O recunoști? A cunoscut culmile succesului la Pro TV, apoi a dispărut din showbiz. Aparițiile ei au făcut senzație

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
O recunosti

În imaginea de mai sus este o fostă vedetă de la Pro TV. A fost extrem de apreciată de către telespectatori datorită profesionalismului său, însă, la un moment dat, a decis să se retragă din lumina reflectoarelor. Personajul din imagine a împlinit anul acesta 60 de ani, iar, de curând, a acceptat să mai stea de vorbă cu jurnaliștii. Iată ce mai face în prezent!

Despre ce vedetă e vorba?

Personajul din imagine a văzut pentru prima oară lumina zilei pe data de 7 aprilie 1963, în localitatea Mediaș din județul Sibiu. A urmat cursurile Facultății de Psihologie la 45 de ani, când deja avea o carieră în televiziune.

În anul 2011, însă, vedeta a fost diagnosticată cu fibrom uterin, astfel că a trebuit să se opereze și să se odihnească o perioadă mai lungă de timp. În cele din urmă, a decis să renunțe la televiziune și să-și regăsească liniștea. În fotografie este, așadar, nimeni alta decât Mihaela Tatu. În prezent, fosta moderatoare este trainer în tehnica și arta livrării discursului.

A avut sau nu o relație de iubire cu Gabi Cotabiță

Dacă despre cariera fostei vedete de la Pro TV se cunosc foarte multe detalii, viața privată a acesteia a fost un mister pentru mulți români. Ei bine, Mihaela Tatu s-a măritat pentru prima oară la 21 de ani, iar un an mai târziu a născut-o pe fiica ei, Ioana.

Însă, când aceasta avea 16 ani, părinții săi au divorțat. Devenind o femeie liberă și cu un potențial uriaș, Mihaela Tatu nu a dus lipsă de admiratori, ba chiar s-a zvonit că ar fi trăit o poveste de iubire cu Gabi Cotabiță.

”Eram tot timpul împreună cu Gabi Cotabiță atunci, la Brașov. Ne înțelegeam foarte bine. M-am trezit că presa a spus că suntem împreună și că am avea o relație.

Nu era nimic adevărat. Și cu Berti Barbera, chitaristul, m-au cuplat. Am avut un câine, îl chema Berti, și lumea a înțeles că sunt nedezlipită de Berti Barbera.

A mai fost și Adrian Daminescu pe listă, au fost mai mulți cu care s-a spus că am fost!“ , a precizat fosta prezentatoare a emisiunii ”De 3x femeie”, în podcastul Cristinei Șișcanu.

Citește și Cum arăta Mihaela Tatu în tinerețe. Fosta prezentatoare ”De 3 X femeie” poza provocator, în fuste scurte, și cu buricul la vedere!

Ce își dorește cel mai mult Mihaela Tatu?

În cadrul aceluiași interviu acordat recent, Mihaela Tatu a dezvăluit care este cea mai mare dorință a sa. Ei bine, fosta prezentatoare TV speră să devină cât mai repede bunică.

”Am o mare dorință acum! Vreau să se mărite odată fică-mea, Ioana. Are 38 de ani. Vreau să-mi facă un nepot neaparat”, a declarat fosta vedetă de la Pro TV.

Citește și Ce nu mai găsește Mihaela Tatu de ani buni în magazine. De asta a renunțat chiar să mai meargă la shopping VIDEO EXCLUSIV!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Pregătește-te de un Halloween de poveste la Auchan 

Utile

Pregătește-te de un Halloween de poveste la Auchan 

La Auchan, găsești tot ce ai nevoie pentru un Halloween de poveste! Halloween-ul se transformă într-o adevărată poveste de neuitat în magazinele Auchan și online,…
Sighișoara devine capitala Halloweenului! Halloween în Cetate revine între 30 octombrie și 1 noiembrie 

Life

Sighișoara devine capitala Halloweenului! Halloween în Cetate revine între 30 octombrie…

Turnul cu Ceas se trezește la viață, o lună uriașă deschide un portal spre fantastic, iar străduțele medievale se transformă într-un univers al legendelor și…
Nuanțe naturale și orizonturi fără limite: o călătorie în culorile toamnei

Fashion and shopping

Nuanțe naturale și orizonturi fără limite: o călătorie în culorile toamnei

DiKa prezintă colecția Toamnă/Iarnă, inspirată de frumusețea naturii și libertatea de a explora noi orizonturi Inspirată de frumusețea naturii și de dorința de explorare, noua…