Mădălina Crețan continuă să se întâlnească cu Nosfe în vise. ”Nu chiar atât de des pe cât mi-aș dori eu” VIDEO EXCLUSIV

Mădălina Crețan continuă să se întâlnească cu Nosfe în vise

La un an și două luni de când artistul Nosfe a plecat dintre noi, soția lui, Mădălina Crețan, încearcă să îi ducă mai departe visurile. Pe lângă promovarea lungmetrajului ”Visul”, în care Darius Vlad Crețan, pe numele real, a apucat să joace, Mădălina i-a îndeplinit și visul de a avea o piesă alături de Feli. Soția lui Nosfe a declarat în exclusivitate pentru EGO.ro că dragostea dintre ei este în continuare la fel de mare doar că întâlnirile dintre ei se produc doar în vise.

Mădălina Crețan continuă visurile lui Nosfe

De când și-a pierdut soțul, Mădălina Crețan a încercat să păstreze cât mai vie amintirea lui, așa că, în momentul în care s-a anunțat lansarea oficială a filmului ”Visul”, tânăra a fost în culmea fericirii, pe de-o parte pentru că îl poate revedea din nou, dar și pentru că fanii vor avea acces la ultimul lui mare proiect.

”Poți să începi cu felicitări pentru că este o seară frumoasă, și mare, și importantă, pentru că asistăm la împlinirea a două dintre visele lui cele mai mari, sau printre cele mai mari. Și atunci eu cred că este o seară frumoasă, care merită felicitări”, ne-a declarat Mădălina Crețan la avantpremiera filmului ”Visul”, completând că se bucură enorm că a apucat să vadă cât de bine s-a descurcat la filmări înainte ca Nosfe să plece de lângă ea.

”L-am văzut împreună de două ori. Tocmai asta este și frumusețea acestui film pentru că pot să spun despre el că e minunat fără să fiu subiectivă prin prisma evenimentului de acum un an și un pic. Mi-a plăcut foarte mult și înainte. L-am văzut o dată la Tiff astă vară și abia aștept să-l văd din nou în seara asta și din 12 decembrie în cinematografe”.

Citește și: Detalii mai puțin știute despre Nosfe și Mădălina. Cum a început relația lor, de fapt: “Titlul meu oficial era de amantă”

În momentul de față, Mădălina și Nosfe se mai întâlnesc doar în vise, căci se spune că sufletele pereche nu au cum să se despartă vreodată și că acestea găsesc căi să se revadă. Din păcate nu se întâmplă atât de des pe cât și-ar dori, însă este fericită că știe că îi este alături și că o veghează de Sus.

”Nu chiar atât de des pe cât mi-aș dori eu, dar cumva știi cum e, nemulțumitului i se ia darul. Și atunci accept când vrea el să vină. Da. Ne mai întâlnim și dacă nu reușește să ajungă la mine, ajunge la foarte mulți oameni, de la prieteni, la fani și din fericire mesajele ajung la mine. Întotdeauna”, a mai completat Mădălina Crețan pentru EGO.ro.

”Își dorea foarte mult o piesă cu Feli”

Din păcate, Nosfe a încetat din viață la o vârstă fragedă, pe când avea 37 de ani, așa că a rămas în urma lui foarte multe treburi neterminate, lucruri pe care soția lui vrea să le ducă la bun sfârșit. Una dintre dorințele regretatului artist a fost aceea de a avea o colaborare cu Feli. Din păcate nu a apucat în timpul vieții, însă, post mortem, soția lui a făcut acest lucru posibil.

”Sunt multe. Unul dintre ele este piesa cu Feli din această seară, care nu era înregistrată. Adică strofele lui erau trase, nu se discutase să fie neapărat cu Feli, dar își dorea foarte mult o piesă cu Feli și atunci împreună cu un prieten de-al lui am reușit să facem asta. Pentru că, cumva, tocmai asta este și frumusețea vieții noastre. Și anume faptul că sunt atât de mulți oameni care au rămas cu mine și cu care lucrez încontinuu la îndeplinirea viselor lui”, a mai povestit Mădălina Crețan pentru EGO.ro.

Video: Mihai Robu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like IT” avertizează părinții: „Degeaba ți-ai luat mașină scumpă”. Greșeala pe care o fac mulți. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like…

Mulți îl cunosc pe Marian Andrei drept prezentatorul emisiunii „I Like IT” de la Pro TV. Dincolo de lumina reflectoarelor, însă, el a fost pilot…
Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în magazine și pe auchan.ro

Fashion and shopping

Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în…

Auchan România anunță lansarea campaniei Black Friday 2025, care se va desfășura în perioada 5–18 noiembrie, atât în magazinele fizice, cât și online, pe auchan.ro.…
Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile estetice: „Sunt utile, important este când vrei să ți le aplici și de ce”. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile…

Adrian Nartea explică de ce nu toate modificările estetice sunt necesare, cum decizi cu adevărat dacă ai nevoie și ce rol joacă percepția noastră despre…