Cu siguranță cei mai mulți dintre noi au auzit măcar o dată în viață expresia ”a fost prins cu ocaua mică”. Această expresie este legată de numele domnitorului Alexandru Ioan Cuza, care în 1864 a introdus prin lege un sistem unitar de măsuri și greutăți. Dar ce însemnă mai exact ocaua lui Cuza? Aflați în cele ce urmează. Se spune că domnitorul român obișnuia să se îmbrace în țăran și să meargă în târguri.
Ce înseamnă de fapt ocaua lui Cuza
Pentru a înțelege mai bine sensul expresiei ”a umbla cu ocaua mică”, este necesar să aflăm, mai întâi, ce este ocaua. Ocaua lui Cuza era unitatea de măsură pentru lichide și greutăți. Aceasta a fost introdusă prin lege în 1866, și avea şi 7 submultipli, ce măsoară de la 200 până la 4. Fiecare submultiplu avea inscripționat gramajul, pe fundul său.
Citește și: Ce sărbătoresc românii pe 24 ianuarie, de fapt. Semnificația importantă pe care o are această zi
Alexandru Ioan Cuza a impus prin lege sistemul metric, în 1864. Principalele unități de măsură, cele care în 1864 au fost adaptate sistemului metric, au fost stânjenul (pentru lungime), pogonul muntean / falcea moldovenească (pentru suprafață), ocaua de capacitate și ocaua de greutate, conform Muzeul Național de Istorie a României.
Ocalele de greutate de la un kilogram în jos puteau avea şi forma unor pahare conice, ce se puteau introduce unul în celălalt şi păstra într-o cutie.
Așadar, expresia ”a umbla cu ocaua mică” înseamă ”a umbla cu înșelăciuni”, ”a înșela”, întrucât, adesea, negustorii obișnuiau să nu respecte legea impusă de domnul Principatelor Unite și să folosească, în avantajul lor, unități de măsură mai mici în locul celor mari (ocaua mică în locul ocalei mari).
A. I. Cuza se îmbrăca în om de rând pentru a-i prinde pe negustorii necinstiți
Una dntre cele mai cunoscute istorisiri despre ocaua lui Cuza a fost scirsă de Dumitru Almaș, prozator, istoric, scriitor, publicist și profesor universitar. Se spune că domnitorul își făcuse un obicei din a umbla prin târguri pentru a-i depista pe negustorii care se ocupau cu înșelătorii.
”Cuza-Vodă obișnuia adesea să se îmbrace ca un om de rând și să se amestece prin norod. Dorea să afle el însuși cum trăiesc cei mulți. Așa, într-o zi, și-a pus căciulă și suman țărănesc, a luat două puțini cu lapte acru și s-a dus în târg la Galați. Pesemne, aflase maria-să că unii negustori nu foloseau ocaua cea mare, așa cum hotărâse o lege din acea vreme, și căreia poporul îi spunea Ocaua lui Cuza. A căutat, deci, țăranul să vândă laptele la un băcan, despre care se spunea că n-ar fi tocmai-tocmai cinstit și că vinde cu ocaua mică, iar nimeni nu-l putea prinde cu înșelăciunea.
– Jupâne negustor, nu-ți iau bani, s-a tocmit țăranul, ci ne învoim că la șase ocale de lapte să-mi dai o oca de untdelemn.
– Bine, a primit negustorul, clipind șmecher din ochi.
A luat de pe tejghea ocaua mare, ocaua lui Cuza, și-a măsurat laptele: douăzeci și patru de ocale. A socotit că trebuie să plătească, în schimb, patru ocale de untdelemn.
– Caută să-mi măsori drept, cu aceeași oca, a stăruit țăranul.
Nu se poate, că-i plină de lapte. Îți măsor cu asta! Și a scos de sub tejghea altă oca.
– Păi, ocaua asta-i mai mică, a zis țăranul.
Ce te pricepi tu, nepricopsitule! Ocaua-i oca și gata!
Atunci, țăranul a scos căciulă din cap, a lepădat sumanul și s-a arătat în tunică albastră, cu epoleți auriți, că un domnitor. Neguțătorul a înlemnit. De multă uimire a scăpat ocaua din mâna.
– Ei, negustorule, mai zici și-acum că nu te-am prins cu ocaua mică?
– Nu mai zic, Maria-Ta! … Iertare, milă prea bunule …
Cuza-Vodă a poruncit să-i lege de gât cele două ocale și să-l poarte pe uliți, să afle lumea că a căutat să însele cumpărătorii.
-Să ridice ocalele pe rând, să le arate lumii și să spună tare cu care va vinde și cu care n-are să mai vândă de-aici încolo.
Străjuit de slujitori domnești, neguțătorul mergea pe uliți, ridică ocaua mică și strigă cât îi ținea gură:
– Cu asta, nu!
Apoi, ridică ocaua mare și strigă și mai tare:
– Cu asta, da!
Și așa l-au plimbat slujitorii domnești prin tot târgul: Cu asta, nu! … Cu asta, da! … Și i-a fost de ajuns această plimbare că să se facă om cinstit“
