până la ce oră se ține post miercurea și vinerea, dar preoții au venit cu lămuriri. Conform cărților sfinte, atunci când sunt posturi mai lungi, miercurea și vinerea se postește toată ziua.

Însă, unii credincioși aleg să țină post negru, adică să nu consume niciun aliment, indiferent dacă este de dulce sau nu, și să bea doar apă. Potrivit preoților, miercurea și vinerea se ține post în amintirea Patimilor lui Isus.

Astfel, dacă nu te poți abține de la carne, ouă, brânză sau lapte o perioadă mai lungă de timp, e bine să nu le consumi măcar miercurea și vinerea. Se spune că în aceste două zile se ține post de dimineața până seara, iar de la primele ore ale zilei, mulți credincioși iau agheasmă și anafură, iar apoi se roagă.

Citește și Când e prima zi cu dezlegare la pește din Postul Crăciunului 2023. E sărbătoare cu cruce roșie în calendarul creștin ortodox!

În ce altă zi a săptămânii se mai ține post? Regula care se respectă cu sfinţenie în mănăstiri

În mănăstirile din România există o regulă care spune că postul trebuie ținut și lunea. Însă, în afară de a te abține de la hrana de origine animală, postul presupune şi reţinerea de la băuturi alcoolice.

De asemenea, preoții susțin că, în perioada de post, trebuie să ai un comportament exemplar, mai exact să nu adresezi cuvinte jignitoare ori agresive celorlalte persoane, ci din contră să fii mai bun cu cei din jur, să fii mai darnic şi mai iubitor.

Totodată, în perioada de post , este bine să te rogi și să îi mulțumești lui Dumnezeu pentru sănătate și pentru toate lucrurile pe care ți le-a oferit.

Citește și Care sunt zilele cu dezlegare la pește din Postul Crăciunului 2023. Lista completă!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like IT” avertizează părinții: „Degeaba ți-ai luat mașină scumpă”. Greșeala pe care o fac mulți. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like…

Mulți îl cunosc pe Marian Andrei drept prezentatorul emisiunii „I Like IT” de la Pro TV. Dincolo de lumina reflectoarelor, însă, el a fost pilot…
Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în magazine și pe auchan.ro

Fashion and shopping

Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în…

Auchan România anunță lansarea campaniei Black Friday 2025, care se va desfășura în perioada 5–18 noiembrie, atât în magazinele fizice, cât și online, pe auchan.ro.…
Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile estetice: „Sunt utile, important este când vrei să ți le aplici și de ce”. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile…

Adrian Nartea explică de ce nu toate modificările estetice sunt necesare, cum decizi cu adevărat dacă ai nevoie și ce rol joacă percepția noastră despre…