Ce se întâmplă cu Regele Charles după operația suferită. Camilla a dat vestea în locul lui

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Ce se intampla cu Regele Charles dupa operatia suferita

Regele Charles al Marii Britanii s-a internat vineri, 26 ianuarie 2024, în spital pentru o intervenție chirurgicală la prostată. Soția lui, Regina Camilla, a oferit primele detalii despre starea de sănătate a monarhului. Consoarta lui a ieșit încântată din clădirea medicală.

Cum se simte Regele Charles acum

Tatăl lui William și al Harry a fost supus unei intervenții medicale la prostată. După operație, Regele Charles „se simte bine”, a precizat Regina Camilla. Aceasta a ieșit zâmbitoare după șase ore petrecute în clinica din Marylebone, în cursul zilei de ieri. Soția monarhului britanic l-a însoțit vineri, 26 ianuarie, și a plecat în jurul orei 15, încântată de cum a decurs operația.

Potrivit Camillei, suveranul de 75 de ani „face bine” după intervenția medicală care s-a încheiat cu succes. Deocamdată, nu se știe cât va sta regele internat post-operatoriu.

Regele Charles al III-lea a intrat ieri, în jurul orei 9 dimineața, în spital, însoțit fiind de soția sa, lucru neobișnuit pentru familia regală britanică. Cu alte cuvinte, Camilla a încălcat protocolul regal când și-a însoțit soțul în clinică.

Camilla a încălcat protocolul regal din dragoste pentru soțul ei

Regula prevede că membrii familiei regale britanice trebuie să se interneze singuri în spital, atunci când au nevoie de operație sau investigații medicale. Mama lui, Regina Elisabeta a II-a, a procedat așa. La fel și soțul ei, Prințul Philip, care i-a urmat exemplul atunci când a necesitat ajutor medical.

Odată ajuns la spital, Regele Charles a vizitat-o pe nora lui, Kate Middleton, care se recuperează în aceeași clinică după operația abdominală din 16 ianuarie. Ulterior, monarhul britanic s-a pregătit pentru propria intervenție chirurgicală.

Mesajul fanilor pentru regină

Suveranul în vârstă de 75 de ani a suportat o procedură de corecție, după ce fusese diagnosticat cu o problemă benignă la prostată. În aceste momente, Charles se recuperează, fiind nevoit să-și amâne angajamentele oficiale pe întreaga sa perioadă de repaus.

La ieșirea Reginei Camilla din spital, mulțimea adunată în jurul clădirii i-a transmis un mesaj emoționant: „Vă iubim mult!”, cuvinte care i-au adus acesteia zâmbetul pe buze.

Palatul Buckingham nu a emis niciun comunicat de presă cu privire la starea de sănătate a Regelui Charles. Sunt așteptate noutăți despre situația monarhului.

Citește și Se schimbă banii în 2024, în Marea Britanie. Cum arată noile bancnote cu chipul Regelui Charles, primele imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Sighișoara devine capitala Halloweenului! Halloween în Cetate revine între 30 octombrie și 1 noiembrie 

Life

Sighișoara devine capitala Halloweenului! Halloween în Cetate revine între 30 octombrie…

Turnul cu Ceas se trezește la viață, o lună uriașă deschide un portal spre fantastic, iar străduțele medievale se transformă într-un univers al legendelor și…
Nuanțe naturale și orizonturi fără limite: o călătorie în culorile toamnei

Fashion and shopping

Nuanțe naturale și orizonturi fără limite: o călătorie în culorile toamnei

DiKa prezintă colecția Toamnă/Iarnă, inspirată de frumusețea naturii și libertatea de a explora noi orizonturi Inspirată de frumusețea naturii și de dorința de explorare, noua…
Ora de iarnă 2026: cum îți organizezi serile mai lungi acasă

Divertisment

Ora de iarnă 2026: cum îți organizezi serile mai lungi acasă

Trecerea la ora de iarnă sună ca un mic cadou, o oră în plus primită fără niciun efort ce vine însă o dată pe an.…