Crăciun trist pentru Alina Sorescu. Ce se întâmplă cu fetițele ei, decizia instanței

Craciun trist pentru Alina Sorescu

Au mai răms circa două săptămâni până la Crăciun, însă Alina Sorescu nu se va putea bucura pe deplin de această sărbătoare extrem de importantă. Asta pentru că instanța a hotărât ca vedeta să nu își petreacă Crăciunul cu cele două fetițe ale ei și ale lui Alexandru Ciucu. Iată ce urmează să se întâmple cu cele două copile!

Alina Sorescu va avea parte de un Crăciun nu tocmai fericit

Aproape toți românii așteaptă cu nerăbdare sărbătoarea Nașterii Domnului. În schimb însă, Alina Sorescu nu poate fi la fel de entuziasmată, asta fiindcă îndrăgita cântăreață a primit o veste groaznică din partea instanței.

Mai exact, judecătorii au hotărât ca cele două copile ale cântăreței și ale lui Alexandru Ciucu, Raisa și Carolina, să petreacă în acest an Crăciunul alături de tatăl lor, iar anul viitor alături de mama lor.

”De Crăciunul acesta, fetițele vor fi cu tatăl lor. Conform deciziei instanței, într-un an Crăciunul sunt cu un părinte, în următorul an cu celălalt părinte. Vor sta, însă, cu mine de Revelion”, a declarat artista, conform celor de la click.ro.

Alina Sorescu și Alexandru Ciucu au custodie comună pentru cele două fetițe

În urmă cu mai multe luni de zile, instanța a decis ca Alina Sorescu și Alexandru Ciucu să aibe parte de custodie comună pentru cele două copile ale lor, Raisa și Carolina. Inițial, judecătorii au decis, de asemenea, ca cele două fetițe să își petreacă o săptămână cu mama lor, iar următoarea alături de tată.

Însă, cântăreața s-a luptat pentru a schimba această hotărâre și, în cele din urmă, a reușit. Acum, cele două copile stau la ea, iar Alexandru Ciucu petrece două weekenduri pe lună cu Carolina și Raisa și alte două zile în cursul săptămânii.

Citește și Anunțul neașteptat făcut de Alina Sorescu după despărțirea de Alex Ciucu. Fanii sunt fericiți pentru ea!

”Important este ca fetițele să fie bine”

Alina Sorescu și Alexandru Ciucu nu mai formează, oficial, un cuplu de circa doi ani de zile, dar în acte, însă, ei sunt încă soț și soție. De curând, artista a mărturisit că va divorța de tatăl fetițelor ei abia în primăvara anului viitor.

”Acum a fost o etapă importantă, însă apelul la procesul de divorț va începe abia în primăvara anului viitor, mai durează până când eu și fetițele vom trăi în liniște și normalitate.

Chiar dacă părinții se despart și nu mai formează un cuplu, copiii au întotdeauna nevoie de mamă și de tată, pentru a crește frumoși, echilibrați și fericiți, dar cel mai mult au nevoie de afecțiune, stabilitate, predictibilitate, or toate acestea înseamnă IUBIRE”, a precizat, la un moment dat, Alina Sorescu pe o rețea socială.

Citește și Și-a revenit Alina Sorescu după divorțul de Alexandru Ciucu? Cum au reacționat românii la drama ei: „Îmi dădeau lacrimile” VIDEO EXCLUSIV!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Super Tasting pe harta României – un tur național de degustări premium, semnat Paharnicul.ro și Unvinpezi.ro

Utile

Super Tasting pe harta României – un tur național de degustări premium, semnat…

Două platforme dedicate vinului de calitate, Paharnicul.ro şi Unvinpezi.ro, au lansat, începând cu luna mai 2025, „Super Tasting”, un tur naţional de degustări premium, care…
Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like IT” avertizează părinții: „Degeaba ți-ai luat mașină scumpă”. Greșeala pe care o fac mulți. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like…

Mulți îl cunosc pe Marian Andrei drept prezentatorul emisiunii „I Like IT” de la Pro TV. Dincolo de lumina reflectoarelor, însă, el a fost pilot…
Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în magazine și pe auchan.ro

Fashion and shopping

Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în…

Auchan România anunță lansarea campaniei Black Friday 2025, care se va desfășura în perioada 5–18 noiembrie, atât în magazinele fizice, cât și online, pe auchan.ro.…